ALBANIA
Securitate regională
Conferinţa şefilor statelor majore ale armatelor ţărilor din Balcani, dedicată întăririi cooperării şi securităţii la nivel regional, se desfăşoară, miercuri şi joi, la Tirana, în Albania, România fiind reprezentată de locţiitorul şefului Statului Major General, general-locotenent Dan-Ghica Radu. Conferinţa şefilor statelor majore generale din ţările din Balcani asigură cadrul de cooperare militară în diferite domenii de la ameninţări asimetrice, educaţie, instruire şi exerciţii, comunicaţii prin satelit, management informaţional, apărare cibernetică şi este un instrument complementar altor iniţiative regionale ce contribuie la consolidarea securităţii în regiune. La conferinţă participă reprezentanţi din România, Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Fosta Republică Iugloslavă a Macedoniei, Muntenegru, Serbia, Slovenia şi Turcia.
MAREA BRITANIE
Atac terorist
Un militar britanic a fost ucis prin înjunghiere, iar alte două persoane au fost rănite prin împuşcare, ieri, în sud-estul Londrei, într-un atac terorist. Un bărbat l-a atacat pe soldatul britanic, strigând „Allah Akbar”, după relatările martorilor. Militarul a fost decapitat, iar o a doua persoană a filmat incidentul. Ulterior cei doi suspecţi au fost răniţi de poliţie. La locul incidentului s-au găsit o armă de foc, dar şi cuţite şi macheta din relatările martorilor.
FRANŢA
Romi evacuaţi
Ultimii ocupanţi ai taberelor de romi instalate pe malul stâng al râului Var, la vest de Nisa, au plecat în calm şi demolarea taberelor lor a început imediat. Circa 15, inclusiv copii, au părăsit două tabere improvizate pe malul râului, după ce au primit vizita unui executor judecătoresc însoţit de reprezentanţi ai Prefecturii şi Consiliului General. Tribunalul administrativ din Nisa a ordonat desfiinţarea acestor tabere insalubre înainte de 16 mai la miezul nopţii. În jur de o sută de persoane trăiau acolo, unele de mai multe luni, în colibe construite din tot felul de resturi în imediata apropiere a râului, pe un perimetru administrat de consiliul general şi clasat Natura 2000.
SUEDIA
Protestele tinerilor
Protestele violente continuă de trei zile în suburbiile capitalei Suediei, sute de tineri incendiind anvelope auto şi atacând cu pietre forţele de ordine în semn de protest faţă de împuşcarea unui bărbat de către poliţie. Incidente au fost semnalate în cel puţin nouă suburbii ale oraşului Stockholm, iar opt suspecţi au fost arestaţi. Violenţele au izbucnit duminică seară, când au fost incendiate peste 100 de maşini. Sute de tineri au ieşit pe străzi după ce poliţia a împuşcat mortal, săptămâna trecută, în suburbia Husby, un tânăr care ameninţa forţele de ordine cu o sabie. Liderul unui grup local al tinerilor a explicat că protestele sunt o reacţie la brutalitatea poliţiei. Premierul Fredrik Reinfeldt a dat asigurări că Suedia nu va fi intimidată de protestatari.
SUA
Suspect ucis
Un bărbat care avea legături cu fraţii Ţarnaev, presupuşii autori ai atentatelor din Boston, a fost împuşcat mortal, ieri, de FBI. Suspectul, Ibragim Todaşev, de 27 de ani, a fost interogat câteva ore de FBI pentru legăturile pe care le avea cu Tamerlan Ţarnaev, unul dintre presupuşii autori ai atentatelor din 15 aprilie comise la maratonul din Boston, soldate cu trei morţi şi 270 de răniţi. Se pare că, în timpul interogatoriului, suspectul ar fi început să îl atace pe agentul FBI, astfel că acesta l-a împuşcat mortal. Conform unor surse citate de ABC News, agentul FBI le-a spus superiorilor că viaţa îi era ameninţată de suspect. FBI a confirmat incidentul, fără a oferi detalii.
SIRIA
Apelul opoziţiei
Liderul opoziţiei siriene George Sabra i-a îndemnat, ieri, pe toţi rebelii să vină să apere oraşul Qousseir, din vestul ţării de asaltul armatei guvernamentale şi Hezbollahului libanez. Armata siriană şi puternica mişcare şiită Hezbollah au lansat un asalt, duminică, împotriva acestui oraş strategic. Luptele au făcut peste o sută de morţi, majoritatea rebeli şi combatanţi ai Hezbollah, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului. Între timp, şeful diplomaţiei britanice William Hague a afirmat că reglementarea crizei siriene va implica îndepărtarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, cu câteva ore înainte de o reuniune a grupului Prietenilor Siriei, la Amman. La rândul său, secretarul de Stat american, John Kerry, i-a cerut preşedintelui al-Assad să facă un angajament în favoarea păcii.
ONU
Mai mulţi soldaţi
Rusiei i s-a cerut să mărească nivelul personalului detaşat în cadrul misiunilor Naţiunilor Unite de menţinere a păcii din lume, a afirmat ministrul de Interne Vladimir Kolokolţev, după ce s-a întâlnit cu subsecretarul general pentru afaceri politice, Jeffrey Feltman, la New York. În prezent circa 80 de ofiţeri ruşi servesc în opt operaţiuni ONU de menţinere a păcii. În discuţiile de la ONU s-au abordat o gamă variată de subiecte, de la consolidarea cooperării în aplicarea legii, securitatea informaţiilor şi combaterea traficului internaţional cu droguri. Rusia este dispusă să îşi împărtăşească experienţa „unică” cu statele membre ONU prin ajutarea la antrenarea trupelor de menţinere a păcii.
JAPONIA
Convenţia de la Haga
Parlamentul nipon a aprobat, ieri, aderarea Japoniei la Convenţia de la Haga privind răpirile internaţionale de copii, după decenii de presiuni din partea SUA şi a altor state occidentale, printre care Canada şi Franţa. În urma unui vot în unanimitate în Senat, la o lună după cel din Camera Inferioară a Parlamentului, va fi creat un organism în cadrul Ministerului Afacerilor Externe mandatat cu plasarea copiilor răpiţi la unul dintre părinţi. Organismul va trebui, de asemenea, să-i încurajeze pe părinţii separaţi să-şi soluţioneze diferendul pe cale amiabilă. În caz de neînţelegere, litigiile vor fi examinate şi soluţionate de două tribunale, la Tokyo şi Osaka. Potrivit legii aprobate în vederea ratificării, un părinte va putea să refuze să predea copilul dacă se teme că acesta ar putea fi supus unor violenţe. Japonia era singura ţară membră a G8 care nu a ratificat Convenţia de la Haga din 1980 privind răpirile internaţionale de copii.
MAREA BRITANIE
Guvernare sigură
Premierul britanic, David Cameron, a dat asigurări că Guvernul de coaliţie de la Londra se va menţine până la alegerile din 2015 pentru că are de aplicat însemnate reforme. Premierul a minimalizat comentariile de presă potrivit cărora coaliţia şi-ar pierde din forţă şi s-ar putea rupe înainte de alegeri. Întrebat dacă va continua alianţa cu vicepremierul liberal democrat Nick Clegg, şeful Guvernului şi-a exprimat intenţia de a continua să conlucreze. Guvernul de coaliţie s-a format în urma alegerilor din mai 2010, când Partidul Conservator s-a văzut obligat să negocieze un acord cu Partidul Liberal Democrat pentru că nu câştigase suficiente voturi pentru a guverna singur.
ISLANDA
Referendum pentru UE
Încercarea Islandei de aderare la UE s-a încheiat, a declarat liderul Partidului Independenţei, politicianul eurosceptic Bjarni Benediktsson. În vârstă de 43 de ani, Bjarni Benediktsson a negociat crearea unui nou Guvern cu Partidul Progresului, de centru, în urma alegerilor de la 27 aprilie. Şi Partidul Progresului se opune aderării Islandei la UE. Formaţiunea lui Benediktsson a obţinut 26,5% din voturi, primind 19 din cele 63 de locuri în Parlament. Partidul Progresului a obţinut 24,4% din voturi şi 19 locuri în Legislativ. Social-democraţii, care s-au aflat până acum la guvernare, au câştigat 13,5% din sufragii şi nouă locuri de parlamentari. Cele două partide au ajuns la un acord pentru o coaliţie guvernamentală, documentul stipulând organizarea unui referendum privind aderarea ţării la UE. Negocierile privind aderarea la UE au început în iulie 2010, dar au fost suspendate în luna ianuarie.
PAKISTAN
Lider externat
Fostul campion de cricket devenit o figură-cheie a opoziţiei în Pakistan, Imran Khan, s-a întors acasă, ieri, după ce a petrecut două săptămâni în spital din cauza fracturilor de vertebre suferite după ce a căzut în timpul unei reuniuni politice. Imran Khan, liderul Mişcării pentru Dreptate, a căzut de pe o platformă în timpul unui miting al susţinătorilor săi în Lahore, cu câteva zile înaintea alegerilor generale din 11 mai, ceea ce a generat un val de simpatie în întreaga ţară. Formaţiunea sa a câştigat 28 de mandate din cele 272 distribuite în urma sufragiului direct şi s-a clasat pe locul al treilea la acest scrutin, cu mult în spatele Ligii Musulmane a lui Nawaz Sharif, singurul om politic din istoria Pakistanului care a câştigat trei alegeri generale.
RUSIA
Fără remaniere
Premierul rus Dmitri Medvedev a afirmat că nu este gata să se despartă de niciunul dintre actualii miniştri, dar că unele demiteri sunt posibile în legătură cu recent introdusa lege ce le interzice oficialilor să îşi păstreze averile în bănci străine. Guvernul rus a primit critici în ultima vreme, inclusiv din partea preşedintelui Putin, din cauză că nu a reuşit să prezinte un program menit să diversifice economia ţării şi să o îndepărteze de dependenţa faţă de preţurile ridicate la petrol, principala resursă a Federaţiei Ruse, şi să îi stimuleze creşterea.
SUA
Reforma imigraţiei
Marea reformă a imigraţiei în SUA susţinută de preşedintele Obama a trecut de o etapă majoră odată cu adoptarea propunerii de lege de către o comisie a Senatului. După două săptămâni de dezbateri în care cei 18 senatori ai Comisiei pentru Justiţie au votat o sută de amendamente, trei republicani s-au alăturat celor zece democraţi pentru a adopta textul final, o versiune îmbunătăţită a unui proiect de reformă negociat luni de zile în spatele uşilor închise de un grup de opt senatori din ambele partide. Întărirea adusă de cei trei republicani la vot este de aşteptat să faciliteze adoptarea textului de către plenul Senatului, însărcinat acum cu legislaţia şi unde partizanii reformei speră un vot pozitiv zdrobitor. După eşecul întăririi legilor asupra armelor de foc, imigraţia este o prioritate pentru preşedintele Barack Obama şi mulţi republicanii sunt de asemenea favorabili restructurării legislaţiei actuale.
JAPONIA
Negocieri directe
Japonia mai dă o şansă negocierilor şi intenţionează să reia negocierile directe cu Coreea de Nord cu privire la japonezii răpiţi în timpul Războiului Rece. Duminică, premierul Shinzo Abe a declarat că doreşte continuarea dialogului cu Coreea de Nord în legătură cu civilii răpiţi de Phenian în anii 1970-1980. După ce la mijlocul lunii aprilie, regimul nord-coreean a ameninţat Japonia cu „focul nuclear” după desfăşurarea de către Tokyo de baterii antirachetă pentru a distruge orice rachetă nord-coreeană care ameninţă teritoriul său, Guvernul nipon a trimis săptămâna trecută la Phenian în mare secret un consilier al premierului, o iniţiativă criticată de omologii de la Seul şi Washington.
Pe de altă parte, liderul nord-coreean Kim Jong-un a trimis, ieri, în China un oficial de rang înalt al armatei în contextul unor relaţii tensionate între Phenian şi aliatul său chinez. Choe Ryong-Hae, directorul biroului politic al Armatei Populare a Coreei, a plecat spre China în calitate de trimis special al lui Kim Jong-un. Choe este oficialul nord-coreean cu cel mai mare grad care merge în China după Kim Jong-il, defunctul tată al actualului lider al regimului, în august 2011, cu mai puţin de şase luni înainte de deces. China, singurul aliat cu greutate al Coreei de Nord şi principalul său susţinător financiar, este considerată cea mai în măsură să influenţeze imprevizibilul regim de la Phenian.
MAREA BRITANIE
Mai aproape de aprobare
Camera Comunelor din Marea Britanie a adoptat un proiect de lege pentru legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex în Anglia şi Ţara Galilor. Legea, susţinută de prim-ministrul David Cameron, a trecut cu un vot de 366 la 161. Proiectul de lege ajunge acum în Camera Lorzilor, a cărei aprobare este de asemenea necesară. Membrii ei sunt de aşteptat să ţină primele lor dezbateri în luna iulie. Dacă va fi aprobată, se aşteaptă ca legea să intre în vigoare în 2015 pentru a permite cuplurilor de acelaşi sex să se căsătorească atât în ceremonii civile cât şi religioase, cu consimţământul instituţiei religioase alese. O astfel de lege ar permite de asemenea cuplurilor ce au intrat anterior într-un parteneriat civil să îşi convertească relaţia în căsătorie.
OMAN
Acord pentru apărare
Secretarul de stat american, John Kerry, a discutat, ieri, cu oficiali din sultanatul Oman un contract de vânzare a unui sistem de apărare în valoare de 2,1 miliarde de dolari, contract ale cărui detalii tehnice urmează să fie finalizate. John Kerry a declarat, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Apărării din Oman, Sayyed Badr al-Boussaidi, că SUA sunt mulţumite de acest contract şi foarte încântate de încrederea acordată Raytheon, producătorul american a sistemului de apărare. Detaliile contractului sunt încă în fază de discuţie şi o scrisoare de intenţie urmează să fie semnată în curând, iar cele două părţi sunt pe cale să pună la punct detaliile tehnice, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, sub rezerva anonimatului.
JAPONIA
Estimări crescute
Banca Centrală a Japoniei (BoJ) a revizuit în creştere estimările privind economia niponă, care a început să se redreseze după perioada de stagnare. La şedinţa de politică a monetară, BoJ a decis menţinerea măsurilor fiscale şi monetare de stimulare a economiei, care au sporit încrederea consumatorilor şi au dus la deprecierea yenului, oprind declinul exporturilor. De asemenea, BoJ a extins programul de relaxare cantitativă la 60.000 miliarde de yeni, circa 583 miliarde de dolari, şi a majorat achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale. Conform datelor oficiale publicate ieri, exporturile Japoniei au crescut în aprilie cu 3,8%, la 56,3 miliarde de dolari, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 9,4%, la 64,9 miliarde de dolari. Astfel, deficitul comercial al Japoniei s-a adâncit luna trecută la 8,6 miliarde de dolari. Şi producţia industrială a crescut în martie cu 0,9%, pentru a patra lună consecutiv.