ITALIA
Agresiune mortală
Un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit ieri, la Milano, după ce a fost agresat miercuri, într-o staţie de metrou, de trei tineri români care au încercat să îl jefuiască. Cei trei au fost identificaţi pe baza martorilor şi după vizionarea imaginilor filmate de camerele de luat vederi de supraveghere. Tinerii români au fost audiaţi de autorităţi, dar vor fi cercetaţi în stare de libertate. Potrivit martorilor, cei trei tineri au încercat să îi smulgă portofelul italianului, dar acesta s-a apărat şi a fost agresat.
LIBIA
Profesor american ucis
Un profesor american a fost împuşcat mortal, ieri, la Benghazi, în estul Libiei, a anunţat o sursă din cadrul unui spital din oraş. Victima preda la Şcoala Internaţională din Benghazi, a anunţat această sursă, fără alte detalii. O sursă din cadrul serviciilor de securitate a confirmat că profesorul a fost împuşcat mortal.
SIRIA
Jurnalist irakian răpit şi executat
Militanţii din cadrul Statului Islamic în Irak şi Levant au răpit şi executat un cameraman irakian care lucra în nordul Siriei, a declarat, ieri, organizaţia Reporters sans Frontičres (RSF). Yasser Faisal al-Jumaili este primul jurnalist străin executat în aşa-numitele zone eliberate din Siria, a declarat Soazig Dollet, responsabil la RSF de regiunea Orientului Mijlociu şi Africii de Nord, referindu-se la zonele controlate de rebelii care luptă împotriva regimului lui Bashar al-Assad.
YEMEN
Atentat sângeros
Un atacator sinucigaş aflat la volanul unui vehicul-capcană a forţat, ieri, intrarea în sediul Ministerului Apărării de la Sanaa, iar complici de-ai săi au deschis focul, dintr-un alt vehicul, asupra clădirii, făcând zeci de morţi şi de răniţi. Bilanţul provizoriu al victimelor ar fi de cel puţin 20 de morţi şi zeci de răniţi. Acest atentat intervine pe fondul recrudescenţei violenţei în Yemen, inclusiv atacuri comise împotriva armatei şi care au fost atribuite reţelei extremiste al-Qaida, care rămâne activă în special în sudul şi sud-estul ţării. Schimburile de focuri au continuat o perioadă de timp în interiorul complexului Ministerului Apărării. Potrivit canalului de televiziune Al-Arabiya, au fost atacate spitalul militar şi alte două instituţii din complexul ce aparţine Ministerului yemenit al Apărării. Bilanţul furnizat de acest post de televiziune panarab se ridică la cel puţin 57 de morţi şi răniţi. Atacul intervine pe fondul blocajului înregistrat în dialogul naţional destinat să pună capăt perioadei de tranziţie politică ce durează de doi ani şi să creeze instituţii stabile în ţară.
MAREA BRITANIE
Furtună puternică
O furtună care ameninţă Europa a afectat, ieri, Scoţia şi mai multe regiuni ale Angliei, provocând moartea unei persoane, suspendarea legăturilor feroviare şi anularea mai multor zboruri. Aproximativ 100.000 de consumatori au rămas fără energie electrică în Scoţia. Rafale de vânt cu viteze de până la 180 de kilometri pe oră au fost înregistrate în nordul regiunii britanice. Potrivit previziunilor meteorologice, furtuna ar putea provoca cea mai puternică maree înregistrată în ultimii 30 de ani şi, în consecinţă, ar putea genera inundaţii grave. În unele regiuni, marea ar putea chiar să atingă niveluri la fel de ridicate precum la inundaţiile devastatoare din 1953. De atunci însă au fost construite baraje, în special pe Tamisa, care ar urma să limiteze pagubele. Furtuna a perturbat transporturile, ieri, în Scoţia. Toate trenurile care circulau în această regiune au fost anulate, după ce au fost constatate pagube la liniile de cale ferată. Zborurile cu plecare din oraşele scoţiene Glasgow, Edinburgh şi Aberdeen au fost, de asemenea, anulate. Poliţia le-a cerut şoferilor să evite deplasările în Scoţia. Şoferul unui camion a fost ucis când vehiculul său s-a lovit de mai multe maşini în apropiere de Edinburgh, potrivit Poliţiei. Cel puţin două persoane au fost rănite de copaci care au căzut. Regiunile din sudul Ţării Galilor, sud-vestul şi câteva regiuni din sudul Angliei au fost ferite de rafalele de vânt, ieri. Furtuna urma să se deplaseze pe continentul european. În Olanda, institutul de meteorologie a emis o alertă cod roşu - cel mai înalt nivel - pentru nordul şi nord-vestul ţării. În Germania au fost mobilizate întăriri în rândul pompierilor şi serviciilor de securitate, pentru a face faţă acestei furtuni care ar putea deveni cea mai puternică din 1962.
MEXIC
Material radioactiv recuperat
Materialul radioactiv furat luni în Mexic a fost găsit miercuri, la o jumătate de kilometru de camionul care îl transporta, şi scos din echipamentul de protecţie, a dezvăluit un responsabil din cadrul comisiei naţionale de securitate nucleară CNSNS. Potrivit directorului de supraveghere operaţională din CNSNS, Mardonio Jiménez, un detaşament militar şi forţe de ordine au închis accesul în zonă, o regiune rurală din statul Mexico, pentru a proteja populaţia de orice risc şi a recupera materialul radioactiv. Autorităţile mexicane avertizaseră, lansând o alertă după furt, că în camion se afla o încărcătură radioactivă extrem de periculoasă. Vehiculul alb marca Volkswagen Worker transporta izotopi de cobalt-60, folosit în radioterapie, spre un centru de stocare a deşeurilor radioactive, atunci când a fost furat luni, dintr-o benzinărie din Tepojaco, în statul Hidalgo, la circa 50 de kilometri nord de Ciudad de Mexico. Autorităţile au precizat că materialul transportat nu prezintă niciun risc atât timp cât echipamentul în care acesta este depozitat rămâne intact.
FRANŢA
Sancţiuni pentru clienţii prostituatelor
Adunarea Generală din Franţa a adoptat, miercuri, cu votul majorităţii, un proiect de lege privind sancţionarea clienţilor prostituatelor, care prevede o contravenţie de 1.500 de euro pentru procurarea serviciilor sexuale. Legea va intra în vigoare după ce textul va fi examinat de către Senat, până la sfârşitul lunii iunie 2013. Textul este inspirat din legislaţia în vigoare a Suediei, ţară care sancţionează clienţii de prostituate din 1999. Statul scandinav a reuşit să reducă la jumătate prostituţia stradală în doar zece ani. Proiectul de lege mai prevede măsuri de asistenţă socială şi profesională pentru persoanele care doresc să abandoneze practica prostituţiei. Guvernul va aloca în acest sens 20 de milioane de euro în fiecare an. În Franţa există în prezent între 20.000 şi 40.000 de prostituate, majoritatea din Europa de Est, Africa, China şi America de Sud.
SUA
Încarcerat până la proces
Presupusul autor al unui atac soldat cu moartea unei persoane, comis la începutul lui noiembrie pe aeroportul din Los Angeles, va rămâne la închisoare până la deschiderea procesului, a decis, miercuri, un judecător californian. Paul Ciancia, în vârstă de 23 de ani, a compărut miercuri pentru prima dată într-un tribunal federal, la Los Angeles, după cinci săptămâni de la atacul armat soldat cu moartea unui agent din cadrul Agenţiei americane pentru Securitatea Transporturilor (TSA). Presupusul atacator a fost rănit grav de către poliţişti, într-un schimb de focuri de armă, după atac şi a petrecut o perioadă în spital, în stare critică. La externare, el a fost încarcerat. Judecătorul David Bristow a apreciat miercuri că Paul Ciancia reprezintă un risc pentru populaţie şi ar putea fugi în cazul unei eliberări pe cauţiune, dispunând să fie încarcerat. O nouă audiere a fost stabilită pe 18 decembrie. Atacul armat comis pe 1 noiembrie a provocat panică pe aeroportul din Los Angeles şi a antrenat perturbări importante în transportul aerian american. Agentul decedat, primul de la crearea TSA în urma atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, avea 39 de ani. Şapte persoane au fost rănite în atac.
ISRAEL
Asigurări americane
Secretarul de Stat american, John Kerry, a asigurat ieri că securitatea Israelului figurează pe primul loc în lista priorităţilor în cadrul discuţiilor pe tema programului nuclear iranian, într-o întâlnire cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, la Ierusalim. Negocierile sunt în curs pentru aplicarea acordului încheiat la sfârşitul lui noiembrie, la Geneva, spre nemulţumirea Israelului, între Teheran şi marile puteri, între care SUA, acord care limitează activităţile nucleare iraniene în schimbul unei ridicări parţiale a sancţiunilor occidentale.