Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 11 Februarie 2014 / 00:00 477 accesări

AFGANISTAN

Angajaţi NATO ucişi

Doi angajaţi civili ai Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan (ISAF) au fost ucişi ieri, la Kabul, într-un atentat cu maşină-capcană, potrivit NATO. Explozia a avut loc în sectorul 12, în estul capitalei afgane. Numeroşi militari NATO au fost trimişi la locul atentatului, unde se aflau caroseriile arse a două vehicule, unul fiind cel care a explodat.

PORTUGALIA

Valuri gigantice

Intemperiile care au afectat Portugalia în noaptea de duminică spre luni s-au soldat cu şapte răniţi, dintre care unul grav, a declarat Protecţia Civilă, care a înregistrat aproape 2.250 de incidente provocate de rafalele violente de vânt. Toată coasta portugheză a fost plasată, duminică, în alertă roşie din cauza ploilor puternice, a rafalelor de vânt cu viteze de până la 130 de kilometri pe oră şi a valurilor de zece metri înălţime.

FRANŢA

Români judecaţi

Un proces în care sunt judecaţi 19 români, dintre care aproape jumătate nu sunt prezenţi la audieri, s-a deschis ieri în faţa tribunalului corecţional din Nancy, pentru furtul câtorva zeci de tractoare şi utilaje de şantier pe care aceştia le-ar fi trimis în România, evaluate la opt milioane de euro. Inculpaţii riscă şapte ani de închisoare, în special pentru furturi comise în grup şi în circumstanţe agravante. Ancheta a evidenţiat circa 60 de fapte comise între 2008 şi 2010, în nord-estul Franţei, în valea Rhône şi în Belgia. Presupuşii hoţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 52 de ani, sunt toţi originari din oraşul Borşa, din nordul României. Toţi acuzaţii au negat constant faptele reproşate. Unele bunuri furate au fost găsite în România, ”graţie unei foarte bune cooperări cu autorităţile din România”, unde suspecţii sunt, de asemenea, urmăriţi, potrivit justiţiei franceze. În timpul anchetei, suspecţii au fost plasaţi în arest preventiv timp de aproape un an, după care au fost eliberaţi sub control judiciar sau cauţiune. Procesul va dura până vineri.

AUSTRIA

Locomotivă deraiată

Deraierea unei locomotive a provocat rănirea uşoară a trei persoane, ieri dimineaţă, în zona trecătorii Brenner, la frontiera austro-italiană, au anunţat căile ferate austriece ÖBB. O locomotivă aparţinând firmei private Lokomotion a deraiat, după care a intrat în coliziune cu alt transport feroviar, de partea italiană a gării Brenner. Mecanicul locomotivei, conductorul şi o angajată care se aflau la bordul garniturii au fost răniţi uşor.

MAREA BRITANIE

Inundaţii

Peste 2.500 de case erau ameninţate, ieri, de creşterea apelor Tamisei în Berkshire şi Surrey, la vest de Londra, unde se află şi castelul Windsor, au anunţat autorităţile. În total au fost emise 16 alerte de inundaţii, dintre care 14 în Berkshire şi Surrey şi două în Somerset, regiune afectată de inundaţii excepţionale de peste o lună. Mai multe zone, între care Grand Park din Windsor, situate în apropierea castelului reginei Elisabeta a II-a, construit pe o colină, erau deja inundate. Capitala este protejată de un baraj în cartierul sudic Woolwich, dar cartierul Croydon, situat la periferia de sud a Londrei, a prevăzut protejarea locuinţelor şi a magazinelor pompând apa şi deversând-o în pasajele pietonale subterane. În timp ce furia sinistraţilor era încă vizibilă, oamenii politici şi agenţia pentru mediu (AE) îşi pasau, ieri, responsabilitatea pentru această situaţie. Pentru moment, asigurătorii vor trebui să facă faţă unor rambursări în valoare de 500 de milioane de lire sterline (600 de milioane de euro) pentru consecinţele acestor intemperii. Săptămâna trecută, 600 de case au fost inundate, în timp ce 180.000 au fost protejate de creşterea apelor, a precizat Agenţia pentru Mediu.

AUSTRALIA

Incendii violente

Sudul Australiei se confruntă cu cele mai grave incendii din ultimii ani, 30 de locuinţe fiind complet distruse de flăcări, au anunţat autorităţile. Rafalele de vânt şi temperaturile caniculare au provocat numeroase incendii în sud-estul australian, duminică, şi mai ales în statul vecin Victoria, unde condiţiile meteorologice sunt cele mai grave de la incendiul care a distrus 173 de locuinţe în 2009. Sute de locuitori au petrecut noaptea de dumincă spre luni în refugii, după ce au fost evacuaţi din casele lor. O mină de cărbune deschisă era devastată de flăcări, în timp ce o centrală electrică se află pe traiectoria incendiului. Zeci de mii de hectare au fost arse. Poliţia apreciază că circa 12 incendii au fost declanşate intenţionat, duminică. Locuitorii au descris intensitatea acestor incendii, afirmând că s-au produs explozii în momentul în care flăcările au cuprins casele. Temperaturile urmau să scadă în cursul zilei de ieri, diminuând riscurile. Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în Australia, în timpul verii australe, care durează din decembrie până în februarie, dar sunt din ce în ce mai violente şi temperaturile nu încetează să crească. Anul 2013 a fost cel mai călduros din Australia. Vara 2012-2013 a înregistrat temperaturi de 45 de grade Celsius sau mai mari, timp de aproape trei săptămâni, între decembrie şi ianuarie.

R. MOLDOVA

Proteste

Zeci de oameni au protestat, duminică noapte, la sediul ambasadei Rusiei în R. Moldova, faţă de presiunile exercitate de autorităţile de la Tiraspol asupra şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului. Manifestanţii consideră că acţiunile Tiraspolului la adresa instituţiilor de învăţământ ar fi coordonate de autorităţile de la Moscova şi au cerut Rusiei să nu se mai implice în treburile interne ale R. Moldova. Reprezentantii ambasadei Rusiei la Chişinău nu au făcut deocamdată comentarii. Tensiunile la care sunt supuse şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană s-au intensificat în ultima perioadă. Săptămâna trecută, directorul Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol, Ion Iovcev, a fost reţinut de aşa-zişii vameşi transnistreni, în timp ce transporta banii pentru salariile profesorilor.

BULGARIA

Protestul camionagiilor

Peste 100 de reprezentanţi ai unor companii de transport au blocat, ieri dimineaţă, punctul de trecere a frontierei Kapitan Andreevo dintre Bulgaria şi Turcia. Blocada a început la ora 9.30, punctul de frontieră fiind închis pentru camioane, dar autocarele şi autoturismele circulă normal. Nu există tensiuni sau conflicte. Şoferii şi angajatorii lor au decis să înceapă protestul în pofida deciziei de duminică, a Asociaţiei bulgare a Transportatorilor Internaţionali, de a nu-l organiza până la întâlnirea dintre Bulgaria şi Turcia, planificată pentru 21 februarie. Totuşi, companiile de transport mai mici argumentează că au camioane care sunt blocate la graniţă de zece zile şi că nu mai pot aştepta deoarece pierderile înregistrate din această cauză îi împing la faliment.

GRECIA

Şoferi nemulţumiţi

Un punct de plată a taxei pentru autostradă a fost incendiat duminică, la est de Atena, de 500 de şoferi nemulţumiţi de recentul anunţ al Guvernului privind creşterea tarifelor, a anunţat Poliţia locală. Şoferii s-au adunat, duminică după-amiază, la punctul de plată Atena-Lamia, pentru a protesta faţă de creşterea taxei pentru autostradă, anunţată săptămâna trecută de Guvern, care a provocat deja mai multe manifestaţii. Protestatarii au blocat autostrada, au incendiat pneuri şi au scandat sloganuri împotriva Guvernului. Şoferii din Grecia, ţară aflată într-o criză profundă, denunţă noua creştere a tarifelor, în condiţiile în care, pentru un drum dus-întors între Atena şi Salonic, taxa a crescut de la 44,30 euro la 56 de euro, iar starea autostrăzilor lasă de dorit.

AZERBAIDJAN

Seism

Un seism cu magnitudinea de 5,7 grade s-a produs ieri în centrul Azerbaidjanului. Cutremurul s-a produs la ora locală 16.06, la o adâncime de 55 de kilometri. De asemenea, mişcarea seismică a fost urmată de mai multe replici cu magnitudini cuprinse între 3 şi 5. Nu există informaţii despre eventuale victime sau pagube materiale.



12