Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 10 Februarie 2014 / 00:00 494 accesări

FRANŢA

Tren deraiat

Două persoane, între care o rusoaică, au murit şi alte nouă au fost rănite, sâmbătă dimineaţa, după ce un tren turistic a deraiat într-o zonă cu acces dificil din Alpes-de-Haute-Provence, în sudul Franţei. Trenul, care se deplasa între Nisa şi Digne-les-Bains, a lovit o bucată de stâncă ce căzuse pe calea ferată şi un vagon s-a răsturnat. Un pasager se află în stare gravă şi alte opt persoane au răni uşoare, printre care mecanicul de tren, au anunţat pompierii, precizând că 34 de persoane se aflau la bordul acestui tren turistic. La 12 iulie 2013, deraierea unui tren în regiunea pariziană s-a soldat cu şapte morţi şi zeci de răniţi.

RUSIA

Atac armat în catedrală

Două persoane au fost ucise şi alte şase au fost rănite, ieri, de un bărbat care a deschis focul în timpul slujbei într-o catedrală din insula Sahalin, în Extremul Orient rus, a anunţat Poliţia. Atacatorul, angajat al unei companii de securitate, a fost arestat la faţa locului şi motivele sale nu sunt cunoscute încă, a declarat comisia de anchetă rusă, precizând că cele două victime sunt o călugăriţă şi un credincios. Celelalte şase persoane suferă răni diverse, dar fără ca viaţa să le fie pusă în pericol. Moscova a sporit măsurile de securitate în tot teritoriul Rusiei, după ce vineri s-au deschis Jocurile Olimpice la Soci, la circa 7.500 de kilometri vest de Sahalin, pe care militanţii islamişti din Caucaz au ameninţat să le perturbe.

JAPONIA

Zăpadă mortală

O furtună de zăpadă excepţională, fără precedent în ultima jumătate de secol la Tokyo, a provocat moartea a 11 persoane şi rănirea altor 1.250, sâmbătă şi duminică, pe tot teritoriul Japoniei. Nu mai puţin de 5.300 de accidente diverse au fost înregistrate în 35 de prefecturi afectate de ninsori. Peste 20.000 de locuinţe au rămas fără curent electric ieri dimineaţă, iar 400 de zboruri au fost anulate, în plus faţă de cele 740 suprimate cu o zi înainte. Circa 5.000 de călători au rămas blocaţi, la începutul zilei, pe aeroportul internaţional Tokyo-Narita, din cauza stării proaste a drumurilor care îl leagă pe acesta de capitală. Un strat de zăpadă de 27 de centimetri a acoperit Tokyo sâmbătă, ceea ce nu s-a mai întâmplat de 45 de ani. Ieri la prânz, marile axe rutiere interne au fost curăţate, la fel ca unele trotuare, de serviciile municipale, precum şi de locuitori sau comercianţi. Împrejurimile birourilor de vot erau curăţate pentru a facilita accesul a peste zece milioane de alegători chemaţi ieri să aleagă guvernatorul capitalei. Depresiunea atmosferică ce a parcurs, sâmbătă, sud-vestul insulei principale Honshu, înainte de a ajunge la Tokyo, s-a deplasat apoi către nord-est, depunând 35 de centimetri de zăpadă în oraşul de coastă Sendau, care nu a cunoscut un astfel de fenomen de 78 de ani.

ELVEŢIA

Limitarea imigraţiei

Alegătorii elveţieni au votat în proporţie de 50,3% în favoarea unei limitări a imigraţiei, în cadrul referendumului organizat ieri, potrivit rezultatelor oficiale. Referendumul, organizat la iniţiativa partidului UDC (dreapta populistă), a obţinut majoritatea dublă necesară pentru a fi aprobat, respectiv majoritatea cantoanelor şi majoritatea alegătorilor.

FRANŢA

Protest anti-Femen

Şase sute de persoane, potrivit Poliţiei, s-au reunit sâmbătă, la Paris, pentru a cere dizolvarea mişcării feministe Femen, considerată sectantă şi care îl urăşte pe Dumnezeu, precum şi expulzarea uneia dintre refugiatele sale politice în Franţa, ucraineanca Inna Şevcenko. Acest grup contestatar feminist, care a luat fiinţă în 2008, la Kiev, a deschis un birou şi un centru de antrenament la Paris, în septembrie 2012, pentru a proceda la acţiuni militante în toată lumea. În capitala franceză, ele s-au dezbrăcat în Catedrala Notre Dame din Paris, iar una dintre ele a mimat avortul Fecioarei Maria în biserica Madeleine, două acţiuni considerate ca profanări de către numeroşi catolici. Fostul secretar general al partidului de extremă dreapta Frontul Naţional, Carl Lang, a asigurat că ”membrele Femen îl urăsc pe Dumnezeu, urăsc sacrul şi Europa creştină”, denunţând ”acţiunile sălbatice şi sacrilegiile acestor harpii”. Purtând decoraţii militare pe vestă, Roger Holeindre, cofondatorul Frontului Naţional în 1972, alături de Jean-Marie Le Pen, l-a acuzat pe ministrul de Interne că protejează organizaţia Femen.

SIRIA

Convoi atacat

Vehicule ale Semilunii Roşii Siriene, care transportau ajutor umanitar către cartierele asediate ale oraşului Homs, au fost, sâmbătă, ţinta unui atac cu obuz de mortier şi a unor tiruri în urma cărora a fost rănit un şofer. Guvernatorul oraşului Homs, Talal Barazi, a declarat că ”grupările teroriste au împiedicat două vehicule cu ajutoare umanitare să pătrundă în localitate”. La rândul lor, rebelii au acuzat regimul preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, de bombardarea acestui convoi. Cel puţin două autobuze au evacuat, vineri, primii civili blocaţi de peste un an şi jumătate în cartiere asediate din oraşul Homs, în centrul Siriei. Aceşti civili fac parte dintre cele aproximativ 3.000 de persoane care trăiesc, în condiţii îngrozitoare, în cartiere aflate sub controlul rebelilor şi asediate de trupe ale regimului Bashar al-Assad de peste 600 de zile. Ei au fost evacuaţi în baza unui acord şi unui armistiţiu între beligeranţi, încheiate sub egida ONU. Conform acordului, în oraş urmează să fie transportate ajutoare pentru persoanele care au ales să rămână în cartierele asediate. Cartierele aflate sub controlul rebelilor sunt asediate din iunie 2012 de armata siriană, fiind bombardate frecvent zone în care mii de oameni trăiesc în condiţii groaznice.

AFGANISTAN

Vizită-surpriză

Ministrul german al Afacerilor Externe, Frank-Walter Steinmeier, a ajuns ieri la Mazar-i-Sharif, în Afganistan, pentru o vizită neanunţată. În acest oraş din nordul ţării se află majoritatea celor 3.000 de militari germani mobilizaţi în Afganistan. Guvernul german a decis miercuri să prelungească cu zece luni prezenţa militară în această ţară, până la sfârşitul lui 2014. Camera Inferioară a Parlamentului, Bundestag, urmează să se pronunţe asupra subiectului. Aceasta este prima vizită în Afganistan a ministrului social-democrat de la intrarea la guvernare în cadrul coaliţiei cancelarului Angela Merkel, după alegerile legislative din septembrie.

IRAN

Acord

Un nou acord a fost încheiat ieri între Iran şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) privind cooperarea nucleară, dar acesta nu include o vizită la instalaţia militară de la Parchin, cerută din 2012 încoace. Iranul şi AIEA au convenit să coopereze în privinţa a şapte noi puncte în domeniul nuclear, a declarat un oficial iranian din domeniul nuclear, Reza Nahafi. O declaraţie comună, al cărei text integral nu a fost dat publicităţii, va preciza cele şapte puncte asupra cărora vor coopera cele două părţi pentru a răspunde întrebărilor agenţiei cu privire la natura programului nuclear iranian controversat. În ultimele luni, Iranul şi agenţia au cooperat în privinţa altor şase puncte legate de programul nuclear iranian, suspectat că ascunde un aspect militar.



12