NORVEGIA
Pornografie cu minori
Poliţia norvegiană a anunţat joi că a audiat 73 de persoane suspectate că au răspândit fotografii pornografice cu minori pe internet. În cursul unei operaţiuni desfăşurate la nivelul ţării, în principal miercuri, Poliţia a confiscat 173 de calculatoare, a anunţat un comisar din cadrul Poliţiei judiciare, într-o conferinţă de presă. Dintre cei 73 de suspecţi, 44 au recunoscut faptele, a precizat el. Într-un caz au fost găsite peste 600.000 de fotografii cu caracter pornografic implicând minori. Poliţia a anunţat că nu dispune, în acest stadiu, de indicii care să permită suspectarea celor 73 că s-au dedat la agresiuni sexuale asupra copiilor. Însă, potrivit forţelor de ordine, experienţa arată că aproximativ 30% dintre persoanele care postează astfel de fişiere pe internet sunt vinovate de comiterea unor asemenea agresiuni.
SUA
Şomaj scăzut
A patra lună consecutivă de creştere solidă a numărului de locuri de muncă create a redus, în noiembrie, rata şomajului în SUA la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, un semn încurajator pentru economia americană, care ar putea determina Rezerva Federală să înceapă reducerea treptată a injecţiilor de lichidităţi. Luna trecută, rata şomajului în SUA a scăzut la 7%, de la 7,3% în octombrie, iar angajatorii americani au creat 203.000 de locuri de muncă, aproape de nivelul din octombrie, de 200.000 de locuri de muncă, arată cifrele oficiale publicate vineri de Departamentul american al Muncii. În medie, economia a generat lunar 204.000 locuri de muncă în perioada august - noiembrie, faţă de o medie lunară de 159.000 în perioada aprilie - iulie 2013. Economiştii se aşteptau ca luna trecută să fie create 180.000 de noi locuri de muncă, iar rata şomajului să scadă la 7,2%. Departamentul american al Muncii a anunţat că în sectorul manufacturier s-au creat 27.000 de locuri de muncă, cel mai ridicat nivel din martie 2012 încoace, iar în sectorul de retail s-au înfiinţat 22.300 locuri de muncă. În construcţii, firmele au angajat 17.000 de persoane. În luna iunie a acestui an, preşedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, declara că Fed ar dori să reducă treptat injecţiile de lichidităţi, urmând să le oprească complet în momentul în care rata şomajului va ajunge la 7%, lucru care ar urma să se întâmple până la mijlocul lui 2014.
REPUBLICA CENTRAFRICANĂ
Operaţiune militară franceză
O operaţiune militară franceză în Republica Centrafricană, în cadrul căreia sunt mobilizaţi 1.200 de militari, a început cu misiuni de patrulare în capitala Bangui, a anunţat, vineri, ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian. ONU a aprobat, joi, intervenţia franceză.
ISRAEL
Mai aproape de pace
”Israelienii şi palestinienii nu au fost atât de aproape de pace de mulţi ani”, a declarat, vineri, secretarul de Stat american, John Kerry, la finalul unei noi misiuni de pace în Orientul Mijlociu. ”Cred că suntem mai aproape de pacea, prosperitatea şi securitatea pe care le merită toţi oamenii din această regiune decât am fost de mulţi ani”, l-a spus Kerry jurnaliştilor care îl însoţesc, înainte de plecarea din Israel către SUA.
COREEA DE SUD
Cerere de azil
Un consilier al lui Jang Song-thaek, unchiul demis al liderului nord-coreean, Kim Jong-un, a solicitat azil în Coreea de Sud, după ce a fugit din ţară, din calea unei epurări în care alţi doi oficiali ar fi fost executaţi, a anunţat, vineri, postul sud-coreean de televiziune YTN. Autorităţile sud-coreene cred că transfugul controla fonduri plasate sub responsabilitatea lui Jang Song-thaek, unchiul lui Kim Jong-un, al cărui consilier din umbră se crede că era, potrivit YTN, care citează surse din domeniul serviciilor sud-coreene de informaţii. Consilierul a fugit de la Phenian cu două luni în urmă şi se află în prezent sub protecţia unor agenţi sud-coreeni de informaţii, în China, aşteptând să poată pleca spre Seul. Agenţia de informaţii şi Ministerul Unificării sud-coreene au refuzat să confirme aceste informaţii. Coreea de Sud a anunţat, săptămâna aceasta, destituirea probabilă a lui Jang Song-thaek şi execuţia a doi dintre consilierii săi. Jang Song-thaek era vicepreşedintele Comisiei Apărării Naţionale, considerată organul de decizie cel mai puternic din ţară. Zvonuri cu privire la îndepărtarea acestuia au circulat deja în 2009, 2010 şi 2011. În 2004, el a dispărut pentru doi ani, ceea ce sugerează că se afla în dizgraţie, după care a reapărut. Agenţia sud-coreeană de presă Yonhap a anunţat joi că Phenianul l-a rechemat din Malaezia pe ambasadorul Jang Yong-chol, nepotul lui Jang Song-thaek. În opinia unor experţi, această eventuală epurare, în cazul în care va fi confirmată, va reprezenta evenimentul politic cel mai semnificativ de la preluarea puterii de către Kim Jong-un. Acesta a luat locul tatălui său, Kim Jong-il, care a murit în decembrie 2011, în urma unei crize cardiace. Kim Jong-il conducea Coreea de Nord stalinistă de la decesul, în 1994, al tatălui său, Kim Il-sung, fondatorul Republicii Populare Democratice Coreea (RPDC), în 1948.
BAHREIN
Vizită importantă
SUA nu intenţionează să-şi reducă prezenţa militară în Golf, în pofida unui acord cu Iranul privind programul său nuclear, a afirmat, vineri, şeful Pentagonului în Bahrein, ţară unde se află Comandamentul Flotei a V-a americane. Adresându-se marinarilor de pe nava „USS Ponce“, la o bază navală din Bahrein, secretarul american al Apărării a dat asigurări că armata SUA îşi menţine rolul de prim-plan în regiune. Acordul încheiat pe 24 noiembrie, la Geneva, între Iran şi marile puteri, care limitează pentru şase luni activităţile nucleare iraniene în schimbul unei ridicări parţiale a sancţiunilor economice internaţionale, suscită preocuparea monarhiilor sunnite din Golf, care consideră Iranul şiit drept o ameninţare serioasă pentru securitatea lor. ”Nu vom schimba niciuna dintre poziţionările noastre militare în această regiune sau în orice altă zonă, în cursul acestei perioade de şase luni. Vom menţine aceleaşi exerciţii, acelaşi parteneriat şi vom acorda aceeaşi atenţie intereselor strategice la fel ca înainte de această perioadă”, a indicat Chuck Hagel. Acesta, sosit joi seară în Bahrein, va participa la Dialogul de la Manama, un forum anual privind securitatea regională, care s-a deschis vineri seară la Manama şi continuă sâmbătă. Numeroase ţări occidentale, Israel şi ţările arabe din Golf suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arma atomică sub acoperirea unui program nuclear civil. În timpul zborului său spre Bahrein, Hagel a discutat despre Iran cu prinţul moştenitor din Abu Dhabi, Mohammad ben Zayed al-Nahayan, comandant adjunct al forţelor armate ale Emiratelor Arabe Unite, ocazie cu care şeful Pentagonului a subliniat angajamentul SUA pentru a împiedica Iranul să obţină arma nucleară şi a calificat acordul din 24 noiembrie drept o primă etapă bună.
IORDANIA
Membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU
Iordania a fost aleasă, vineri, membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, cu un mandat de doi ani, începând de la 1 ianuarie, după ce Arabia Saudită a refuzat să ocupe aceste loc. În urma votului oranizat în Adunarea Generală a ONU, Iordania a fost aleasă cu o majoritate de două treimi, primind 178 de voturi. Iordania este singurul candidat prezentat de grupul ţărilor Asia-Pacific pentru a ocupa locul lăsat vacant de Ryiad. Regatul haşemit, care a fost o vreme reticent, s-a lăsat convins de saudiţi, potrivit diplomaţilor, şi şi-a prezentat oficial candidatura la 18 noiembrie. Arabia Saudită a fost pentru prima dată aleasă, pentru doi ani, în Consiliul de Securitate, printr-un vot în Adunarea Generală, la 17 octombrie. Dar ea a creat o surpriză în momentul în care a anunţat că refuză să ocupe acest loc, un gest fără precedent. Ţara a vrut să protesteze în acest fel faţă de incapacitatea Consiliului de Securitate de a acţiona în conflictul din Siria.