Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 11 Mai 2013 / 00:00 409 accesări

SUA

Moarte pentru moarte

Americanca găsită vinovată de crimă, în Arizona, prin aplicarea a 27 de lovituri de cuţit prietenului ei, a declarat că preferă moartea, închisorii pe viaţă. Jodi Arias, în vârstă de 32 de ani, a fost găsită vinovată, miercuri, de asasinarea în 2008 a lui Travis Alexander, fostul ei prieten, pe atunci în vârstă de 30 de ani, în urma unui atac extrem de violent, în care victima a fost lovită cu cuţitul de 27 de ori, a fost împuşcată în cap şi i s-a tăiat gâtul. Imediat după verdict, Jodi Arias a declarat într-un interviu televizat că preferă să fie executată, în loc să fie condamnată la închisoare pe viaţă. Femeia, al cărei proces intră în ultima fază, în care tribunalul stabileşte pedeapsa, a declarat că a fost surprinsă de verdict. ”A fost neaşteptat pentru mine, pentru că nu am premeditat crima. Înţeleg că poate să pară aşa, dar nu mă aşteptam la reţinerea de către juriu a premeditării”, a spus ea. Juriul poate alege între o condamnare la moarte şi o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă, fără posibilitatea unei eliberări anticipate înainte de cel puţin 25 de ani. Transmis în direct la televiziune, procesul lui Jodi Arias, unul de senzaţie, foarte urmărit timp de mai multe luni în America, implicând sex, minciuni şi violenţă, a devenit un adevărat fenomen pe Internet. Juriul a ascultat, în timpul audierilor, numeroase detalii despre viaţa sexuală a cuplului format de Jodi şi Travis. Ea a spus că s-a dus la domiciliul prietenului său pe 4 iunie 2008, pentru a face sex, dar că vizita s-a transformat într-o dispută ce a condus la tragedie.

IRLANDA DE NORD

Ziduri demolate

Guvernul nord-irlandez s-a angajat joi să demoleze, în termen de zece ani, zidurile ce împart în continuare Belfastul în cartiere protestante şi catolice, după 15 ani de la acordul de pace ce a pus capăt aproape definitiv violenţelor în această provincie britanică. Ziduri care pot atinge până la 5,5 metri înălţime şi care se întind pe mai mulţi kilometri, cu porţi şi uşi, au fost construite în Belfast, pentru a separa comunităţile în timpul celor aproximativ 30 de ani (1969-1998) de violenţe care au afectat Irlanda de Nord până la acordul de pace din 1998. După aproximativ 15 ani, zidurile există în continuare, iar porţile sunt închise pe timpul nopţii, contribuind la menţinerea cartierelor divizate. Demolarea zidurilor va fi o etapă hotărâtoare în vederea coabitării comunităţilor în mod integrat, consideră autorităţile. Conflictul interconfesional din Irlanda de Nord s-a soldat cu aproximativ 3.500 de morţi până în 1998. Acordul de Pace din Vinerea Sfântă a condus la împărţirea puterii între protestanţi şi catolici în provincia britanică semiautonomă, însă au loc în continuare violenţe sporadice.

POLONIA

Protest

Activişti în domeniul drepturilor omului apără câteva zeci de romi din România a căror evacuare dintr-o tabără a fost solicitată în instanţă, de către Primăria Wroclaw, în sud-vestul Poloniei, relatează postul Radio Polonia. Aproximativ 60 de persoane, inclusiv copii, trăiesc în această tabără, în corturi construite de romi, potrivit postului, care nu face alte precizări. Tabăra nu are acces la apă curentă, iar aproximativ 20 dintre persoanele care locuiesc la corturi nu şi-au înregistrat oficial şederea în această ţară. Primăria Wroclaw s-a adresat unui tribunal, la jumătatea lui aprilie, cerând evacuarea romilor. Ulterior, în apărarea acestora au intervenit reprezentanţi din partea Amnesty International (AI) şi Fundaţiei Helsinki pentru Drepturile Omului. De asemenea, preşedintele Asociaţiei Romilor din Polonia, Roman Kwiatkowski, a adresat o scrisoare deschisă primarului din Wroclaw, în care afirmă că sunt alimentate sentimente împotriva romilor, de către anumite grupuri din localitate şi că aceste sentimente se amplifică rapid. Potrivit postului, municipalitatea afirmă că, în cazul în care tribunalul decide evacuarea romilor, oraşul va oferi locuinţe sociale alternative persoanelor care trăiesc în tabără.

IRAN

Iertat la spânzurătoare

Un iranian condamnat pentru asasinarea unui ofiţer de poliţie a fost iertat în ultimul moment de familia victimei, în timp ce acesta avea deja frânghia în jurul gâtului, a transmis, joi, agenţia Mehr. Conform agenţiei, familia victimei a strigat că îi acordă iertare în timp ce criminalul era deja spânzurat de câteva secunde. Oamenii s-au grăbit să îl sprijine pe bărbat şi să îi scoată laţul de pe gât, conform fotografiilor publicate de agenţie. Criminalul era spânzurat public la Machhad, în nord-estul Iranului. Legea iraniană prevede că familia victimei poate acorda iertare pentru a evita o execuţie. În acest caz, un criminal scapă de pedeapsa capitală însă trebuie să plătească preţul sângelui (diyeh) care ajunge astăzi la 36.000 de dolari şi să execute o pedeapsă cu închisoarea. Conform legii iraniene, spânzurarea este prevăzută pentru crimă sau viol.

PAKISTAN

Atentat

Cel puţin patru persoane au fost ucise iar alte aproximativ 15 rănite într-o explozie într-o piaţă, în zone tribale, vineri, cu o zi înainte de desfăşurarea unor alegeri generale cruciale, au anunţat surse din domeniul serviciilor de securitate. Bomba a explodat într-un bazar de la Miranshah, principalul oraş din Waziristanul de Nord, un district tribal situat în apropiere de Afganistan şi considerat un sanctuar al insurgenţilor talibani şi altor grupări ce au legături cu al-Qaida. Bomba a fost ascunsă pe o motocicletă staţionată într-o piaţă, în apropiere de birouri ale unor candidaţi locali la alegerile legislative de sâmbătă, primele în istoria Pakistanului care se desfăşoară după ce un Guvern civil şi-a încheiat mandatul de cinci ani. Cel puţin 117 persoane au fost ucise în atacuri legate de campania electorală. Majoritatea atacurilor au fost comise de către talibani rebeli din cadrul TTP, o mişcare ce se opune organizării acestor alegeri legislative pe care nu le consideră islamice. Potrivit unui comandant al insurgenţilor care a solicitat protecţia anonimatului, liderul talibanilor pakistanezi din cadrul TTP, Hakimullah Mehsud, a ordonat atentate sinucigaşe în ziua scrutinului. Explozia de la Miranshah nu a fost revendicată până vineri înainte de prânz.

BANGLADESH

Supravieţuire miraculoasă

O supravieţuitoare a fost găsită vineri în Bangladesh, între dărâmăturile unei clădiri care s-a prăbuşit la 24 aprilie, în apropiere de Dhaka, provocând moartea a 1.000 de persoane, a anunţat şeful pompierilor. Ea a fost localizată într-un gol creat între o grindă şi un stâp. Numele ei este Reshmi. Probabil a avut rezerve de apă. Unul dintre membrii echipelor de salvare a declarat că această femeie a strigat după ajutor în timp ce echipele inspectau ruinele clădirii Rana Plaza, situată în Savar, la aproximativ 30 de kilometri de capitală.

SUA

Călugăriţă condamnată

O călugăriţă catolică în vârstă şi doi activişti pacifişti au fost condamnaţi pentru pagube provocate în urma pătrunderii prin efracţie în incinta unei instalaţii militare nucleare americane, relatează BBC News online. Sora Megan Rice, în vârstă de 83 de ani, Michael Walli, în vârstă de 64 de ani şi Greg Boertje-Obed, în vârstă de 56 de ani, au recunoscut că au tăiat gardul şi au pătruns în incinta instalaţiei Y-12, la Oak Ridge, în statul Tennessee, care procesează şi depozitează uraniu. Incidentul, care a avut loc în 2012, a condus la schimbări în domeniul securităţii. Sora Megan a declarat că regretă doar că a aşteptat 70 de ani ca să treacă la acţiune. Un juriu a deliberat timp de două ore şi jumătate, după care a prezentat verdictul. Cei trei riscă până la 20 de ani de închisoare pentru sabotarea instalaţiei construite în timpul Proiectului Manhattan, care a dezvoltat prima bombă nucleară. Ei fac parte din grupul Transform Now Plowshares şi au fost găsiţi vinovaţi, de asemenea, pentru producerea unor pagube în valoare de peste 1.000 de dolari unei proprietăţi guvernamentale, riscând până la zece ani de închisoare. Walli şi Boertje-Obed, un zugrav, au depus mărturie în apărarea lor şi le-au spus juraţilor că nu au remuşcări pentru acţiunile întreprinse. Sora Megan a primit verdictul zâmbind, într-un tribunal din Knoxville (Tennessee) iar susţinători aflaţi în sala de judecată şi-au exprimat uimirea sau au izbucnit în lacrimi. Ei au cântat un imn religios în timp ce judecătorul ieşea din încăpere. Pătrunderea prin efracţie a perturbat operaţiunile şi a provocat pagube estimate la 8.500 de dolari.



12