Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 14 Noiembrie 2012 / 00:00 382 accesări

ITALIA

Român omorât

Un român a fost împuşcat mortal în centrul Italiei, într-un schimb de focuri cu poliţia italiană. Incidentul a avut loc în cursul nopţii de luni spre marţi, la periferia oraşului Teramo din regiunea Abruzzo. Agenţi de poliţie au încercat să oprească un vehicul suspect, la bordul căruia se aflau patru români. Vehiculul, despre care existau indicii că fusese furat, a fost blocat de poliţie, dar unul dintre români a scos un pistol, pe care l-a îndreptat spre poliţişti. Agenţii de poliţie au deschis focul spre suspect, acesta fiind ucis pe loc. Ceilalţi trei români au reuşit să fugă, fiind identificaţi ulterior.

Un elev român de 13 ani a fost înjunghiat de un coleg, tot român, în faţa unei şcoli de la periferia Romei. Incidentul a avut loc în faţa Liceului Mozart din Ostia, localitate la periferia sud-vestică a capitalei Italiei. Autorul agresiunii este un elev român de 16 ani, cu care victima avusese o ceartă. Atacatorul a fost condus la secţia de poliţie, în timp ce victima a fost transportată la spital, având o plagă la umărul stâng.

BULGARIA

Ţigări în sicrie

Vameşii bulgari au destructurat, luni, un depozit de contrabandă cu ţigări ilegale destinate pieţelor bulgare şi europene, marfa fiind transporată în sicrie, a anunţat, ieri, directorul Vămii, Vanio Tanov. Ţigările erau depozitate în sicrie şi erau transportate cu ambulanţe false sau vehicule de pompe funebre, a explicat Tanov. Este vorba despre cea mai mare captură din ultimii opt ani, în domeniul contrabandei cu ţigări în Bulgaria. Valoarea accizelor mărfii confiscate, de marcă neprecizată, produse cel mai probabil în Dubai şi aduse în Bulgaria via Grecia, se ridică la 1,8 milioane de euro. O singură persoană a fost arestată. Vanio Tanov a apreciat că ancheta va căuta mai ales protectori la nivel înalt ai acestei reţele. Potrivit unui studiu recent, citat de Agenţia Vamală, 15% dintre ţigările cumpărate în Bulgaria provin de pe piaţa neagră, în timp ce în 2010, nivelul ţigărilor de contrabandă era de 30%. În Bulgaria, o ţară cu o populaţie de 7,4 milioane, peste 44% dintre locuitori sunt funători, potrivit Ministerului Sănătăţii, a doua cea mai ridicată rată în Europa, după Grecia. Tanov notează că Bulgaria se află pe ruta contrabandei dintre Asia şi Europa.

RUSIA

Delapidare la Sănătate

Parchetul rus a acuzat oficiali din Ministerul Sănătăţii că ar fi încheiat un contract supraevaluat pentru o campanie de prevenire a SIDA, cerând o anchetă asupra acestei afaceri care a adus un prejudiciu bugetului de stat. Mai multe scandaluri de deturnări de fonduri au fost scoase la iveală în Rusia, în ultimele săptămâni. Cel mai răsunător a fost cel al concedierii ministrului Apărării, Anatol Serdiukov, compromis de scandalul de fraudă prin vânzarea de bunuri publice de 74 de milioane de euro. Un alt caz îl reprezintă cel al unui responsabil din industria spaţială, demis în urma dezvăluirii din media a unei delapidări de 162 de milioane de euro, în cadrul dezvoltării sistemului de sateliţi Glonass, concurentul rusesc al GPS-ului.

UCRAINA

Apel la uniune

Premierul Ucrainei, Mykola Azarov, îndeamnă partidele de opoziţie să formeze o coaliţie cu formaţiunea de guvernământ, pentru rezolvarea problemelor economice ale ţării. ”Dacă credeţi cu adevărat în viitorul ţării şi nu o faceţi doar pentru a ajunge la putere, trebuie să discutăm la aceeaşi masă”, a declarat Azarov, adresându-se opoziţiei. ”Toate opţiunile pentru formarea unei coaliţii sunt deschise”, a continuat Azarov, precizând că politicieni ai opoziţiei pot obţine posturi în Guvern. Printre posibilii parteneri, el a menţionat unii reprezentanţi ai alianţei de opoziţie Batkivcitcina (Patria), apropiată de fostul premier Iulia Timoşenko. Partidul Regiunilor va avea 187 de mandate în noul Parlament, din totalul de 450, fiind urmat de Batkivcitcina (102 mandate), Udar (40 de locuri) şi de formaţiunea naţionalistă Svoboda (37 de locuri).

ITALIA

Intemperii mortale

Patru persoane au murit în Toscana, în urma unor intemperii care au afectat centrul şi nordul Italiei, au anunţat, ieir, autorităţile locale. O maşină cu sigla Enel, cu trei persoane la bord, a căzut, luni seara, de pe un pod care s-a prăbuşit în zona Manciano, în sudul Toscanei. Potrivit Parchetului din Grosseto, cele trei victime sunt angajaţi Enel care se deplasau la o intervenţie. În urma ploilor puternice care au afectat o mare parte din Italia, începând de sâmbătă şi până în prezent, o altă persoană a murit luni, la Capalbio, în sudul Toscanei. Este vorba despre un bărbat de 73 de ani care a fost luat de o viitură, în timp ce se afla în maşină. Circulaţia a fost oprită pe numeroase drumuri şi căi ferate locale din Toscana, iar preşedintele regiunii a solicitat ajutorul armatei. Alte regiuni din Italia au înregistrat, de asemenea, inundaţii şi alunecări de teren, iar o parte a Veneţiei era în continuare inundată. Precipitaţiile au scăzut totuşi în intensitate, începând de luni seara, iar alerta a fost anulată, ieri, în numeroase regiuni.

SUA

Ajutor federal

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a cerut, luni, un ajutor federal excepţional de 30 de miliarde de dolari, pentru lucrări de reconstrucţie în statul său, la două săptămâni după trecerea uraganului Sandy. Statul New York şi cel vecin, New Jersey, au fost cele mai afectate de Sandy, care a lovit coasta de nord-est a SUA, la 29 octombrie, provocând moartea a 110 persoane, dintre care 43 la New York. ”Economia statului New York este importantă nu numai pentru stat, ci şi pentru ţară. Cu cât se redresează mai rapid, cu atât este mai bine pentru stat şi pentru ţară”, a insistat Cuomo. Cererea sa a fost făcută cu trei zile înaintea unei vizite a preşedintelui SUA la New York, consacrată consecinţelor uraganului. Chiar dacă au fost înregistrate progrese considerabile din 29 octombrie, prin revenirea progresivă la normal a circulaţiei mijloacelor de transport în comun şi restabilirea energiei electrice în proporţie de 98%, zeci de mii de locuinţe şi companii încă nu aveau curent electric, luni. Fără să aştepte deblocarea ajutorului federal, primarul oraşului New York a anunţat un plan de urgenţă de 500 de milioane de dolari, pentru a repara 37 de şcoli şi trei spitale închise de la trecerea uraganului.

MAREA BRITANIE

Islamist eliberat

Islamistul Abu Qatada a părăsit, ieri dimineaţă, închisoarea de mare securitate din Long Lartin, în urma eliberării sale condiţionate decise de justiţia britanică. Marea Britanie încearcă să îl extrădeze de zece ani în Iordania, unde trebuie rejudecat pentru pregătirea unor atentate. Iordanianul de 51 de ani, care poartă o barbă lungă, a părăsit închisoarea la bordul unui furgon negru. Luni, justiţia britanică a dispus eliberarea condiţionată a acestui bărbat, prezentat pentru o perioadă ca liderul spiritual al-Qaida în Europa, după ce a acceptat un apel împotriva extrădării sale. Comisia Specială pentru Recursuri privind Imigraţia, o instanţă britanică însărcinată cu dosare sensibile legate de securitatea naţională, a apreciat că mărturii obţinute sub tortură ar putea să fie utilizate în timpul procesului său în Iordania, împiedicând o judecată echitabilă. Aceste decizii reprezintă un enorm revers pentru Guvernul britanic, care depune eforturi să îl extrădeze pe Abu Qatada de aproximativ un deceniu. Potrivit condiţiilor acestei eliberări, Abu Qatada va fi autorizat să părăsească docmiciliul său de la Londra, doar între orele 8.00-16.00, va fi nevoit să poarte o brăţară electronică şi nu va avea dreptul să utilizeze Internetul şi să contacteze anumite persoane.



12