MAREA BRITANIE
Bătaie între stripteuze românce
O stripteuză româncă i-a spart nasul unei colege, într-un club de noapte din Soho, Londra, unde lucrau amândouă, deoarece era geloasă pentru că aceasta avea mai mulţi clienţi decât ea, relatează ”Daily Mail”. Dansatoarea Maria Badea, de 20 de ani, a lovit-o cu capul pe Gina Ciobotaru, dansatoare exotică în acelaşi club. Ciobotaru a fost rănită grav şi a necesitat o operaţie la nas, ceea ce a determinat-o să renunţe la muncă, timp de o lună. Badea susţine că Ciobotaru, pe care a găzduit-o timp de două săptămâni, când aceasta nu avea unde să stea, i-ar fi spus cuvinte injurioase la adresa mamei ei, în limba română. Avocatul apărării, Sharmila Salvi, a declarat că acestea au fost percepute de Badea ca foarte ofensatoare, mai ales că mama ei a abandonat-o când ea avea doar două săptămâni.
OLANDA
Explozie la o centrală electrică
O explozie care nu s-a soldat cu victime a avut loc, ieri dimineaţă, în jurul orei locale 07.00, într-o centrală electrică operată de compania belgiană Electrabel, filială a grupului francez GDF Suez, situată în Nijmegen, în estul Olandei. Deflagraţia, care ar fi avut loc într-un cazan al centralei ce funcţionează pe cărbune, nu a provocat victime dar a provocat un zgomot puternic care s-a auzit până în cartierele învecinate. În imaginile difuzate de televiziuni, un nor de fum alb se ridica deasupra centralei. Aceasta a fost puternic avariată, afirmă jurnaliştii prezenţi la faţa locului.
RUSIA
Panică în tramvai
Un tramvai cu călători la bord al cărui vatman coborâse fără să tragă frâna de oprire s-a deplasat 500 de metri prin oraşul rusesc Sankt-Petersburg, până a lovit pilonul unui pod, a anunţat, ieri, Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă. Incidentul nu s-a soldat cu victime, precizează instituţia. Potrivit site-ului de ştiri Fontanka.ru, manipulantul coborase câteva secunde fără a trage frâna de oprire. Vagonul de 28 de tone, având zeci de persoane la bord, a luat-o la vale, atingând viteza de 50 km/h, lovind o maşină şi oprindu-se în stâlpul unui pod.
GRECIA
Haos la Atena
Haosul domnea, ieri, în centrul Atenei, din cauză că angajaţii din sectorul principalelor mijloace de transport urban şi-au prelungit greva cu 24 de ore, în semn de protest faţă de noile măsuri de austeritate aprobate de Parlament în cursul nopţii. Decizia de a continua greva a fost anunţată de sindicatele angajaţilor de la metrou şi tramvai, precum şi de proprietarii de taxiuri, care sunt în grevă de luni, pentru a protesta faţă de liberalizarea profesiei lor. Dintre mijloacele de transport urban, circulau numai autobuzele, troleibuzele şi trenul suburban, fapt pentru care s-au format numeroase blocaje pe principalele căi de acces în capitală şi în centrul oraşului. Durerosul pachet de măsuri aprobat în noaptea de miercuri spre joi cu un vot foarte strâns conţine dispoziţii cerute de CE, FMI şi BCE pentru a continua ajutorul financiar destinat salvării Greciei de la faliment. Între altele, s-a aprobat concedierea a circa 25.000 de funcţionari până la sfârşitul lui 2013, mai multă flexibilitate în sectorul muncii şi reduceri de pensii. În cursul zilei de miercuri, a doua a unei greve generale, între 70.000 de persoane, potrivit poliţiei şi 200.000, potrivit opoziţiei, au protestat faţă de noile măsuri de austeritate, în Piaţa Syntagma.
FRANŢA
Trafic feroviar dificil
Traficul feroviar către periferie şi pe marile lunii, inclusiv cele internaţionale cu plecare din Gara de Nord din Paris a fost puternic perturbat, miercuri, la câteva ore după o serie de incidente care au blocat zeci de mii de călători, a anunţat compania franceză a căilor ferate SNCF. Trenurile către periferiile de nord şi est au fost cele mai afectate, traficul fiind total întrerupt timp de câteva ore, a explicat un oficial al SNCF. Trenurile de pe liniile majore către nordul Franţei sau cele internaţionale (Eurostar şi Thalys) au avut în medie întârzieri de o oră, cu excepţia Eurostar, care a înregistrat întârzieri de până la trei ore. SNCF a asigurat că traficul a fost normal ieri dimineaţă.
GUATEMALA
Bilanţ
Cel puţin 48 de persoane au murit, 150 au fost rănite şi 23 sunt date dispărute în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade înregistrat miercuri, pe coasta pacifică a Guatemalei. Zona cea mai afectată a fost departamentul San Marcos, la 250 de kilometri vest de capitală. În această regiune, unde au fost distruse mai multe vehicule, străzile sunt blocate şi telecomunicaţiile întrerupte, se înregistrează cele mai multe victime. Cutremurul submarin s-a produs la ora 16.35 GMT, la o adâncime de 41,6 kilometri, iar epicentrul a fost situat în mare, la 24 de kilometri vest de oraşul Champerico.
NORVEGIA
Breivik, nemulţumit
Anders Behring Breivik, condamnat pentru uciderea a 77 de oameni la 22 iulie 2011, în Norvegia, s-a plâns de condiţiile de detenţie, pe care le apreciază drept ”contrare drepturilor omului”, a anunţat, ieri, unul din avocaţii săi. Extremistul de dreapta în vârstă de 33 de ani a trimis o scrisoare autorităţilor penitenciare în care critică regimul de detenţie de înaltă securitate la care este supus de peste un an, dar şi restricţiile legate de corespondenţa sa. Potrivit avocatului Tord Jordet, clientul său este practic privat de acces la computerul care i-a fost furnizat şi care nu are conectare la internet, iar mesajele care îi sunt trimise şi cele pe care le trimite sunt cenzurate, dacă abordează o temă politică. Breivik, care este ţinut departe de alţi deţinuţi de când a fost arestat, a deplâns, de asemenea, regimul de foarte înaltă securitate, care presupune percheziţii zilnice în celulă, percheziţii corporale şi care îl privează, susţine el, de activităţile recreative şi sociale. Anders Behring Breivik, condamnat la 24 august a.c. la 21 de ani de închisoare, pedeapsa maximă, dar care mai poate fi prelungită la final, urmează să-şi petreacă perioada de detenţie la centrul penitenciar de la Ila, în apropiere de Oslo. Teoretic, pe lângă celula lui individuală, mai dispune de alte două celule, una pentru exerciţii fizice şi una care serveşte drept birou şi unde este computerul. La 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis opt persoane prin detonarea unei bombe în apropierea Guvernului de la Oslo, apoi a ucis alte 69, deschizând focul asupra unei tabere de vară a tinerilor laburişti pe insula Utoeya.
SUA
Închis pentru un film
Autorul filmului anti-Islam care a provocat un val de violenţe în ţările arabe a fost condamnat, miercuri, la un an de închisoare, pentru încălcarea termenilor legaţi de eliberarea sa condiţionată, într-un caz de fraudă bancară, a anunţat un tribunal din Los Angeles. Mark Basseley Youssef, de 55 de ani, cunoscut anterior sub numele de Nakoula Basseley Nakoula, a recunoscut că a utilizat mai multe pseudonime, încălcând condiţiile legate de eliberarea sa.
CHINA
Proteste extreme
Şase tibetani au încercat să se autoincendieze în China, în ultimele 48 de ore, în contextul în care la Beijing a început, ieri, Congresul Partidului Comunist chinez, anunţă Guvernul tibetan în exil. ”S-a confirmat că există un al şaselea caz, un bărbat şi-a dat foc, ieri, dar nu avem detalii despre vârsta sau identitatea sa”, a declarat Lobsang Choedak, purtătorul de cuvânt al Guvernului în exil din oraşul indian Dharamsala. Cu puţin timp în urmă, un oficial guvernamental confirmase că miercuri au avut loc patru gesturi de acest fel. Aproximativ 60 de persoane, majoritatea călugări budhişti, s-au incendiat începând din martie 2011, în regiuni tibetane chineze, protestând faţă de actele de reprimare ale regimului comunist de la Beijing.
MAREA BRITANIE
Român nevinovat
Constantin Nan, judecat în cazul morţii unui profesor britanic din Liverpool, neagă acuzaţiile că l-ar fi torturat şi ucis în august 2010, potrivit ”Liverpool Echo”. Nan, de 27 de ani, este acuzat că l-ar fi strangulat pe Brian Finnigan, profesor ieşit la pensie, după încercări repetate de a-i obţine codul PIN prin tortură. Procurorii susţin că Nan a încercat să încaseze cecuri de 9.000 de lire sterline din contul lui Brian Finnigan, înainte să părăsească ţara. Juraţii ştiau că Finnigan a fost ucis pe 23 august 2010. Judecătorul Ian Unsworth l-a întrebat pe Nan dacă a fost cu Finnigan la acea dată, iar acesta a confirmat. Nan a infirmat acuzaţiile de tortură şi crimă. El a mărturisit că într-adevăr dorea ca relaţia amoroasă cu victima să se încheie, dar dorea să rămână prieteni. Întrebat despre încercarea de a accesa contul bancar al lui Finnigan, Nan a răspuns că Finnigan era de acord cu asta, deoarece avea foarte mulţi bani. Totodată a explicat că motivul pentru care a părăsit oraşul Liverpool a fost de a merge în Germania să-şi cumpere o maşină. El recunoaşte că acele cecuri pe care a încercat să le încaseze la trei bănci diferite au fost completate de el, dar semnate de Finnigan. Constantin Nan şi-a cumpărat un bilet dus în direcţia Paris, însă a revenit în Liverpool de îndată ce a aflat că este căutat prin Interpol pentru crimă.
SUA
Delicte minore
Militarul Bradley Manning, suspectat de justiţia americană că ar fi sursa WikiLeaks, propune să pledeze vinovat la unele delicte minore, dar nu la principalele capete de acuzare, a declarat avocatul său, David Coombs. ”Nu este vorba de capetele de acuzare formulate de Guvernul american. Dar acuzatul vrea să îşi asume responsabilitatea pentru unele acuzaţii care fac parte din dosar”, adaugă Coombs. Militarul de 24 de ani este acuzat că a transmis zeci de mii de documente militare clasificate site-ului WikiLeaks, în intervalul noiembrie 2009 - mai 2010.