UE
Român despăgubit
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis ca statul român să îl despăgubească pe un bărbat bătut de poliţişti. Bărbatul fusese prins de poliţişti cu o prostituată în maşină. Suma pe care o va primi cetăţeanul româno-canadian este de 13.000 de euro. Bărbatul s-a plâns la CEDO pentru că în anul 2006 ar fi fost agresat în Bucureşti, de doi ofiţeri de poliţie, care l-au dus la secţie după ce l-ar fi găsit în maşina sa cu o prostituată. Reclamantul a primit câştig de cauză în baza articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Acesta stipulează interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
SUA
Sute de cazuri de meningită
SUA numără peste 300 de cazuri de meningită fungică, dintre care 23 de decese, generate de injecţii cu steroizi contaminaţi şi cu alte două medicamente, potrivit ultimului bilanţ, publicat marţi. Statele Tennessee şi Michigan rămân cele mai afectate, cu 59 şi, respectiv, 47 de cazuri. Joia trecută, autorităţile de reglementare a produselor alimentare şi medicamente (FDA) au confirmat că acest tip de meningită, rar şi netransmisibil, este provocat de o ciupercă parazită descoperită în injecţiile cu steroizi provenind de la compania de fabricare de medicamente New England Compounding Center (NECC), precum şi de alte două produse fabricate de aceasta din urmă. Peste 14.000 de persoane din 23 de state ar fi primit o injecţie cu steroizi contaminaţi, a avertizat FDA. Aproape toate aceste persoane au fost contactate de autorităţile sanitare. Aceste injecţii epidurale cu steroizi sunt destinate tratării durerilor de spate provocate în special de hernia de disc sau a durerilor articulare. Cele două noi produse asupra cărora există suspiciuni sunt o soluţie destinată imobilizării muşchilor cardiaci în timpul unei operaţii chirurgicale la inimă şi un alt tip de injecţii cu steroizi.
ITALIA
Fost ministru corupt
Un nou caz de corupţie a izbucnit în Italia, unde un responsabil al grupului industrial italian Finmeccanica, societate activă în domeniul aeronauticii, a fost arestat marţi, sub acuzaţia de corupţie. În această anchetă deschisă de Parchetul din Napoli este implicat şi fostul ministru italian al Dezvoltării Economice, Claudio Scajola, acuzat de corupţie internaţională. Acest nou scandal de corupţie survine într-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar şi judiciar pentru grupul Finmaccanica, al cărui director general, Giuseppe Orsi, fusese acuzat recent de corupţie. Marţi a fost arestat de carabinieri, la Napoli, Paolo Pozzessere, fost director comercial al grupului Finmeccanica şi actual consilier pentru raporturile cu Rusia, sub acuzaţia de corupţie internaţională, în cadrul unui dosar deschis asupra vânzării de elicoptere şi de armament în Panama, în anul 2010, o afacere pentru care Finmeccanica ar fi oferit o mită de 18 milioane de euro preşedintelui din Panama, potrivit magistraţilor de la Napoli. O anchetă a fost deschisă şi împotriva lui Claudio Scajola, exponent de vază al partidului de centru-dreapta Poporul Libertăţii, acuzat de corupţie internaţională într-un dosar ce se referă la livrarea de nave construite de Finmeccanica în Brazilia, o afacere de cinci miliarde de euro, pentru care Scajola ar fi acceptat mită din partea autorităţilor braziliene.
SPANIA
Proteste
Mii de manifestanţi s-au adunat marţi seară în jurul clădirii Congresului Deputaţilor, în semn de protest faţă de proiectul bugetului de stat pentru 2013, care a început să fie dezbătut în Camera Inferioară a Legislativului spaniol. Protestul s-a desfăşurat şi încheiat fără incidente, în seara zilei de marţi. Manifestanţii au încercat să încercuiască Legislativul spaniol, însă acesta a fost izolat cu garduri, iar în preajma clădirii au fost desfăşuraţi 600 de agenţi de ordine. Protestatarii au ataşat de gardurile din jurul Congresului Deputaţilor foi de hârtie cu diferite sloganuri împotriva Guvernului şi a celor două partide mari - PP şi PSOE.
BULGARIA
Reactor repornit
Unul dintre cele două reactoare de 1.000 de megawaţi ale centralei nucleare bulgare de la Kozlodui, care s-a oprit marţi, din cauza unei pene, a fost repus în funcţiune ieri. Unitatea 6 s-a oprit automat, marţi dimineaţa, din cauza unei pene la sistemul de gestiune a unui turbogenerator. Ea a fost repusă în funcţiune ieri, la ora 11.08, cu scopul de a opri, în aceeaşi zi, Unitatea 5, de 1.000 de megawaţi, pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere. Recent, la Unitatea 6 se efectuaseră lucrări de întreţinere şi fusese alimentată cu combustibil, reluându-şi activitatea pe 20 octombrie, cu trei zile înainte de producerea penei. Centrala nucleară bulgară de la Kozlodui, singura din ţară, dispune de două reactoare de 1.000 de megawaţi fiecare. Ea produce aproximativ 34% din energia Bulgariei. Alte patru reactoare de 440 de megawaţi fiecare au fost închise în 2002 şi 2006, la presiunea UE din motive de securitate.
POLONIA
Acces la justiţie
CE a cerut, ieri, Poloniei să se conformeze normelor UE cu privire la serviciul documentelor în problemele civile şi comerciale. Solicitarea Executivului UE ia forma unui aviz motivat (a doua etapă a procedurii de infringement), astfel încât autorităţile de la Varşovia dispun de două luni pentru a da curs cererii CE. În caz contrar, cazul va fi înaintat Curţii Europene de Justiţie de la Luxemburg. Regulamentul 1393/2007 privind serviciul documentelor simplifică gestionarea documentelor în cazurile transfrontaliere. În vederea unei mai bune cooperări între autorităţile judiciare din ţările UE, transmiterea documentelor între autorităţile judiciare trebuie să fie rapid şi sigur. În prezent, legislaţia poloneză impune obligaţia cetăţenilor ce locuiesc în alte state UE de a numi un reprezentant în Polonia pentru gestionarea documentelor în cazuri implicând proceduri civile sau comerciale în Polonia. Dacă nu este numit niciun astfel de reprezentant, documentele respective sunt depozitate la tribunal, dar obţinerea lor este dificilă, dacă această depozitare nu este anunţată, ceea ce împiedică cetăţenii europeni să ia parte la procedurile judiciare din Polonia. Această practică constituie, astfel, o discriminare indirectă pe motiv de naţionalitate, obstrucţionând accesul cetăţenilor UE la justiţie. Scrisoarea de notificare în acest caz (prima etapă a procedurii de infringement) a fost trimisă Poloniei de CE în data de 27 ianuarie.
SUDAN
Explozii
O serie de explozii urmate de un incendiu s-au produs în noaptea de marţi spre miercuri, la uzina militară Yarmouk din capitala sudaneză Khartoum. Incendiul de la situl Yarmouk se află sub control, a precizat, ieri, centrul mass-media sudanez, apropiat de aparatul de securitate central sudanez. Abdul Rahman Al-Khider Rahman, guvernatorul statului Khartoum, a confirmat explozia produsă la miezul-nopţii şi urmată de un incendiu şi a precizat că mai multe persoane au fost spitalizate din cauza intoxicaţiilor cu dioxid de carbon, fără a preciza numărul lor. Potrivit unui raport elaborat în septembrie de un centru de cercetare independent cu sediul în Elveţia, Small Arms Survey, arme şi muniţii fabricate în China sunt exportate către situl militar industrial Yarmouk, de unde sunt trimise în regiunea de vest a Darfur, aflată în centrul unui conflict armat de peste zece ani.
SUA
Scenariu incredibil
Tânăra afroamericană care a suferit arsuri grave în Louisiana şi-ar fi înscenat propriul atac, înainte de a acuza trei bărbaţi că i-au dat foc şi au scris KKK, pentru Ku Klux Klan, pe maşina sa, a declarat, marţi, poliţia. Victima, o tânără de 20 de ani, a sunat la poliţie, în jurul orei 20.00, duminică, declarând că a fost atacată şi arsă de trei bărbaţi neidentificaţi, care purtau hanorace cu glugi albe. Literele au fost aparent scrise cu pastă de dinţi. Tânăra, Sharmeka Moffitt, era în stare critică, marţi, conform thenewsstar.com. În urma aparentei agresiuni, primarul din Winnsboro, Jackie Johnson, a declarat că nu este complet convins că este vorba despre o agresiune rasistă. Agresiunea a suscitat rapid un val de îngrijorare, mai ales pe reţelele sociale, unde mulţi au susţinut că tânăra a fost atacată pentru că purta un tricou cu Barack Obama, o ipoteză dezminţită de autorităţi.
COSTA RICA
Seism puternic
Un puternic seism cu magnitudinea de 6,6 a afectat Costa Rica, marţi, fără a provoca o alertă de tsunami, a anunţat Institutul de Geofizică american (USGS). Epicentrul seismului, survenit la ora locală 18.45, a fost localizat la 145 de kilometri vest de capitala San Jose, însă la doar cinci kilometri de oraşul Hojancha. În septembrie, un puternic cutremur cu magnitudinea de 7,6 a afectat coastele Costa Rica, provocând întreruperi de electricitate şi afectând unele clădiri, fără a provoca însă victime.