Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 24 Iunie 2013 / 00:00 348 accesări

ITALIA

Accident mortal

Un imigrant român a circulat cu maşina pe contrasens, pe autostrada de centură a oraşului italian Parma, intrând în coliziune cu un vehicul condus de un italian, care a murit în urma impactului, scrie ziarul „La Repubblica”. În vehiculul care a provocat accidentul se aflau doi imigranţi români, răniţi în urma impactului. Potrivit Poliţiei, un Renault Laguna condus de un imigrant român a circulat câţiva kilometri pe contrasens, ieri dimineaţă, pe autostrada de centură a oraşului Parma, în nordul Italiei. Vehiculul condus de imigrantul român a intrat în coliziune cu un Audi A2, la volanul căruia se afla un cetăţean italian de 33 de ani. Şoferul italian a murit pe loc în urma impactului. Cei doi români au fost răniţi uşor şi au fost transportaţi la secţia de urgenţe a Clinicii Maggiore din Parma.

PAKISTAN

Alpinişti ucişi

Cel puţin nouă alpinişti străini, dintre care cinci ucraineni, au fost ucişi în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, într-o zonă pakistaneză a masivului Himalaya, anunţă autorităţile locale. Potrivit postului PTV, este vorba de alpinişti ucraineni, chinezi şi ruşi împuşcaţi mortal de insurgenţi. Premierul Nawaz Sharif a condamnat vehement atacul produs într-o tabără situată în apropierea vârfului Nanga Parbat (8.126 de metri), în districtul Diamer din provincia pakistaneză Gilgit-Baltistan. Până acum, în această regiune nu avuseseră loc atentate comise de insurgenţii islamişti care luptă împotriva Guvernului de la Islamabad, din cauza alianţei acestuia cu SUA. În ultimii ani, în Pakistan au avut loc sute de atacuri insurgente, soldate cu aproximativ 6.000 de morţi.

ALBANIA

Alegeri mortale

O persoană a fost ucisă şi alte trei au fost rănite într-un atac armat comis ieri, în apropierea unei secţii de votare din Albania, unde au avut loc alegeri parlamentare, anunţă surse din cadrul Poliţiei. Incidentul probabil are legătură cu scrutinul, a declarat un reprezentant al Poliţiei. Persoana ucisă era un activist al opoziţiei de stânga. Printre răniţi se numără un activist de dreapta din cadrul partidului premierului Sali Berisha. Incidentul s-a produs în localitatea Lac, la 40 de kilometri nord de capitala Tirana. Alegătorii albanezi au fost chemaţi ieri la urne, într-un scrutin legislativ care riscă să ducă la o criză politică profundă. Alegerile sunt monitorizate cu mare atenţie de UE, care deja a refuzat de două ori să acorde Albaniei statutul de candidat la aderare. Pe fondul disensiunilor puternice între puterea de dreapta şi opoziţia de stânga, trei dintre cei şapte membri ai Comisiei Electorale Centrale au demisionat în aprilie, fără a fi înlocuiţi, astfel că nu mai există cvorumul necesar validării rezultatelor scrutinului.

SUA

Coliziune evitată

Două avioane de pasageri au fost foarte aproape să intre în coliziune deasupra oraşului New York, anunţă Autoritatea Aeronautivă Americană (FAA), care a iniţiat o investigaţie în acest caz. Incidentul a avut loc pe 13 iunie, la altitudinea de aproximativ 650 de metri, deasupra cartierului Queens. Cele două aeronave, un Boeing 747 aparţinând companiei Delta Airlines şi un Embraer E170 al companiei Shuttle America, au aterizat în siguranţă. Avionul Boeing 747 Jumbo Jet se apropia de aeroportul John F. Kennedy, iar aeronava E170 tocmai decolase de pe aeroportul LaGuardia. Cele două avioane s-au apropiat la 800 de metri unul de celălalt, în plan orizontal şi la 65 de metri în plan vertical. Conform reglementărilor aeronautice, avioanele trebuiau să fie la cel puţin cinci kilometri distanţă unul de celălalt în plan orizontal şi la peste 350 de metri în plan vertical. Avionul Boeing 747 Jumbo Jet are o capacitate de 350 - 400 de locuri, în timp ce aeronavele E170 transportă 70 - 80 de pasageri.

ANP

Două execuţii

Autorităţile din Fâşia Gaza, teritoriu palestinian condus de mişcarea islamistă Hamas, au executat prin spânzurare doi palestinieni găsiţi vinovaţi de spionaj în favoarea Israelului. Potrivit site-ului israelian Ynetnews, cei doi bărbaţi executaţi aveau aproximativ 45 de ani şi fuseseră găsiţi vinovaţi de transmitere de informaţii armatei israeliene. 16 palestinieni au fost executaţi în Fâşia Gaza de când mişcarea Hamas a preluat controlul asupra acestui teritoriu palestinian, în 2007. Mişcarea Hamas, care nu recunoaşte existenţa Israelului, a explicat că execuţiile au rolul de a descuraja transmiterea de informaţii despre activiştii şi armamentul din Fâşia Gaza.

ISRAEL

Înjunghiaţi

Un imigrant de origine africană a înjunghiat şase persoane, ieri, pe o stradă din oraşul israelian Tel Aviv, una dintre victime fiind în stare gravă, informează site-ul ziarului „Haaretz”. Autorul atacului este un imigrant originar din Sudan. Una dintre persoanele înjunghiate, un bărbat de 67 de ani, este în stare gravă. Celelalte cinci victime au răni uşoare. Motivul atacului nu se cunoaşte, autorităţile verificând ipoteza unui conflict între imigranţi.

ITALIA

Proteste de amploare

Zeci de mii de oameni au participat sâmbătă, în centrul Romei, la un miting de amploare în favoarea creării de locuri de muncă şi echităţii fiscale, la apelul principalelor trei centrale sindicale. „Ne-am săturat de cuvinte frumoase”, a spus Luigi Angeletti, liderul sindicatului UIL.

INDIA

Bilanţ tragic

Ploile musonice şi alunecările de teren au provocat peste 550 de morţi în statul himalayan Uttarakhand din nordul Indiei, a anunţat, ieri, liderul guvernului local, pentru postul de televiziune CNN-IBN. „Acest tip de catastrofă nu s-a mai produs niciodată în istoria Himalayei”, a subliniat acesta. Elicoptere şi mii de soldaţi au fost trimişi pentru a veni în ajutorul celor peste 50.000 de persoane izolate, la aproape o săptămână după sosirea unui muson timpuriu care a declanşat alunecări de teren şi inundaţii. Autorităţile au criticat serviciile meteorologice indiene (IMD), acuzându-le că nu au lansat alerta potrivită înainte de sosirea precoce a ploilor musonice.



12