Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 07 Septembrie 2013 / 00:00 358 accesări

PORTUGALIA

Pompier mort

Incendiile din Portugalia au provocat moartea celui de-al şaptelea pompier, decedat la spitalul din Coimbra, unde era internat de la 29 august. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani şi membru al pompierilor voluntari din Valenca, a fost grav rănit la Saufins. După mai bine de o lună de incendii continue, pompierii portughezi au avut parte de primul răgaz joi după-amiază, când niciun incendiu important nu a fost raportat de protecţia civilă. Focul a distrus peste 94.000 de hectare de pădure, din ianuarie până în august, cu 25% mai mult decât în 2012, în timpul aceleiaşi perioade, conform unui bilanţ al Institutului de Conservare a Naturii şi Pădurilor (ICNF). Poliţia judiciară a anunţat joi că a arestat 58 de presupuşi autori ai incendiilor de la începutul anului.

RUSIA

Tren deraiat

Un tren cu peste 700 de pasageri a deraiat, vineri, în regiunea Penza din sud-vestul Rusiei, fără să provoace victime, relatează RIA Novosti. Potrivit site-ului Vesti.ru, trenul Murmansk - Astrahan a deraiat după ce mecanicul a frânat brusc. Accidentul s-a produs la ora 14.25. Locomotiva trenului a ieşit de pe şine, însă nu există victime în urma acestui accident.

R. MOLDOVA

Ajutor de la BM

Grupul Băncii Mondiale va acorda R. Moldova, în perioada 2014-2017, o finanţare totală în valoare de 570 de milioane dolari, potrivit noii strategii de parteneriat cu ţara, discutată joi de consiliul directorilor executivi al Grupului Băncii Mondiale. Strategia va acorda asistenţă R. Moldova pe trei piloni principali: sporirea competitivităţii, consolidarea capitalului uman şi diminuarea riscurilor sociale, respectiv protecţia mediului, potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale în Moldova. Din momentul aderării R. Moldova la Banca Mondială, în 1992, peste un miliard de dolari au fost alocaţi pentru 49 de operaţiuni la nivel de ţară. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include 11 proiecte active, angajamentele totale constituind 205,7 milioane de dolari.

CIPRU

Cel mai sever declin

Economia Ciprului a înregistrat, în trimestrul II din 2013, cel mai semnificativ declin anual de la mijlocul anilor '70, conform datelor oficiale publicate vineri. Produsul Intern Brut al Ciprului s-a contractat cu 5,9% în perioada aprilie - iunie 2013, faţă de perioada similară din 2012. Comparativ cu primele trei luni din 2013, economia a înregistrat, în trimestrul II, o scădere de 1,8%, al optulea trimestru consecutiv de declin. Datele vin în aceeaşi zi în care Parlamentul Ciprului a adoptat legislaţia cerută de creditorii internaţionali, în schimbul următoarei tranşe de 1,5 miliarde de euro. Prima tranşă, de trei miliarde de euro, a fost primită în mai. După lungi negocieri, troica FMI - CE - BCE a acceptat, la finele lunii martie, să acorde Ciprului un împrumut de 10 miliarde de euro în schimbul unui plan de măsuri economice (creşteri de impozite, privatizări etc.) şi a restructurării drastice a sectorului său financiar. Cipru a devenit astfel a cincea ţară dintre cele 17 state ale Zonei Euro care va beneficia de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania. Conform estimărilor CE, BCE şi FMI, economia Ciprului ar urma să înregistreze un declin de 8,7% în 2013 şi de 3,9% în 2014, înainte de a reveni pe creştere în 2015.

SUA

Cel mai scăzut şomaj

Rata şomajului a scăzut neaşteptat în SUA, în luna august, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii aproape cinci ani, în condiţiile în care economia americană a creat 169.000 de locuri de muncă, ceea ce ar putea atenua temerile privind încetinirea economiei. Departamentul american al Muncii a anunţat vineri că, luna trecută, rata şomajului a scăzut până la 7,3%, cel mai redus nivel din decembrie 2008. Dar declinul a fost cauzat de faptul că mai mulţi americani au încetat să-şi caute un loc de muncă şi nu mai sunt înregistraţi ca şomeri. Proporţia americanilor care lucrează sau îşi caută de lucru a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 35 de ani. Economiştii se aşteptau să fie create 180.0000 de locuri de muncă în economia americană, luna trecută, iar rata şomajului să se menţină la 7,4%. Datele privind angajările în iunie şi iulie au fost revizuite în scădere, locurile de muncă fiind cu 74.000 mai puţine decât s-a anunţat iniţial. Analiştii se întreabă dacă ritmul în care sunt create locurile de muncă este suficient pentru ca Rezerva Federală (Fed) să reducă ritmul achiziţiilor de obligaţiuni. Recent, preşedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, a declarat că banca centrală a SUA ar putea să-şi încetinească ritmul achiziţiilor de obligaţiuni la finele acestui an şi să oprească complet acest program la mijlocul anului următor. În prezent, Fed cumpără lunar obligaţiuni în valoare de 85 de miliarde de dolari, pentru a stimula creşterea economiei. Anunţând că în perioada următoare îşi va reduce injecţiile de lichidităţi, Fed a pus sub presiune pieţele emergente. Economia americană a înregistrat, în trimestrul II din 2013, o creştere economică mai puternică decât se estima iniţial, datorită evoluţiei susţinute a exporturilor. Economiştii se aşteaptă ca ritmul de creştere al economiei americane să continue să accelereze în a doua jumătate a anului, pe măsură ce efectele măsurilor de austeritate bugetară se vor atenua.

FILIPINE

Seism

Un seism puternic, cu magnitudinea 6, a avut loc în largul Filipinelor, vineri seară, nefiind înregistrate victime sau daune, a anunţat institutul filipinez de vulcanologie şi seismologie. Epicentrul seismului produs la ora locală 19.33 a fost localizat la aproximativ 42 de kilometri sud de oraşul Uyugan, în insulele Batan. Filipinele sunt situate pe aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, regiune în care se produc frecvent cutremure.

REPUBLICA DOMINICANĂ

Furtuna Gabrielle

Furtuna tropicală Gabrielle, care s-a format în Caraibe, a provocat ploi abundente în Puerto Rico şi Republica Dominicană, a anunţat, joi, centrul naţional pentru uragane din SUA (NHC). Furtuna provoacă rafale de vânt ce pot atinge până la 65 de kilometri pe oră, a precizat NHC, cu sediul la Miami, în Florida. Ploile ar putea provoca viituri subite şi alunecări de teren în zonele muntoase.



12