Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 15 Decembrie 2012 / 00:00 403 accesări

SUA

Atac armat într-o şcoală

Cel puţin 27 de persoane, între care 18 copii, au fost ucise într-un atac armat la o şcoală primară din Connecticut, a anunţat canalul de televiziune CBS News, citat de agenţiile internaţionale de presă. Copiii ucişi aveau vârste între 5 şi 10 ani. La rândul său, canalul american de televiziune CNN a anunţat un bilanţ de aproximativ 20 de morţi, dintre care cel puţin 10 copii. Atacul s-a produs vineri dimineaţă, la şcoala Sandy Hook din micul oraş Newtown, la 128 kilometri de New York, a precizat poliţia locală. Anterior, un oficial local citat de Associated Press a declarat că autorul atacului ar fi fost ucis de poliţie. Oficialul, care a vorbit sub rezerva anonimatului, a spus că atacatorul ar fi avut asupra sa două arme de foc. Un dispecer de la Newton Volunteer Ambulance Corps a semnalat că un profesor a fost împuşcat în picior. Ulterior s-a anunţat că şi directorul şcolii ar fi fost ucis în atacul lansat, după câte se pare, de tatăl unui elev, din motive încă necunoscute.

SERBIA

Jaf ucigaş

Un poliţist şi doi infractori au fost ucişi vineri, într-un jaf armat comis la un magazin de bijuterii din sudul Serbiei, a anunţat Ministerul sârb de Interne. Poliţistul Miroslav Stamenkovic, în vârstă de 27 de ani, a intervenit pentru a aresta trei persoane care jefuiau un magazin de bijuterii, în centrul Vlasotince, un oraş situat la 300 de kilometri sud de Belgrad, potrivit aceleiaşi surse, care precizează că infractorii au deschis focul imediat. Poliţistul a ripostat rănind mortal doi dintre cei trei infractori, însă a murit ulterior, din cauza rănilor. Cel de al treilea răufăcător a fost arestat. Premierul Ivica Dacic, ministru de Interne, s-a declarat impresionat de acest eveniment tragic, citat într-o telegramă adresată familiei poliţistului ucis.

BULGARIA

Morţi de frig

Trei persoane au murit din cauza gerului care afectează de două zile Bulgaria, unde mercurul termometrelor a coborât, vineri, la minus 19 grade Celsius, în sud-vestul ţării. O persoană fără adăpost a murit îngheţată, vineri, la Dupniţa. Joi, două persoane au murit în nord-estul ţării, unde circulaţia este blocată de miercuri, din cauza viscolului. Potrivit cotidianului local ”Trud”, este vorba despre un bărbat de 59 de ani, îngropat în zăpadă, în regiunea Şumen şi de o femeie de 70 de ani, care s-a rătăcit în apropiere de portul fluvial Ruse. Vineri, în sud-vestul ţării, temperaturile au scăzut până la minus 19 grade Celsius, la Kustendil, unde a fost instituit cod portocaliu de ger. La Sofia, termometrul afişa minus 13,6 grade Celsius, vineri dimineaţă, un record în această perioadă a anului, de la începutul măsurătorilor, în urmă cu peste 100 de ani.

RUSIA

Clădire prăbuşită

Cinci persoane au murit după ce o clădire de locuinţe s-a prăbuşit la Taganrog, oraş situat în sudul Rusiei, a anunţat, vineri, comitetul de anchetă. Clădirea cu mai multe etaje s-a prăbuşit joi seară. ”În urma prăbuşirii clădirii în construcţie din Taganrog, cinci persoane au murit şi 12 au fost salvate”, a anunţat comitetul de anchetă. Aproximativ 400 de persoane au fost mobilizate pentru operaţiuni de salvare care au continuat toată noaptea de joi spre vineri. Potrivit Guvernatorului regiunii Rostov, situată la 1.200 de kilometri sud de Moscova, Vasilii Golubev, care a mers la faţa locului, drama ar putea fi cauzată de o nerespectare a normelor de construcţie. O autorizaţie a fost eliberată pentru construirea unei clădiri cu două etaje, în timp ce un al treilea etaj era în curs de construcţie, în momentul prăbuşirii. Maistrul şi şeful de şantier au fost reţinuţi.

CHINA

Copii înjunghiaţi

Vineri, un bărbat înarmat cu un cuţit a înjunghiat 22 de copii şi o femeie. Atacul a avut loc la o şcoală primară din satul Chenpeng din provincia Henan, situată în centrul Chinei. La faţa locului s-au deplasat echipaje de Salvare, doi dintre minori fiind în stare gravă. Potrivit autorităţilor, suspectul în vârstă de 36 de ani a fost deja reţinut şi supus unui interogatoriu. Motivul atacului este încă necunoscut. Martorii susţin că bărbatul a agresat mai întâi o femeie şi apoi a înjunghiat elevii. Din fericire, un paznic a reuşit să-l dezarmeze pe agresor şi să-l predea poliţiei. Un alt caz similar s-a produs în urmă cu doi ani în China. Atunci, un bărbat a înjunghiat 28 de copii, doi profesori şi un paznic la o grădiniţă din estul ţării.

SUA

Conflict între suporteri

Doi fani ai echipei de baschet Chicago Bulls au fost împuşcaţi în oraşul Philadephia, de un suporter al echipei Philadelphia 76ers. Incidentul a avut loc la metrou, după finalul partidei dintre cele două echipe, atunci când suporterii se întorceau acasă. Unul dintre cei doi se află în stare critică la spital, după ce a fost împuşcat în stomac, în timp ce al doilea a fost atins de acelaşi glonţ în picior. Bărbaţii au pornit cearta din cauza jocului abia disputat. Bărbatul împuşcat în stomac, purtând pe cap o şapcă cu inscripţiile echipei Chicago Bulls, stătea în vagon, când, doi tineri cu vârstele între 17 şi 19 ani s-au urcat în metrou şi au început să vorbească urât despre echipa de baschet. Bărbatul de 35 de ani le-a atras atenţia că nu sunt singuri, că există şi alte persoane în jurul lor şi ar trebui să se oprească. O ceartă s-a iscat între cei trei, când a intervenit o a patra persoană, care a încercat să aplaneze situaţia. Potrivit camerelor de supraveghere din metrou, cei doi băieţi au coborât la următoarea staţie. Fix înainte să se închidă uşile, unul dintre ei s-a întors, a scos un pistol şi a tras. Glonţul l-a lovit pe primul bărbat în stomac, ca apoi, ieşind prin spatele acestuia, să îl lovească pe al doilea în picior. Conform poliţiştilor, au existat aproximativ 35 de persoane martore la acest incident. Atacatorii încă nu a fost prinşi, o investigaţie fiind derulată. Poliţiştii folosesc imaginile din metrou şi din staţie, pentru a identifica atacatorii.

MAREA BRITANIE

Despăgubiri de la Murdoch

Grupul de presă al lui Rupert Murdoch a acceptat să plătească daune unui număr de 22 victime ale ascultărilor telefonice, a anunţat avocatul companiei, în timpul unei audieri care a avut loc vineri, la Înalta Curte din Londra. Printre cei care au depus plângeri se numără şi Lisa Brash, fostă iubită a cântăreţului Robbie Williams şi Eimear Cook, fosta soţie a jucătorului de golf Colin Montgomerie. Rupert Murdoch a închis, în iulie 2011, tabloidul ”New of the World”, aflat în centrul scandalului ascultărilor telefonice. Publicaţia duminicală cu cel mai mare tiraj din presa britanică a interceptat telefoanele a sute de persoane, în anii 2000, pentru a-şi alimenta maşinăria de produs ştiri senzaţionale. NGN a plătit deja despăgubiri câtorva zeci de victime, printre care actorii Jude Law şi Sienna Miller, precum şi fostului vicepremier John Prescott.

RUSIA

Poliţist condamnat

Un fost poliţist rus a fost condamnat, vineri, la Moscova, la 11 ani de închisoare, pentru organizarea asasinării în 2006 a jurnalistei de opoziţie Anna Politkovskaia, dar comanditarul crimei rămâne necunoscut. Fostul locotenent-colonel Dmitri Pavliucenkov, care şi-a recunoscut vina în faţa tribunalului municipal de la Moscova, a fost condamnat la 11 ani de închisoare. El a fost condamnat şi la plata a trei milioane de ruble (75.000 de euro) despăgubiri copiilor Annei Politkovskaia. Fostul poliţist a recunoscut că a filat-o pe jurnalistă, a cumpărat un pistol şi l-a dat asasinului. Familia victimei şi avocaţii au anunţat că că vor face apel împotriva hotărârii judecătoreşti. Avocata familiei Politkovskaia, Anna Staviţkaia, a cerut în cursul procesului ca fostul poliţist să fie condamnat la pedeapsa maximă, adică la 13 ani de închisoare. Parchetul a solicitat 12 ani. Avocaţii apărării consideră că sentinţa este prea severă. Ei au cerut o pedeapsă fără privaţiune de libertate. Un bărbat originar din Cecenia, Lom-Ali Gaitukaiev, a fost acuzat că a fost recrutat de poliţistul Pavliucenkov, după ce a primit ordinul să o ucidă pe jurnalistă, de la altă persoană, necunoscută. În prezent, el se află în detenţie. Trei fraţi ceceni, Rustam, Ibraghim şi Djabrail Mahmudov, au fost acuzaţi, de asemenea, că sunt executanţi ai crimei. Rustam este încarcerat iar fraţii lui au fost achitaţi în urma unui proces, în 2009. În 2010, Curtea Supremă rusă a retrimis cazul Procuraturii, iar ancheta a fost redeschisă cu aceiaşi suspecţi. Anna Politkovskaia, ucisă la 7 octombrie 2006, în holul unui imobil, la Moscova, a fost una dintre puţinii jurnalişti ruşi care au denunţat abuzurile în timpul şi după războiul din Cecenia.

COREEA DE SUD

Resturi de rachetă

Marina sud-coreeană a recuperat fragmente ale rachetei cu rază lungă de acţiune lansată de Phenian, săptămâna aceasta şi le va analiza pentru a stabili circumstanţele şi nivelul de cunoştinţe în domeniul balistic al nord-coreenilor, a anunţat, vineri, Ministerul Apărării de la Seul. Se pare că piesa găsită în Marea Galbenă este un rezervor, inscripţionat Unha-3, aparţinând rachetei cu rază lungă de acţiune. Analiştii vor fi conduşi de o echipă de experţi civili şi militari şi de specialişti americani în tehnologie sovietică. Prima treaptă a rachetei de tip Unha-3 s-a prăbuşit în mare, în largul Peninsulei Coreene, iar a doua, la est de Filipine. Phenianul afirmă că dispozitivele sale cu rază lungă de acţiune sunt lansatoare de sateliţi civili. Dar SUA şi aliaţii lor consideră că este vorba despre rachete balistice deghizate.

JAPONIA

Inspecţie nucleară

Experţi mandataţi de Autoritatea pentru Reglementare Nucleară din Japonia au efectuat, joi şi vineri, o vizită la centrala atomică de la Higashidori, suspectând existenţa unei falii active sub această instalaţie, ceea ce ar interzice repornirea acesteia. În săptămânile precedente, examinări similare efectuate de patru geologi şi un reprezentant al Autorităţii au avut deja loc la alte două centrale, la Ohi (unde două reactoare din patru sunt în funcţiune) şi la Tsuruga (unde cele două unităţi sunt închise). La Higashidori, experţii încă nu au dat un verdict dar observaţiile pe teren par să arate mişcări cauzate de o falie activă, a anunţat reprezentantul Autorităţii, Kunihiko Shimazaki. O reuniune este prevăzută la 20 decembrie, asupra acestui caz. Luni, preşedintele Autorităţii Nucleare, Shunichi Tanaka, a sugerat că va fi dificilă o autorizare a repornirii Reactorului numărul 2 al Centralei Tsuruga, din cauza riscului prezentat de o falie activă, iar în acest caz unitatea va trebui desfiinţată. Patronul companiei care gestionează această instalaţie a anunţat vineri că în cazul în care va fi necesar să se procedeze astfel, statul, care a dat autorizaţia de construire a reactorului, va trebui să participe la cheltuielile legate de demontare. Experţi sunt consultaţi şi cu privire la alte posibile falii active sub complexul Ohi, unde două dintre cele patru unităţi (3 şi 4) sunt active în prezent, care au obţinut în iunie aprobarea statului să fie repornite. Anumiţi specialişti afirmă că falia care trece printre cuplurile de reactoare 1-2 şi 3-4 ale acestui complex din vest este activă, pe când alţii nu exclud această posibilitate dar cer examinări complementare. Autoritatea, care încă nu s-a pronunţat în cazul Ohi, trece în revistă din aceleaşi motive încă două centrale (Mihama şi Shiga), dar şi suprageneratorul de la Monju. În prezent, doar două reactoare (numerele 3 şi 4 de la Ohi) din parcul de 50 sunt în serviciu în Japonia, celelalte fiind închise ca măsură de precauţie şi din cauza unor noi teste de rezistenţă la catastrofe naturale, impuse de Guvern, după accidentul de la Fukushima, provocat în urma unui tsunami în martie 2011. În timp ce peste 150.000 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească domiciliul după accidentul de la Fukushima, o mare parte a populaţia ţării doreşte aplicarea pe viitor a principiului precauţiei faţă de toate instalaţiile nucleare situate la malul mării sau în zonă seismică.

RUSIA

Anchetă împotriva opozantului rus Aleksei Navalnîi

Comitetul de anchetă din Rusia a anunţat, vineri, deschiderea unei anchete pentru escrocherie şi spălare de bani, împotriva lui Aleksei Navalnîi, unul dintre liderii opoziţiei care îl contestă pe preşedintele Vladimir Putin. Ancheta a fost deschisă împotriva lui Aleksei Navalnîi, fratelui său Oleg Navalni, precum şi a altor persoane, sub acuzaţia de escrocherie în cadrul unui grup infracţional organizat şi spălare de bani, a precizat comitetul. Aleksei Navalnîi a creat, în urmă câţiva ani, o societate, iar fratele său, Oleg, ar fi convins, prin înşelăciune, o întreprindere să semneze cu aceasta, la un preţ foarte ridicat, un acord pentru transportul de colete, în calitate de oficial al Poştei Ruse, companie cu monopol, se arată în comunicat. În acest caz, fraţii Navalni au transferat 19 milioane de ruble, (472.000 de euro) de la societate în alt cont, cu scopul de a spăla fonduri pe care le-au procurat ilegal. În total, Oleg şi Aleksei Navalnîi au comis o escrocherie de peste 1,3 milioane de euro, afirmă Comitetul de Anchetă. Avocatul şi bloggerul anticorupţie Aleksei Navalnîi, devenit, în ultima perioadă, unul dintre cei mai vizibili oponenţi ai lui Putin, a anunţat că a aflat în acelaşi timp cu jurnaliştii că este vizat în acest nou caz. El a denunţat acuzaţii pe care le consideră fabulaţii şi o încăpăţânare a autorităţilor ruse împotriva lui. Acest caz a fost clasat în acest an de către Parchetul Regional, după care a fost redeschis în urma unei intervenţii a şefului Comitetului de Anchetă, un apropiat al lui Putin. Alexei Navalni a devenit cunoscut cu ajutorul unui blog şi unui site foarte popular, prin lupta sa hotărâtă împotriva corupţiei şi denunţarea unor fraude vaste în mari întreprinderi publice, ca de exemplu Banca VTB sau monopolul oleoductelor Transneft.

LITUANIA

Guvern învestit

Parlamentul lituanian a învestit, joi, noul Guvern de centru-stânga condus de premierul social-democrat Algirdas Butkevicius, care mizează pe o creştere economică, după patru ani de politică de austeritate aplicată de Guvernul conservator precedent. Imediat după învestire, cei 14 membri ai noului Guvern au depus jurământul. În urma alegerilor parlamentare din octombrie, social-democraţii lui Butkevicius au format o coaliţie cu Partidul Muncii, micul partid populist de dreapta Ordine şi Justiţie şi partidul minorităţii poloneze. Premierul a declarat că protejarea creşterii va fi o prioritate a Guvernului său, în timp ce Lituania a ieşit dintr-o profundă criză economică. În timpul campaniei electroale, social-democraţii au promis să crească salariul minim şi să reformeze sistemul fiscal, în favoarea celor mai vulnerabili. Cu toate acestea, Butkevicius a dat asigurări că va continua o politică de disciplină bugetară, cu scopul de a pregăti intrarea ţării sale în Zona Euro, în 2015. De asemenea, noul Guvern pledează pentru o reluare a relaţiilor dificile cu Rusia şi o ameliorare a relaţiilor cu Polonia privind chestiunile drepturilor minorităţilor naţionale. Cabinetul lui Butkevicius va asigura preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, în semestrul al doilea al anului 2014.

SUA

Seisme puternice

Două cutremure puternice, cu magnitudinea de 6,4 şi, respectiv, 6,1 s-au produs în Oceanul Pacific, în largul coastei sudice a Californiei şi în largul Mexicului, a anunţat institutul american de geofizică USGS. Primul cutremur, cu magnitudinea de 6,4, s-a produs vineri, la ora locală 02.36, în largul coastei peninsulei mexicane Baja California. Epicentrul cutremurului, produs la o adâncime de 10 kilometri, a fost localizat la 262 de kilometri sud-sud-vest de Avalon, statul american California. Seismul a fost urmat, la doar câteva secunde, de un altul, cu magnitudinea de 6,1, produs în largul coastei Californiei, la 142 de kilometri sud-vest de Avalon. Hipocentrul acestuia a fost localizat la o adâncime de 11 kilometri. Nicio alertă de tsunami nu a fost emisă.



12