Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 18 Decembrie 2012 / 00:00 264 accesări

URUGUAY

Imitaţie nereuşită

Un tânăr uruguayan a deschis focul într-o clinică, fără să facă victime, încercând să imite masacrul comis vineri într-o şcoală din SUA, a anunţat poliţia, duminică. Tânărul, în vârstă de 18 ani, le-a explicat poliţiştilor că iniţial vroia să se sinucidă, dar că a hotărât să comită mai întâi un masacru, în încercarea de a-l imita pe tânărul american din Connecticut. El a mers mai întâi cu arma la o şcoală din oraşul Paysandu, la 400 de kilometri nord de Montevideo, dar a apreciat că nu este suficientă lume şi s-a îndreptat ulterior spre o clinică din oraş. El a putut să fie arestat înainte să atingă vreo ţintă şi a fost plasat într-un spital psihiatric.

IRAK

Serie de atentate

Mai multe atentate ce au vizat forţele de securitate, şiiţii şi minoritatea shabak s-au soldat cu cel puţin 25 de morţi şi 60 de răniţi, ieri, în Irak, cu o zi înainte de prima aniversare a plecării militarilor americani. Atentatele intervin a doua zi după o altă serie de atacuri, care s-a soldat cu 19 morţi şi zeci de răniţi, în special în două moschei şiite şi în sedii ale unui partid politic kurd din nordul ţării. Irakul se află în criză de la plecarea ultimului militar american, la 18 decembrie 2011, după un război de aproape nouă ani, care a provocat moartea a zeci de mii de irakieni, precum şi a mii de americani şi care a costat sute de miliarde de dolari.

PAKISTAN

Baie de sânge

Ieri, cel puţin 17 persoane au fost ucise şi peste 70 rănite în urma exploziei unei bombe într-o staţie de autobuz din oraşul pakistanez Jamrud, situat în apropierea graniţei afgane. Bomba a explodat în apropierea unei pieţe locale a oraşului, situată în districtul tribal Khyber, în apropierea unei staţii de autobuz unde aşteptau mai multe persoane. O baie de sânge, bucăţi de carne, pantofi pentru copii, cărţi pentru elevi, burqa sfâşiate şi peste 20 de maşini incendiate reprezintă imaginea de la faţa locului. Trei dintre victime au murit la faţa locului, în timp ce alte 14 au murit după ce au fost transportate la spital. Autorităţile medicale au anunţat că doi copii şi-au pierdut viaţa. Zonele tribale din nord-vestul Pakistanului sunt considerate refugiu pentru insurgenţii talibani şi grupările cu legături al-Qaida. Această explozie are loc după un sfârşit de săptămână în care mai multe persoane şi-au perdut viaţa la Peshawar, oraş situat în vecinătatea zonelor tribale. Talibanii pakistanezi au revendicat un atentat, sâmbătă seara, pe aeroportul din Peshawar, care adăposteşte şi o bază a forţelor aeriene, atentat care s-a soldat cu moartea a cinci persoane.

AFGANISTAN

Zece fete ucise de o mină

Zece fete cu vârste între 9 şi 11 ani au fost ucise de explozia unei mine antipersonal pe care au lovit-o accidental, în timp ce adunau lemne, în estul Afganistanului, au anunţat, ieri, autorităţile. Accidentul s-a produs în provincia Nangarhar, după ce o fată a lovit această mină veche cu un topor. De la retragerea sovieticilor, în 1989, după zece ani de ocupaţie, aproape 700.000 de mine şi peste 15 milioane de diverse dispozitive explozive au fost distruse în Afganistan, potrivit unor date ONU. Însă, în pofida unor operaţiuni de deminare, peste trei decenii de conflict au transformat ţara într-una dintre cele mai minate din lume. Talibanii recurg la bombe artizanale pe care le ascund de-a lungul drumurilor, vizând trupe afgane şi NATO. Acestea ucid, de asemenea, numeroşi civili.

Cel puţin o persoană a murit şi alte aproximativ 15 au fost rănite, ieri, într-o explozie puternică în interiorul sediului unei companii subcontractante a armatei afgane, pe drumul către Jalalabad, la ieşirea spre est din capitala afgană. Originea exploziei nu era cunoscută.

FRANŢA

Evadare

Patru imigranţi ilegali, între care un român, au evadat duminică seara de la centrul de detenţie administrativă din Palaseau, departamentul Essonne. Cei patru emigranţi ilegali, doi tunisieni, un algerian şi un român, pe care autorităţile franceze trebuiau să-i expulzeze, au imobilizat un poliţist şi au ieşit cu insigna sa, a declarat Pierre Henry, directorul general al asociaţiei France Terre d\'Asile (FTA), care oferă consiliere juridică străinilor reţinuţi în acest centru. Un poliţist a precizat că doi agenţi au fost răniţi uşor. La centrul pentru detenţie administrativă din Palaseau sunt reţinuţi doar bărbaţi. Centrul are o capacitate de 40 de locuri. Aproximativ 750 de imigranţi ilegali, în special români, tunisieni şi marocani, au fost reţinuţi în acest centru, pe parcursul anului 2011. Renovat în 2011, acesta este înconjurat de un gard de 4,5 metri înălţime, detectoare de mişcare şi camere de supraveghere.

AUSTRALIA

Suspect de crimă

Un om de afaceri australian, dat dispărut în urmă cu nouă ani, la negocierea unei false afaceri cu diamante, cel mai probabil este mort, iar un român, presupus mediator în afacere, este suspectat de implicare în moartea acestuia, relatează ”The West Australian”. Un om de afaceri din Ballajura, Wayne Drewett, care a fost dat dispărut în aprilie 2003, la negocierea unei false afaceri cu diamante, în valoare de un milion de dolari, cel mai probabil a fost înşelat şi este mort. Anchetatorii au stabilit că un român, Nick Stuart, suspectat că a fost mediatorul afacerii cu diamante din 2003 în care este implicat Drewett, a contribuit la moartea acestuia. Potrivit unei anchete, Stuart, care a fugit din Perth în România, în aprilie 2003, era căutat în ţara sa pentru o presupusă mediere a unei afaceri cu diamante în 1996, în care presupusul finanţator a dispărut şi era presupus mort. Potrivit unor audieri, în cadrul unei anchete privind moartea lui Drewett, acesta a dispărut după ce a strâns un milion de dolari de la investitori pentru o afacere cu diamante care probabil nu a existat niciodată. Au fost acceptate probe adunate de un ofiţer de investigaţie, Glen Potter, care a declarat că, în urma unei percheziţii la domiciliul lui Stuart, la Marangaroo, în mai şi iunie 2003, a descoperit un buncăr subteran cu camere secrete, un adevărat arsenal de arme, echipament pentru testarea diamantelor, dar şi literatură de specialitate despre crime, terorism, tehnici de investigaţie ale poliţiei şi o carte despre cum să scapi de un cadavru.

UCRAINA

Zăpadă mare

Trei bebeluşi s-au născut în drumul spre spital, în timp ce sute de maşini au rămas blocate în câmp, din cauza ninsorilor abundente şi a poleiului din vestul Ucrainei, au anunţat, ieri, autorităţile. O coloană de maşini se întindea pe 18 kilometri, pe drumul naţional care leagă Kievul de Liov. Zeci de persoane au fost nevoite să îşi petreacă noaptea în maşini. Unele dintre ele, ale căror rezerve de benzină se epuizaseră, riscau să rămână fără nicio sursă de căldură, potrivit mesajelor martorilor oculari difuzate pe reţelele de socializare, care cereau ajutor din partea localnicilor. Autorităţile locale au lansat un apel similar, duminică. Echipele de salvare au putut debloca 1.800 de vehicule, duminică, în mai multe regiuni din vest, a anunţat, ieri, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit căruia peste 18.000 de persoane au participat la lucrări de deszăpezire a drumurilor în toată ţara. Şase persoane au murit de frig de la la începutul lunii în Ucraina.

R. MOLDOVA

Ninsori puternice

Situaţia este critică în nordul R. Moldova, din cauza ninsorilor masive, zeci de şcoli şi grădiniţe fiind închise, iar ambulanţele nu pot ajunge la pacienţi, din cauza drumurilor blocate. Preşedintele raionului Edineţ, Oleg Scutaru, a declarat că aproximativ 50 de persoane, inclusiv 12 copii, au fost salvate după ce rămăseseră blocate din cauza zăpezii. În unele locuri, pe câmp, stratul de zăpadă ajunge la doi-trei metri. Autorităţile locale au stabilit să aducă pâine din Ucraina, pentru ca este mai aproape şi există căi de acces. Zeci de şcoli au fost închise, iar în unele localităţi, maşinile cu pâine nu pot ajunge.

INDONEZIA

Seism puternic

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 s-a produs ieri în largul Indoneziei, a anunţat Institutul american de Geofizică (USGS) iar seismologii indonezieni au anunţat că nu a fost emisă alertă de tsunami. Cutremurul a avut loc la ora locală 17.16. Hipocentrul a fost localizat la o adâncime de 18 kilometri, iar epicentrul, la 163 de kilometri sud-est de oraşul Gorontalo, insula centrală Sulawesi. Indonezia se află pe Cercul de Foc al Pacificului, o zonă în care se întâlnesc mai multe plăci tectonice, ceea ce provoacă o activitate seismică şi vulcanică frecventă.

CHINA

Arestaţi de... Apocalipsă

Aproape 100 de persoane au fost arestate în China pentru că au răspândit zvonuri despre Apocalipsă, asociate cu sfârşitul unui ciclu din calendarul maya, a anunţat presa chineză, ieri, iar un bărbat care credea că se apropie sfârşitul lumii a înjunghiat 22 de copii, potrivit autorităţilor. În total, 93 de persoane au fost plasate în detenţie, în decembrie, dintre care 41 aparţin unei secte creştine care a prezis că lumea se va scufunda în întuneric, trei zile, începând din 21 decembrie. 37 de membri ai acestui grup denumit ”Dumnezeu atotputernic”, au fost arestaţi în provincia Qinghai, iar alţi patru membri din Mongolia Interioară au fost reţinuţi după ce au escrocat persoane în vârstă. Secta i-a îndemnat pe membrii ei să înlăture de la putere Partidul Comunist Chinez, descris ca un ”mare dragon roşu” şi le-a spus acestora că o nouă eră, condusă de un Cristos feminin, a sosit. ”Un ochi mare a fost observat în Soare pe 9 decembrie, la Beijing, iar Cristosul feminin s-a manifestat. Tsunami şi seisme violente vor avea loc în întreaga lume”, se afirmă într-un mesaj al sectei. Predicţiile despre Apocalipsă s-au înmulţit în China, după succesul de casă al filmului hollywoodian ”2012”, inspirat parţial din presupusa profeţie despre sfârşitul lumii, potrivit unor interpretări date calendarului maya. În provincia Fujian, 34 de persoane au fost arestate după ce au distribuit manifeste despre sfârşitul lumii, în locuri publice, precum şi alte două persoane care au făcut acelaşi lucru în metropola Wuhan. Autorităţile din districtul Guangshan au raportat ieri că un bărbat, arestat după ce a înjunghiat 22 de copii, vineri, în faţa unei şcoli primare, ”se afla sub influenţa zvonurilor despre sfârşitul lumii”.

ISRAEL

Proiect relansat

Ministerul israelian de Interne a aprobat, ieri, construirea a 1.500 de locuinţe în Ramat Shlomo, un cartier din Ierusalimul de Est. Acest proiect controversat fusese blocat după ce declanşase o gravă criză diplomatică între SUA şi Israel, în timpul vizitei la Ierusalim a vicepreşedintelui american, Joe Biden, pe 9 martie 2010. Pe de altă parte, cea mai mare parte a cetăţenilor israelieni sunt foarte îngrijoraţi de corupţia în rândul politicienilor, conform unui sondaj publicat de ziarul ”Yediot Aharonot”. 78% dintre israelieni apreciază că nivelul corupţiei în cadrul instituţiilor politice este ridicat sau foarte ridicat, o situaţie fără precedent în ultimii şapte ani. În acelaşi timp, israelienii sunt preocupaţi şi de situaţia economică a ţării: 33% dintre cetăţeni afirmă că veniturile nu le asigură un nivel de trai convenabil, o proporţie cu 13% mai mare decât anul trecut, iar 49% se tem să nu îşi piardă locurile de muncă. Sondajul a fost realizat de Institutul Magar Mohot, pe un eşantion reprezentativ de 535 de persoane, reprezentând populaţia adultă a Israelului.

Taguri articol


12