GRECIA
Jaf armat la o bancă
Doi hoţi, dintre care unul albanez, au dat o spargere de un milion de euro la o bancă din oraşul Larissa, capitala prefecturii Tesalia, informează publicaţia ”Greek Reporter”. Doi bărbaţi cu aspect de clienţi au intrat în bancă, joi, în jurul orei 08.40, iar apoi, ameninţând personalul cu un pistol şi o puşcă de asalt Kalaşnikov, au sustras o sumă mare de bani. Prin geamul de la mansardă, infractorii au ieşit pe acoperişul clădirii vecine băncii şi au dispărut, au precizat surse ale poliţiei. Pentru prinderea celor doi, puncte de control ale poliţiei au fost desfăşurate în întreaga zonă, iar în căutări a fost implicat şi un elicopter al forţelor de ordine elene. În cursul operaţiunii, poliţiştii au descoperit o maşină carbonizată care a fost furată din Attica, în octombrie 2011, anchetatorii încercând să stabilească în prezent dacă aceasta a fost folosită în jaful din Larissa. Întrucât infractorii nu aveau feţele acoperite, poliţia a reuşit deja să-l identifice pe unul dintre ei. Acesta este un cetăţean albanez care a evadat dintr-o închisoare din Trikala, în luna martie. Fotografia sa a fost difuzată de televiziunile elene în emisiunile de ştiri. Odată cu criza din Grecia s-au multiplicat şi cazurile de jafuri bancare. Băncile au fost forţate să-şi suplimenteze măsurile de securitate. Parlamentul elen a propus recent ca recurgerea în timpul spargerilor la puşti automate Kalaşnikov să fie considerată circumstanţă agravantă, pentru ca infractorii care le utilizează să poată fi condamnaţi pe viaţă.
FRANŢA
Suspect arestat
Un român de 36 de ani a fost arestat şi plasat, în aşteptarea extrădării, în închisoarea din Luynes, în sud-estul Franţei, în cadrul unei anchete privind asasinarea unui cuplu de sexagenari în cantonul elveţian Geneva, a anunţat, vineri, o sursă apropiată dosarului. Potrivit acestei surse, bărbatul a fost reţinut în stare de ebrietate, pe 8 mai, la La Ciotat şi a fost plasat în detenţie în baza unui mandat elveţian pentru dubla crimă. Cei doi sexagenari au fost găsiţi morţi după ce au fost bătuţi şi apoi strangulaţi, pe 10 noiembrie 2012, la Châtelaine, în cantonul Geneva. Investigaţiile au permis rapid anchetatorilor să ia urma suspectului, potrivit unei surse apropiate dosarului. Suspectul a refuzat să fie transferat către Elveţia, într-o primă audiere, săptămâna trecută. Curtea de Apel din Aix-en-Provence urmează să se pronunţe asupra extrădării acestuia.
CHINA
Tramvai deraiat
Între 40 şi 50 de persoane au fost rănite, vineri, la Hong Kong, într-o deraiere a unui tramvai, a anunţat poliţia, fără să poată preciza cauzele producerii acestui accident.
ITALIA
Operaţiune anti-Anonymous
Poliţia poştei italiene a lansat, vineri, o vastă operaţiune contra unor hackeri din cadrul organizaţiei Anonymous, operând arestări şi efectuând percheziţii. Patru hacheri au fost plasaţi în arest, iar aproximativ zece percheziţii au avut loc în cadrul unei anchete lansate în urma unor atacuri împotriva Guvernului şi Vaticanului, a anunţat centrul naţional italian de luptă împotriva infracţiunilor informatice şi pentru protecţia infrastructurilor critice din cadrul Poliţiei Poştei şi Telecomunicaţiilor. Potrivit anchetatorilor, persoanele reţinute sunt lideri italieni ai mişcării internaţionale Anonymous, chiar dacă acest grup are o structură anarhică. Ele sunt suspectate de atacuri împotriva unor infrastructuri informatice strategice, aparţinând unor instituţii (Guvern, Parlament şi Vatican) şi unor firme importante, potrivit unor surse din cadrul anchetei efectuate de Parchetul din Roma.
BELGIA
Reactoare nucleare repornite
Autoritatea de control nuclear din Belgia, AFCN, a dat undă verde, vineri, repornirii cu unele condiţii a două reactoare nucleare administrate de Electrabel, filiala gigantului francez GDF-Suez, care sunt oprite din vara lui 2012, ca urmare a descoperirii unor microfisuri. Într-un raport predat Guvernului belgian, AFCN estimează că exploatarea unităţilor Doel 3 şi Tihange 2 poate fi reluată în deplină siguranţă, deoarece toate problemele de securitate aflate la originea cerinţelor formulate au fost rezolvate în mod satisfăcător. AFCN precizează că vor trebui totuşi efectuate inspecţii periodice, în caz de repornire. Doel 3 şi Tihange 2, cu o capacitate de 2.000 de megawaţi, sunt cele mai moderne din cele şapte reactoare exploatate de către Electrabel la singurele două situri nucleare din Belgia, la Doel, în apropiere de Anvers şi la Tihange, aproape de Liege, ele reprezentând o treime din capacitatea nucleară belgiană.
FRANŢA
Securitate sporită
Un dispozitiv poliţienesc important a fost desfăşurat vineri în apropierea mai multor licee din Strasbourg, în estul Franţei, în urma unor ameninţări publicate pe internet. Maşinile de poliţie au patrulat regiunea, după ce un necunoscut a ameninţat să-şi scrie... ultimul capitol din viaţă într-un liceu. Cu doar o zi în urmă, un bărbat s-a sinucis într-o grădiniţă din Paris. ”Locuiesc într-un anumit oraş, unde se află un anumit liceu, iar vineri îmi voi lăsa amprenta asupra istoriei”, a scris necunoscutul într-un mesaj intitulat ”Totul se va opri curând”, postat marţi seară pe un site de jocuri pe internet. ”Vieţile multora, inclusiv a mea, se vor sfârşi în acea zi”, scrie în mesaj, potrivit site-ului de ştiri Rue89 Strasbourg. ”Unchiul meu are o puşcă de vânătoare, am profitat pentru a... împrumuta puşca lui semiautomată. Ştiu s-o folosesc şi o voi folosi, credeţi-mă”, adaugă anonimul. Anchetatorii au lansat un apel martorilor, pentru a încerca să-l identifice pe autorul ameninţării şi au difuzat o fotografie a acestuia, făcută în internet cafe-ul unde suspectul a postat mesajul.
SUA
Percheziţie
Agenţi FBI au percheziţionat domiciliul unui fost separatist cecen, Musa Hagimuradov, care s-a întâlnit, cu o lună înainte de atentatul din Boston, cu unul dintre presupuşii autori ai atacului, Tamerlan Ţarnaev, a anunţat postul Vocea Americii. Poliţia din oraşul Manchester, statul New-Hampshire, a confirmat că FBI a efectuat o percheziţie şi a examinat hard diskuri ale unor calculatoare aparţinând lui Hagimuradov. Acesta a declarat că a fost condus la biroul local FBI, unde a fost amprentat şi i s-au făcut analize ADN. Potrivit FBI, Tamerlan Ţarnaev ar fi achiziţionat un set de focuri de artificii pentru fabricarea de bombe din oraşul Seabrook, la o distanţă de o oră de Manchester. În plus, Ţarnaev se antrena la tir la doar câţiva paşi de domiciliul lui Hagimuradov, în locul de unde ar fi achiziţionat arme şi muniţie, scrie presa citând FBI. Cei doi s-au cunoscut în 2006, în cursul unei reuniuni a unor ceceni din Boston, cu ocazia unei sărbători religioase şi au păstrat legătura de atunci. Hagimuradov a sosit în SUA în 2004, în cadrul unui program de protecţie pentru refugiaţi. Paralizat la nivelul picioarelor, după ce a fost rănit în Cecenia, în 2001, el se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile. Potrivit postului Vocea Americii, el ar fi fost garda de corp a celebrului separatist Ahmed Zakaiev, în prezent emigrant la Londra. Două explozii au avut loc pe 15 aprilie, în apropierea liniei de sosire a maratonului internaţional din Boston, soldate cu trei morţi şi peste 280 de răniţi. Un presupus terorist, Tamerlan Ţarnaev, a murit din cauza rănilor, la spital, pe 19 aprilie, după un schimb de focuri cu poliţia. Fratele său mai mic, Jokar, a fost arestat în noaptea de 19 spre 20 aprilie într-o suburbie a Bostonului.
FRANŢA
Lege validată
Consiliul Constituţional (CC) francez a anunţat vineri că a validat legea ce deschide calea către căsătorie şi adopţie pentru cupluri de persoane de acelaşi sex, în Franţa, urmând ca în săptămânile viitoare să aibă loc primele căsătorii. Preşedintele Francois Hollande urmează să promulge textul. În urma promulgării, primele uniuni vor avea loc după termenul legal de publicare de zece zile. Parlamentul francez a adoptat, pe 23 aprilie, legea privind căsătoria civilă şi adopţia pentru cupluri de persoane de acelaşi sex, printr-un vot solemn al deputaţilor, încheind o săptămână de dezbateri puternice, în urma cărora Franţa a devenit al 14-lea stat din lume ce recunoaşte căsătoria între persoane de acelaşi sex. Opoziţia de dreapta a sesizat imediat Consiliul Constituţional, contestând conformitatea acestui text de lege cu prevederile Constituţiei franceze şi dreptul internaţional. Consiliul a apreciat că acest tip de căsătorie reprezintă o opţiune a legiuitorului şi că nu este contrară vreunui principiu constituţional. Validând dreptul de adopţie pentru cuplurile de acelaşi sex, Consiliul a ţinut să sublinieze că textul nu le recunoaşte un drept la copil, principiul de respectat în cazul oricărui acord de adopţie fiind interesul copilului.
SPANIA
Excedent în premieră
Spania, a patra economie din Zona Euro, a înregistrat, în luna martie, primul său excedent comercial de după 1971, în condiţiile în care importurile au scăzut ca urmare a recesiunii şi a şomajului record, a anunţat, vineri, Ministerul spaniol al Economiei. În luna martie, importurile Spaniei au scăzut cu 15% în ritm anual, până la 19,653 miliarde de euro, în timp ce exporturile au crescut cu 2%, până la 20,288 miliarde de euro, rezultând un excedent de 634,9 milioane de euro. Comparativ, în luna martie a anului trecut, Spania a înregistrat un deficit comercial de 3,245 miliarde de euro. Cumulat, pe primele trei luni ale acestui an balanţa comercială a Spaniei înregistrează un sold negativ de 4,048 miliarde de euro, în scădere cu 62% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut. Importurile Spaniei au scăzut cu 6,9% în primele trei luni, până la 60,632 miliarde de euro, în timp ce exporturile au crescut cu 3,9%, până la 56,584 miliarde de euro. Comerţul exterior este unul dintre sectoarele care înregistrează rezultate mai bune pe fondul crizei profunde prin care trece Spania din 2007, criză care menţine economia pe o creştere negativă şi a condus la creşterea ratei şomajului până la nivelul record de 27%.
GRECIA
Deputat dat afară
Un deputat din cadrul partidului neonazist grec Zori Aurii a fost dat afară, vineri, din şedinţa Parlamentului, la Atena, pentru insultă, strigătul ”Heil Hitler” răsunând în hemiciclu, în confuzia care s-a creat la plecarea deputatului şi grupului său parlamentar. Vicepreşedintele Parlamentului, Ioannis Dragassakis, un deputat din cadrul partidului stângii radicale Syriza, care prezida vineri şedinţa, a ordonat excluderea lui Panayiotis Iliopoulos, un deputat din cadrul partidului Zori Aurii, care a început să-l critice pe liderul Syriza, Alexis Tsirpas şi pe alţi deputaţi din acest partid. Conform agenţiei de presă greceşti Ana, deputatul din partidul Zori Aurii Christos Papas, considerat unul dintre ideologii partidului şi care şi-a asumat recent o apologie a lui Hitler, a fost cel care a strigat. Însă Zori Aurii a dezminţit imediat această informaţie. Iliopoulos a provocat incidentul, spunându-i lui Tsipras că doarme dar visează să devină premier, potrivit dezbaterii retransmise de postul de radio Skai, la o oră după producerea incidentului. Preşedintele şedinţei i-a cerut atunci să se comporte demn, ameninţându-l că va lua măsurile prevăzute de codul parlamentar. ”Syriza este o bandă”, a răspuns Iliopoulos, comparându-i pe deputaţii care aplaudau intervenţia preşedintelui şedinţei cu... o turmă de capre. În acel moment, vicepreşedintele Parlamentului a ordonat evacuarea deputatului, antrenând plecarea din sală a întregului grup parlamentar al partidului Zori Aurii. ”Această măsură este rară. Nu a fost utilizată de 20 de ani”, a declarat un oficial din cadrul Biroului de Presă al Parlamentului. Afişând un discurs xenofob şi antisemit, Zori Aurii a intrat pentru prima dată în Parlament în iunie 2012, cu 7% din voturi şi 18 mandate. Parlamentul a retras, în octombrie, imunitatea parlamentară lui Iliopoulos şi colegului său Yorgos Germenis, acuzaţi de distrugerea unor bunuri, după ce au atacat vânzători imigraţi. Pe fondul unor critici ale Consiliului Europei, mai multor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului şi Congresului Evreiesc Mondial faţă de Zori Aurii, poliţia greacă a creat recent un serviciu de luptă împotriva rasismului.
CANADA
Seism
Un cutremur cu magnitudinea de 5,1 a avut loc vineri în Canada, a anunţat Guvernul canadian, citat de CNN. Epicentrul cutremurului a fost la aproximativ 20 de kilometri de Shawville, Quebec, în apropierea provinciei Ontario. Nu au fost semnalate victime sau daune materiale semnificative. Cutremurul a fost urmat de o replică.