FRANŢA
Tânăr omorât
Un adolescent prezentat drept un militant de extremă-stânga, rănit grav de patru skinhead care au reuşit să fugă, a decedat, a anunţat, ieri, poliţia franceză. Patru suspecţi, trei bărbaţi şi o femeie, au fost reţinuţi ieri. Printre aceştia se numără şi presupusul autor al agresiunii, el afirmând că nu intenţiona să omoare pe nimeni. Clément Méric, de 18 ani, prezentat drept un militant de extremă-stânga, a fost agresat miercuri, într-un cartier din Paris, de patru skinhead care au reuşit să fugă. Victima a fost atacată de unul dintre bărbaţi cu un pumnal american şi s-a lovit în cădere de o piesă metalică de pe stradă. Tânărul se afla în moarte cerebrală la spital.
SUA
Clădire prăbuşită
Cel puţin şase persoane au murit şi alte 13 au fost rănite, miercuri, în Philadelphia, când o clădire în curs de demolare s-a prăbuşit peste un magazin, a declarat primarul oraşului, Michael Nutter. Clădirea de patru etaje situată la intersecţia dintre 22nd Street şi Market Street, la 500 de metri de primărie şi centrul oraşului, s-a prăbuşit în jurul orei 10.45 peste o altă clădire de două etaje în care funcţiona un magazin al Armatei Salvării. Autorităţile nu ştiu câte persoane se aflau în magazin în momentul accidentului, a precizat Nutter, adăugând că echipele de salvare continuau să caute printre dărâmături după eventuale victime.
MAREA BRITANIE
Incendiu suspect
Un centru islamic, Al-Rahma, de la Muswell Hill, în nordul Londrei, a fost distrus miercuri într-un incendiu considerat suspect de poliţia metropolitană, care efectuează o anchetă. Un purtător de cuvânt a declarat că pe clădire, utilizată de Somali Bravanese Welfare Association, au fost inscripţionate cu un spray literele EDL, iniţialele Ligii pentru Apărare Engleză, o mişcare de stradă de extremă dreapta care afirmă că se opune răspândirii islamului. Cauza incendiului de pe Coppetts Road este investigată de o unitate specială pentru luptă împotriva terorismului, din cadrul poliţiei metropolitane. Lideri de la centru au declarat pentru BBC că au observat recent graffiti pe clădire, exprimându-şi temerea că incendiul ar putea să fie o reacţie la asasinarea militarului britanic la Woolwich, în urma căreia au fost inculpaţi doi bărbaţi. Centrul islamic Al-Rahma nu era folosit pentru rugăciune, ci de copii, după cursuri. Două proprietăţi vecine au fost evacuate în urma incendiului, care nu a provocat victime. La intervenţie au participat şase vehicule şi aproximativ 35 de pompieri, care au controlat incendiul după aproximativ o oră.
FRANŢA
Avion militar prăbuşit
Un avion militar de tip Mirage 2000 s-a prăbuşit miercuri seara în estul Franţei, iar pilotul, care a reuşit să se catapulteze, este rănit uşor, au anunţat autorităţile locale. Accidentul s-a produs în apropiere de satul Montcourt (Haute-Saône). Viaţa pilotului nu este în pericol, au precizat Jandarmeria şi Prefectura din Vesoul. Avionul s-a prăbuşit într-o zonă nelocuită, a luat foc, iar un perimetru de securitate a fost instituit.
CIPRU
Cea mai săracă ţară
Parlamentul cipriot a făcut apel către preşedintele ţării, Nicos Anastasiades, să ceară CE să includă Cipru pe lista celor mai sărace ţări din UE, după cum a relatat publicaţia ”Cyprus Mail”. Includerea pe lista ţărilor cu un nivel avansat al sărăciei ar permite Nicosiei să ceară asistenţă dintr-un număr mai mare de fonduri ale UE. Deputatul din partea Partidului Democrat, Angelos Votsis, a indicat că o astfel de cerere ar trebui să fie adresată din cauza problemelor din economie cu care se confrunta insula. Anul trecut, Cipru a cerut ajutor financiar Bruxelles-ului pentru a sprijini băncile ca urmare a deprecierii titlurilor greceşti. UE a fost de acord să ofere zece miliarde de euro cu condiţia ca Cipru să mai găsească în plus 5-7 miliarde. Creditorii internaţionali - Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional - au cerut Nicosiei să introducă un impozit excepţional de 6,75% pe toate depozitele bancare sub 100.000 de euro şi de 9,9% pe cele care depăşesc acest prag.
GRECIA
Şomaj record
Rata şomajului în Grecia a atins, în martie, nivelul record de 26,8%, de la 26,7% în februarie, reflectând adâncirea recesiunii după anii de austeritate impuşi în schimbul asistenţei financiare, a anunţat, ieri, Oficiul Central de Statistică din Grecia (ELSTAT). Este cel mai ridicat nivel al şomajului de când ELSTAT a început publicarea datelor, în 2006. În martie 2012, rata şomajului era de 22,2%. Potrivit datelor ELSTAT, un număr record de 1,3 milioane greci nu aveau un loc de muncă în martie, în timp ce 3,3 milioane erau înregistraţi ca fiind angajaţi. Rata şomajului în Grecia aproape s-a triplat de la debutul crizei, în 2009 şi rămâne în continuare cel mai ridicat nivel din Zona Euro, unde rata medie a şomajului a fost de 12,2% în aprilie. Cea mai ridicată rată a şomajului, de 58,4%, este înregistrată în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 ani. Potrivit celor mai recente estimări bugetare ale Guvernului de la Atena, economia Greciei se va contracta cu 4,5% în acest an, în timp ce rata medie a inflaţiei ar urma să se situeze la 0,8%.
SUA
Adio, cuţite!
Guvernul american a renunţat, miercuri, la un proiect de autorizare a accesului pasagerilor la bordul avioanelor cu bricege, interzise după atentatele de la 11 septembrie, sau cu unele articole sportive, ca de exemplu crose de golf sau de hochei, proiect anunţat la începutul lui martie. Acest pas înapoi a fost anunţat în mod public de Agenţia americană pentru Securitatea Transporturilor (TSA), în urma unor proteste din partea unor companii aeriene americane, sindicate ale piloţilor şi personalului navigant, congresmeni, organizaţii ale poliţiştilor şi pasagerilor. Vizând să scurteze timpul alocat verificărilor la porţile de securitate de pe aeroporturile americane, unde efectivele au fost reduse, TSA a decis să extindă lista de articole autorizate la bordul avioanelor, incluzând pe aceasta bricege, tacuri de biliard, beţe de schi, anumite bâte de baseball, crose de hochei şi de golf.
GRECIA
Seism
Un cutremur cu magnitudinea de 5 s-a produs ieri după-amiază în largul Peninsulei Peloponez, fără a face victime sau daune materiale, anunţă Institutul grec pentru Geofizică. Epicentrul cutremurului, produs la ora 14.53, a fost la 215 kilometri sud-vest de Atena, la 17 kilometri de localitatea Pylos. Ieri dimineaţă a avut loc şi un cutremur de 4,1, în largul Insulei Creta.