Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 08 Ianuarie 2014 / 00:00 437 accesări

IRAK

Insurgenţi ucişi

Aviaţia irakiană a efectuat, ieri, un bombardament asupra oraşului Ramadi, în urma căruia 25 de insurgenţi au fost ucişi în această localitate asupra căreia combatanţii afiliaţi reţelei teroriste al-Qaida deţin, în parte, controlul. În cursul nopţii de luni spre marţi, forţele guvernamentale au încercat să preia controlul asupra cartierelor aflate sub controlul unor combatanţi al-Qaida, dar fără succes. În urma luptelor, patru persoane au fost ucise şi alte 14 rănite în rândul populaţiei civile. În ultimele zile, combatanţi din cadrul Statului Islamic în Irak şi Levant (SIIL), o grupare care are legături cu al-Qaida, au preluat controlul asupra unor cartiere din oraşul Ramadi şi asupra întregului oraş Fallujah, situat la 60 de kilometri vest de Bagdad. Începând de duminică, oficialii irakieni au anunţat pregătiri în vederea unui asalt asupra oraşului Fallujah, dar Ministerul Apărării a asigurat ieri că acest atac nu va avea loc în curând, pentru a evita pierderile în rândul civililor, şi a cerut populaţiei să-i alunge pe insurgenţi.

SPANIA

Dispăruţi după furtună

Trei persoane au fost date dispărute luni seară în Galicia, în nord-vestul Spaniei, după ce au fost luate de un val provocat de o furtună care a afectat această comunitate autonomă. Serviciile de salvare au început căutări după ce au fost avertizate, în jurul orei locale 18.40, că trei persoane care se plimbau pe litoral au fost luate de un val, la Valdovino, în provincia La Coruna. Galicia a fost plasată luni sub cod roşu, din cauza unei furtuni violente care ar putea fi însoţită de valuri ce vor ajunge până la nouă metri, au avertizat serviciile meteorologice. Ploile puternice, însoţite de rafale violente de vânt, au provocat numeroase inundaţii în regiune. Furtuna a afectat de asemenea coasta de nord a Spaniei, până în Ţara Bascilor.

JAPONIA

Pesticid toxic în alimente

Peste 350 de persoane din diverse regiuni ale Japoniei s-au simţit rău după ce au consumat produse alimentare congelate în care a fost descoperit un pesticid şi care au fost, prin urmare, retrase masiv de pe piaţă. La sfârşitul lunii trecute, filiala Aqlifoods a companiei japoneze Maruha Nichiro Holdings a raportat prezenţa inexplicabilă a unui pesticid numit malathion în diverse produse alimentare congelate, produse într-o fabrică din prefectura Gunma, în nord-vestul capitalei Tokyo. Un miros ciudat a fost detectat în aceste produse de către mai mulţi clienţi, care au alertat compania. Alimentele în cauză, în special crochete şi pizza, au fost retrase din supermarketuri, însă mai multe persoane care le consumaseră deja susţin că li s-a făcut rău. Potrivit televiziunii publice NHK, în total, 359 de persoane din 37 de prefecturi au suferit de diaree, vărsături şi alte probleme. Peste 6,4 milioane de alimente au fost retrase de pe piaţă, însă, până la data de 4 ianuarie, doar 1,1 milioane (17%) au putut fi recuperate. Între 29 decembrie, ziua primului anunţ de retragere făcut de Aqlifoods, şi 5 ianuarie, compania a primit circa 456.000 de apeluri din partea clienţilor îngrijoraţi. O anchetă a fost demarată pentru descoperirea originii contaminării. Concentraţia de pesticid din produsele în cauză este semnificativă, astfel încât se bănuieşte introducerea deliberată a substanţei în alimente.

MAREA BRITANIE

Grevă istorică

Sute de avocaţi penalişti britanici au organizat, luni, o grevă fără precedent în ţară, pentru a denunţa reducerile bugetare pe care Guvernul intenţionează să le aplice bugetului de ajutor jurisdicţional, paralizând, pentru scurt timp, tribunalele penale din ţară. La Londra, sute de avocaţi în robă neagră şi cu perucă albă s-au strâns în faţa Tribunalului Penal Old Bailey, în timp ce mulţi dintre confraţii lor au procedat la fel în întreaga Anglie şi în Ţara Galilor. Ei au manifestat pentru a denunţa intenţia Guvernului premierului conservator David Cameron de a reduce, până în 2018-2019, cu 220 de milioane de lire sterline (265 milioane de euro) bugetul pentru ajutorul jurisdicţional. Acesta se ridică la două miliarde de lire sterline şi asigură asistenţa juridică pentru persoanele care nu-şi pot finanţa apărarea. Guvernul britanic, angajat într-o politică de austeritate drastică, a anunţat necesitatea de a face economii suplimentare de 25 miliarde de lire sterline după alegerile din 2015. Acesta a argumentat că sistemul de ajutor jurisdicţional al ţării este cel mai scump din lume. Unii avocaţi estimează că, în ce-i priveşte, respectivele reduceri bugetare le vor reduce onorariile cu 41%. Cu toate acestea, Ministerul Justiției apreciază că cheltuielile pentru ajutorul jurisdicţional plătite avocaţilor rămân foarte generoase.

TURCIA

Poliţişti concediaţi

Guvernul turc a concediat 350 de poliţişti în cadrul scandalului politico-poliţienesc ce afectează ţara, a anunţat ieri presa. Printre persoanele demise se află şefi ai serviciilor responsabile cu lupta împotriva infracţiunilor financiare, pirateria informatică şi crima organizată de la Ankara, a precizat agenţia Dogan, citând un decret oficial publicat în cursul nopţii. De la primele arestări care au avut loc la începutul scandalului, la 17 noiembrie, Guvernul a sancţionat deja zeci de oficiali de rang înalt din cadrul Poliţiei, printre care şeful Poliţiei de la Istanbul, acuzaţi că nu l-au informat în legătură cu evoluţia anchetei judiciare care ameninţă stabilitatea Cabinetului turc. Premierul islamo-conservator Tayyip Erdogan a declanşat, de asemenea, un atact dur la adresa justiţiei, procedând la numirea mai multor magistraţi consideraţi siguri din punct de vedere politic, într-o încercare de a opri ancheta. În ultimele trei săptămâni, Erdogan a acuzat în mod indirect confreria predicatorului musulman Fethullah Gülen că se află la originea unui complot care vizează destabilizarea Guvernului, cu trei săptămâni înaintea alegerilor muncipale. Mult timp aliată a partidului islamo-conservator AKP (Dreptate şi Dezvoltare), mişcarea lui Fethullah Gülen, foarte influent în rândul Poliţiei şi magistraţilor, a intrat în conflict cu Guvernul după ce a denunţat un proiect vizând închiderea unor şcoli private, care reprezintă, pentru confrerie, o importantă sursă de venituri. Aproximativ 20 de oameni de afaceri şi politicieni ai puterii au fost arestaţi în urma anchetei deschise de justiţie, trei miniştri au demisionat şi a fost efectuată o importantă remaniere a Guvernului.

ISRAEL

Violenţe

Zeci de colonişti israelieni au fost sechestraţi şi bătuţi, ieri, de palestinieni în nordul Cisiordaniei, fiind eliberaţi după câteva ore de negocieri, anunţă surse locale. Ieri după-amiază, militarii israelieni au iniţiat negocieri cu localnici palestinieni care deţineau 13 colonişti într-o casă din apropierea satului Qusra. După negocieri între armata israeliană şi autorităţile palestiniene, cei 13 colonişti sechestraţi au fost eliberaţi. La locul incidentelor au fost trimise ambulanţe palestiniene, pe fondul informaţiilor că mulţi colonişti erau răniţi. Violenţele sunt frecvente între palestinieni şi coloniştii israelieni, în special în zona coloniei Esh Kodesh. Aproximativ 550.000 de colonişti israelieni trăiesc în Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est.

COREEA DE SUD

Trupe SUA suplimentate

SUA vor trimite în Coreea de Sud încă un batalion de blindate, pentru a spori capacitatea de reacţie în cazul unei noi crize cu Coreea de Nord, anunţă Pentagonul. Un batalion de 800 de militari cu blindate va fi trimis la bazele Hovey şi Stanley, la nord de oraşul Seul. În prezent, în Coreea de Sud sunt 28.500 de militari americani. Decizia SUA intervine în contextul ameninţărilor proferate de regimul stalinist de la Phenian.

ARGENTINA

Greşeală de etichetare

Checuri comercializate sub marca grupului Carrefour din Argentina cu menţiunea ”cocaină: 12 grame” în lista de ingrediente ce figurează pe etichetă au declanşat o avalanşă de reacţii ironice pe reţelele de socializare. Grupul francez, care numără peste 500 de magazine în Argentina, şi-a prezentat scuze, deplângând o ”glumă de prost gust” din partea unui angajat al unui furnizor al lanţului. Pe platoul postului de ştiri C5N, prezentatorul a consacrat un sfert de oră informaţiei, prezentând checurile camerelor de luat vederi. ”Am văzut checuri cu marijuana, dar nu şi cu cocaină”, a declarat el. În acest timp, unii utilizatori de internet sunt îngrijoraţi de soarta angajatului care a făcut această farsă, temându-se că ar putea fi concediat.

SIRIA

Primele arme chimice evacuate

Primul transport de armament chimic a fost evacuat din Siria, în conformitate cu acordul internaţional semnat de regimul de la Damasc, anunţă misiunea responsabilă de această operaţiune. O primă cantitate de materiale chimice au fost evacuată de la două depozite, fiind transportată la portul Lattaqia şi urcată la bordul unei nave daneze, anunţă Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) şi Organizaţia Naţiunilor Unite. Această operaţiune marchează începerea procesului de transfer al armamentului chimic din Republica Arabă Siriană în apele internaţionale, în vederea distrugerii, precizează misiunea internaţională. Securitatea transportului este garantată de nave militare din China, Danemarca, Norvegia şi Rusia. Potrivit unei rezoluţii ONU, arsenalul chimic sirian urmează să fie distrus până pe 30 iunie 2014. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 şi 120.000 de morţi.



12