RUSIA
Atentat
O persoană a fost ucisă şi o alta a fost rănită, vineri, în explozia produsă într-un magazin alimentar din Daghestan, republică instabilă din Caucazul rusesc, vecină cu Cecenia. Potrivit informaţiilor preliminare, explozia, care a avut loc în cursul dimineţii, în acest magazin deschis non-stop şi situat în plin centrul oraşului Mahacikala, capitala Daghestanului, a provocat moartea unei persoane şi rănirea alteia. Magazinul a fost distrus. Cauza exploziei ar putea fi o reglare de conturi, potrivit unei surse din cadrul forţelor de ordine locale. Persoane necunoscute au încercat să arunce în aer magazinul şi în august, dar nimeni nu a fost rănit. Daghestanul, situat pe malul Mării Caspice, este afectat aproape zilnic de explozii şi atentate care vizează în primul rând reprezentanţii forţelor de ordine, dar şi oficiali din administraţie, oameni politici sau clerici. Aceste atacuri sunt de cele mai multe ori revendicate de rebeliunea islamistă, care a depăşit graniţele Ceceniei, după primul război între forţele federale ruse şi cele separatiste în această republică (1994-1996), şi s-a transformat într-o mişcare activă în tot Caucazul de Nord.
FILIPINE
Omorâţi de taifun
Cel puţin trei persoane au murit după ce supertaifunul Haiyan, ciclonul prezentat drept cel mai violent din lume în acest an, a atins arhipelagul Filipine, vineri, preconizându-se pagube materiale catastrofale. Vineri dimineaţă, Haiyan afecta coastele de est ale arhipelagului, cu rafale de vânt de până la 315 kilometri pe oră. Autorităţile încercau să obţină informaţii despre consecinţele taifunului, însă mai multe localităţi au rămas complet izolate. Preşedintele filipinez, Benigno Aquino, a avertizat populaţia să se pregătească la maxim împotriva acestei furtuni uriaşe, care a avut un vârf de 380 de kilometri pe oră în apropierea Filipinelor. Peste 125.000 de persoane din zonele cele mai vulnerabile au fost evacuate înainte de sosirea taifunului, iar milioane de persoane s-au baricadat în propriile locuinţe. Şcolile au fost închise, serviciile de transport cu feribotul - suspendate, iar pescarii au primit ordin să-şi securizeze ambarcaţiunile. Philippine Airlines, Cebu Pacific şi alte companii aeriene au anunţat suspendarea a sute de zboruri, cele mai multe interne. Aproape 16 milioane de persoane, dintre care 12 milioane în Filipine, se află pe traiectoria ciclonului. Vietnamul şi Laosul urmează să fie traversate de furtună, duminică. Haiyan, clasat în categoria 5, cea mai ridicată, este cel mai puternic ciclon din istorie. Precedentul record datează din 1969, când uraganul Camila a afectat Mississipi. Filipinele sunt traversate anual de circa 20 de furtuni importante sau taifunuri, în general în perioada iunie - octombrie. Oamenii de ştiinţă se tem de un proces de intensificare a acestui fenomen odată cu agravarea încălzirii globale. Furtuna Washi a provocat moartea a peste o mie de persoane în decembrie 2011, în timp ce taifunul Bopha s-a soldat cu aproape 2.000 de morţi şi dispăruţi, un an mai târziu.
BULGARIA
Spălare de bani
Justiţia bulgară a iniţiat împotriva vicepreşedintelui Parlamentului bulgar, Hristo Biserov, o anchetă pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi uz de fals, a anunţat, joi, Parchetul. Ancheta îl vizează, de asemenea, pe fiul vitreg al lui Biserov, Ivailo Glavinkov, a precizat Parchetul. Parlamentul bulgar l-a eliberat joi pe Biserov din toate funcţiile sale, ceea ce deputatul însuşi a cerut... din motive personale. Deputat începând din 1990, Hristo Biserov, în vârstă de 57 de ani, era preşedinte al Comisiei juridice din Parlament. De asemenea, el a deţinut, până miercuri, funcţia de vicepreşedinte al partidului minorităţii turce Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (MDL), care susţine Guvernul de centru-stânga, condus de tehnocratul Plamen Oreşarski. Biserov a realizat transferuri bancare în euro şi dolari dintr-un stat european în altul. Potrivit presei bulgare, în primăvara lui 2013, Bisserov a virat 450.000 de dolari (333.000 de euro) din contul său bancar din Elveţia într-un cont din Macedonia al fiului său vitreg, un avocat în vârstă de 38 de ani. Serviciile speciale din Elveţia i-au sesizat pe colegii lor bulgari cu privire la acest transfer, informând şi despre multe altele, din perioada 2001-2008.
FRANŢA
Retrogradare S&P
Standard & Poor's (S&P) a redus cu o treaptă ratingul suveran al Franţei, deoarece agenţia de evaluare financiară apreciază că avansul mai lent al economiei va constrânge capacitatea Guvernului de a îmbunătăţi situaţia finanţelor publice şi va minimaliza impactul reformelor preşedintelui Francois Hollande. Ratingul de credit al Franţei pe termen lung, în valută şi monedă locală, a fost revizuit în scădere, de la AA plus la AA, cu perspectivă stabilă, a anunţat, vineri, Standard & Poor's. În ianuarie 2012, Franţa a pierdut ratingul de tip AAA atribuit de S&P apoi celelalte agenţii importante de evaluare financiară, Moody's Investors Service şi Fitch Ratings, au adoptat decizii similare. S&P este îngrijorată că Guvernul francez nu va reuşi să-şi reducă deficitul şi datoria şi să adopte reformele necesare pentru a face economia mai competitivă. De asemenea, agenţia apreciază că rata şomajului va rămâne la un nivel ridicat până în 2016, ceea ce va face mai dificilă adoptarea unor reforme politice. Retrogradarea indică faptul că a doua economie a Zonei Euro nu reuşeşte să se redreseze după criza financiară. Francois Hollande nu a reuşit să îmbunătăţească competitivitatea Franţei, deşi a modificat reglementările privind piaţa muncii şi taxele. CE estimează că economia Franţei va înregistra, anul acesta, o creştere de 0,2% şi de 0,9% anul viitor.
RUSIA
Greva foamei
Un opozant rus, încarcerat după o manifestaţie organizată în mai 2012, cu o zi înainte de învestitura lui Vladimir Putin, este de 50 de zile în greva foamei, iar starea sa de sănătate este pusă în pericol. Serghei Krivov, în vârstă de 51 de ani, şi-a început greva foamei la 19 septembrie, pentru a protesta faţă de detenţia sa şi a altor 14 acuzaţi în dosarul Bolotnaia, de la numele pieţei din centrul Moscovei unde au avut loc ciocniri în timpul unei manifestaţii, în mai 2012, împotriva revenirii lui Vladimir Putin la Kremlin. Dosarul Bolotnaia, considerat de opoziţie ca emblematic pentru contestarea alegerii lui Vladimir Putin pentru un al treilea mandat de preşedinte, implică 27 de persoane, dintre care 15 sunt în arest preventiv de peste un an. Două dintre ele au fost condamnate la până la patru ani şi jumătate de închisoare, iar o altă persoană, care ar suferi de o formă uşoară de schizofrenie, la internare forţată într-un azil psihiatric. Majoritatea inculpaţilor sunt cetăţeni obişnuiţi care nu aparţin niciunei mişcări politice. Potrivit Parchetului, 82 de poliţişti au fost răniţi în cursul confruntărilor a căror origine rămâne controversată, opoziţia acuzând forţele de ordine că le-au provocat pentru a pune capăt oricărei contestaţii. Zeci de manifestanţi au fost, de asemenea, răniţi.
SPANIA
Protest Greenpeace
Aproximativ zece activişti ai Greenpeace au escaladat, vineri, faţada Sagrada Familia din Barcelona, purtând pancarte cu mesaje de eliberare a membrilor echipajului unei nave a organizaţiei aflaţi în arest, de la sfârşitul lunii septembrie, în Rusia. Pe una dintre faţadele bazilicii, operă a arhitectului catalan Antoni Gaudi, activiştii, echipaţi cu corzi de susţinere, au desfăşurat pancarte cu fotografii aparţinând celor 30 de colegi ai lor aflaţi în arest în Rusia, însoţite de cuvântul ”Libertate”, scris în engleză, spaniolă şi catalană. Manifestanţii au rămas aproximativ trei ore atârnaţi de faţadă. „Arctic Sunrise“, care naviga sub pavilion olandez, a fost abordată în Marea Barents, pe 19 septembrie, de un comando al Pazei de Coastă ruse, iar membrii echipajului său - 30 de persoane, dintre care 28 de activişti ai ONG-ului, de 18 naţionalităţi diferite - au fost plasaţi în arest la Murmansk, în nord-vestul Rusiei. Activiştii au fost reţinuţi în momentul în care încercau să desfăşoare o pancartă pe o platformă a gigantului rus Gazprom, pentru a protesta faţă de extracţiile petroliere din Oceanul Arctic. Începând din septembrie, cazul „Arctic Sunrise“ a stârnit un val de proteste în mai multe ţări. La 5 octombrie, mii de persoane au manifestat la Londra, Helsinki, Paris, Stockholm sau Viena, în semn de susţinere a echipajului navei.
BELGIA
Autostradă blocată
Autostrada A2, care face legătura între Paris şi Belgia, a fost blocată pe ambele sensuri, vineri, în dreptul localităţii Valenciennes, din cauza unei mişcări sociale a agricultorilor nemulţumiţi. Spre sfârşitul dimineţii, câteva zeci de tractoare şi numeroase maşini se îndreptau foarte lent către punctul de taxare situat pe autostradă. De câteva săptămâni, aceste puncte, care trebuie să colecteze o nouă taxă pentru camioane, întruchipează fronda antifiscală din Franţa. Aproximativ 50 dintre ele au fost distruse de la jumătatea lui octombrie, în timp ce taxa a fost suspendată de Guvernul socialist. Manifestanţii de pe A2 au declarat că intenţionează să acopere cu o prelată acest... simbol al jafului actual şi să scrie pe ea revendicările lor.
PORTUGALIA
Grevă
Şcolile, spitalele şi serviciile de colectare a gunoiului erau perturbate vineri dimineaţă, în Portugalia, de o grevă a funcţionarilor publici, convocată de principalele sindicate pentru a protesta faţă de noile măsuri de austeritate. Gunoiul din pubele nu a fost colectat în Lisabona, în timp ce pancarte cu mesaje antiguvernamentale atârnau pe gardurile din metal ale spitatelor. Greva de 24 de ore a fost lansată în comun de federaţiile angaţilor din domeniul public afiliate celor două sindicate principale, CGTP, apropiat de Partidul Comunist, şi UGT, legat de Partidul Socialist. Sindicatele intenţionează să protesteze faţă de noile măsuri de austeritate prevăzute în proiectul de buget pe 2014. Proiectul prevede prelungirea până la 40 de ore a săptămânii de muncă a funcţionarilor, tăieri de 10% din pensii şi reducerea cu între 2,5 şi 12% a veniturilor lunare de peste 600 de euro brut din domeniul public. Aceste acţiuni sociale se înscriu în cadrul unei serii de greve în domeniul transporturilor şi vor avea ca punct final o manifestaţie, sâmbăta viitoare, la Lisabona. În plus, salariaţi ai Soflusa şi Transtejo, societăţi care asigură transportul fluvial în aria metropolitană a Lisabonei, au intrat vineri în grevă parţială.
ITALIA
Fraude cu asigurări auto
Peste 400 de persoane, inclusiv medici şi avocaţi, sunt cercetate în provincia italiană Napoli, într-un caz de fraudă masivă cu asigurări auto, relatează presa italiană. O reţea specializată în fraude cu asigurări auto a inventat peste 100 de accidente pentru a obţine rambursări ilegale, frauda ridicându-se la peste 1,5 milioane de euro, scrie ”Corriere del Mezzogiorno”. Avocaţii şi medicii implicaţi în această anchetă au interdicţie de exercitare a profesiilor pe durata anchetei. În cursul investigaţiilor au fost puse sub sechestru bunuri a căror valoare depăşeşte patru milioane de euro.
IRAN
Niciun acord
Secretarul de Stat american, John Kerry, a anunţat că deocamdată nu s-a ajuns la un acord cu Iranul în legătură cu programul nuclear. ”Ţin să subliniez că, în acest moment, nu s-a ajuns la un acord”, a declarat Kerry la puţin timp după ce a sosit la Geneva pentru a se alătura negocierilor în curs între Iran şi reprezentanţii SUA, Rusiei, Chinei, Franţei, Marii Britanii şi Germaniei. Guvernul Israelului a anunţat că se opune acceptării de către marile puteri, în cadrul negocierilor de la Geneva, a propunerii Iranului pentru depăşirea crizei nucleare. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a apreciat că adoptarea de către marile puteri a propunerii Iranului privind criza nucleară ar fi o ”eroare de amploare istorică”. John Kerry s-a întâlnit vineri dimineaţă, la Tel Aviv, cu Benjamin Netanyahu, înainte de a merge la Geneva pentru a participa la negocierile privind programul nuclear iranian. Occidentul suspectează că Iranul încearcă să fabrice arme atomice sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.