Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 17 Octombrie 2012 / 00:00 359 accesări

IRLANDA

Mai aproape de asasinii românului

Doi bărbaţi polonezi sunt interogaţi de poliţia irlandeză în legătură cu uciderea unui român, sâmbătă, care sosise în această ţară de mai puţin de o săptămână, în căutarea unui loc de muncă. Cei doi suspecţi au fost arestaţi duminică, la Cavan. Costel Cătălin Creţu a fost înjunghiat în piept de doi bărbaţi care au pătruns în apartamentul în care acesta locuia cu partenera sa, Florentina Sicor, într-un complex pe strada Connolly Court din centrul oraşului Cavan. Poliţia bănuieşte că românul a fost înjunghiat mortal în urma unei încăierări între atacatori şi un grup de persoane care a locuit anterior în complex. Poliţia Română a preciat că Creţu nu are cazier penal. Cei doi bărbaţi în vârstă de aproximativ 30 de ani, suspectaţi de uciderea românului, au fost prezentaţi ieri în faţa unui tribunal. Poliţia irlandeză a anunţat că a luat legătura atât cu poliţia şi autorităţile române, cât şi cu Interpolul, în cadrul investigaţiilor.

CEHIA

Băutură alcoolică otrăvitoare

Inspectorii sanitari din Cehia au confiscat 7.600 de sticle conţinând o băutură alcoolică extrem de otrăvitoare, care ar fi putut duce la moartea a mii de persoane, a anunţat, ieri, autoritatea naţională pentru siguranţa alimentelor. Băutura spirtoasă, amestecată cu alcool metilic toxic, a dus la moartea a cel puţin 28 de persoane şi la orbirea altor câteva în ultimele şase săptămâni. Sticlele de 0,42 litri de băutură alcoolică otrăvitoare, în total 3.300 de litri, au fost găsite într-un depozit ilegal din Zlin, oraş la 300 km est de Praga. Autorităţile din Cehia au interzis toate vânzările şi exporturile de băuturi alcoolice tari în septembrie, când au apărut primele cazuri. Interdicţia a fost însă ridicată la 26 septembrie, pentru alcoolul cu origine cunoscută sau alcoolul nou produs, marcat prin noi timbre fiscale. Experţii estimează că între 10 şi 25% din alcoolul de pe piaţa din Cehia este ilegal, produs fie prin amestecarea de alcool industrial, fie în unele operaţiuni de contrabandă ale unor producători oficiali care vor să evite plata taxelor. Băutura a fost etichetată cu marca unui mic producător, Likerka Drak. Depozitul era administrat de distribuitorul exclusiv al firmei. Poliţia şi oficialii vamali au deschis o anchetă.

FRANŢA

Românii mai au de aşteptat

Un proiect de rezoluţie care propunea anularea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Franţa a fost respins de Senatul francez, informează publicaţia ”Paris Depeches”. Senatorii francezi au dezbătut, ieri, rezoluţia senatoarei ecologiste EELV Aline Archimbaud, care viza anularea măsurilor tranzitorii impuse pe piaţa muncii cetăţenilor din România şi Bulgaria. Senatoarea cerea Guvernului francez să anuleze în totalitate măsurile tranzitorii impuse românilor şi bulgarilor, până la sfârşitul anului 2013. Proiectul a fost respins cu 173 de voturi împotrivă şi 157 favorabile.

UE

Demisie cu efect imediat

Comisarul european pentru Sănătate, John Dalli, şi-a anunţat ieri demisia cu efect imediat din cadrul Executivului comunitar. Maltezul John Dali l-a informat pe preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, că a luat decizia în urma unei investigaţii a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) asupra unei plângeri depuse în mai 2012 de producătorul de tutun Swedish Match. Compania sugera că un antreprenor maltez s-a folosit de contactele sale cu John Dalli pentru a încerca să obţină avantaje financiare din partea companiei.

OLANDA

Tablouri furate

Şapte pânze celebre, printre care lucrări semnate Picasso, Matisse, Monet sau Gauguin, Lucian Freud şi Meyer de Haan, au fost furate în noaptea de luni spre marţi, de la muzeul Kunsthal din Rotterdam. De comun acord cu proprietarii, poliţia poate publica fotografii ale acestor opere. Deocamdată nu se cunoaşte valoarea exactă a pagubelor, însă conform poliţiei, acestea se ridică la mai multe milioane de euro. Muzeul Kunsthal, creaţie a arhitectului olandez Rem Koolhaas, nu dispune de propriile colecţii de artă şi expune diferite tipuri de creaţii artistice, printre care fotografii, sculptură şi chiar creaţii vestimentare. Expoziţia din care făceau parte tablourile furate a fost deschisă în urmă cu câteva zile şi include peste 150 de opere semnate, printre alţii, de Picasso, Marcel Duchamp, Piet Mondriaan, Monet sau Vincent van Gogh. Toate tablourile expuse provin din colecţia privată Triton Foundation.

ITALIA

Dovezi incriminatoare

În oraşul italian Grosetto au început audierile în procesul intentat în urma naufragiului navei de croazieră Costa Concordia. Anchetatorii au dat publicităţii câteva fragmente din înregistrările de pe cutia neagră a vaporului. Acestea îl incriminează pe căpitanul Francesco Schettino, care şi-a pierdut pur şi simplu cumpătul, după ce vaporul său a lovit o stâncă în largul insulei Giglio, pe 13 ianuarie 2012. Rudele celor 32 de victime care şi-au pierdut viaţa în accident, dar şi alte persoane care au avut de pătimit au putut asculta reacţia căpitanului, care nu s-a putut abţine să exclame ”am făcut-o de oaie”, imediat după coliziune. Extrem de panicat, căpitanul Schettino nu a găsit soluţii pentru a-i evacua rapid pe cei 4.000 de pasageri, astfel că mulţi au avut de suferit. Căpitanul italian de navă, în vârstă de 52 de ani, este acuzat că a provocat accidentul, a părăsit nava înainte ca toţi pasagerii să fi fost evacuaţi în siguranţă şi, mai ales, pentru moartea celor 32 de persoane.

JAPONIA

Tensiuni maritime

Şapte nave militare chineze au fost văzute ieri, în apropierea unor insule din extremitatea sudică a Japoniei, în plin conflict diplomatic în legătură cu suveranitatea asupra altor insule, situate în Marea Chinei de Est, a anunţat Ministerul Apărării de la Tokyo. ”Un avion japonez a reperat şapte vase militare chineze în apele situate la 49 de kilometri sud-sud-est de Insula Yonaguni, la ora locală 07.00”, a explicat un responsabil din cadrul ministerului.

SUA

Proteste la New York

Aproximativ 60 de persoane, inclusiv muncitori francezi veniţi din nordul Franţei, au manifestat luni la New York, împotriva Bain Capital, afirmând că firma de investiţii de capital fondată de candidatul republican la preşedinţie Mitt Romney i-a lăsat fără loc de muncă. Unii manifestanţi au venit de la fosta fabrică Samsonite de la Hénin-Beaumont (Pas-de-Calais, în nordul Franţei) deţinută pentru scurt timp de Bain Capital. Ei vor să ofere susţinere salariaţilor de la Sensata Technologies, la Freeport (Illinois) o fabrică cu activitate în sectorul tehnologiei pentru automobile ai cărei 170 de salariaţi urmează să fie delocalizaţi în China, de Bain Capital. Salariaţii firmei au primit salarii pe şase luni, iar în prezent formează chinezi care le vor lua locul în China. Bain Capital era, de asemenea, principalul acţionar al fabricantului de genţi Samsonite, atunci când a avut loc cedarea fabricii de la Hénin-Beaumont, în 2005, în schimbul sumei simbolice de un euro. Cei care au preluat-o au fost condamnaţi între timp la închisoare, pentru provocarea cu bună ştiinţă a falimentului întreprinderii, în 2007, lăsând aproximativ 200 de salariaţi fără locuri de muncă.

RUSIA

Pericol de contaminare

Douăzeci de pungi cu sânge infectat cu virusul hepatitei B şi sifilis au fost furate în regiunea rusă Vladimir, situată la nord-est de Moscova, anunţă poliţia locală. Perfuziile, conţinând fiecare 200 de mililitri de sânge contaminat, urmau să fie transportate la un institut de cercetări din Nijni-Novgorod (Volga). Perfuziile au fost furate în timpul transportării, la frontiera dintre regiunile Vladimir şi Nijni-Novgorod.

ISRAEL

Parlament dizolvat

Knessetul, Parlamentul israelian, a votat, în cursul nopţii de luni spre marţi, dizolvarea sa şi convocarea alegerilor legislative anticipate la 22 ianuarie 2013. Premierul în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, aflat la conducerea partidului Likud (dreapta), este marele favorit al acestui scrutin, într-un climat de tensiuni regionale şi criză economică mondială. Fără surprize majore, el se va afla la conducerea viitoarei coaliţii guvernamentale. Scrutinul se va desfăşura la 22 ianuarie, conform dorinţei premierului, care s-a exprimat în favoarea unei campanii electorale de scurtă durată. Actuala legislatură, cea de-a 18-a din istoria Israelului, urma să se încheie în mod normal în octombrie 2013.

AFGANISTAN

Ofiţer atentator

Un atentat sinucigaş în care doi americani şi patru afgani au murit la sfârşitul săptămânii trecute a fost comis de un ofiţer afgan. Un soldat şi un civil care făceau parte din coaliţia NATO şi patru agenţi ai serviciilor secrete afgane au fost ucişi sâmbătă, în timpul unui atentat sinucigaş la Maruf, în provincia Kandahar. ”Atentatul sinucigaş a fost comis de către unul dintre angajaţii noştri”, a declarat, ieri, un oficial de rang înalt al serviciilor secrete afgane (NDS), sub acoperirea anonimatului. La rândul său, forţa NATO în Afganistan a confirmat că atentatul a fost comis de un agent al serviciilor secrete afgane, fără să precizeze totuşi dacă atacatorul viza deliberat soldaţii coaliţiei. Potrivit oficialului afgan, atacatorul lucra de opt ani pentru serviciul de informaţii afgan şi ştia că o delegaţie ce includea oficiali ai coaliţiei mergea, sâmbătă, la o întâlnire în zona Maruf. Pe de altă parte, soţia şi copiii acestuia au fost duşi în Pakistan cu o săptămână înaintea atacului mortal. De la începutul anului, peste 50 de soldaţi ai NATO au fost ucişi de bărbaţi purtând uniforme afgane, un fenomen care îngrijorează coaliţia.

MEXIC

Uragan retrogradat

Uraganul Paul, care s-a format în Oceanul Pacific, în largul coastelor mexicane, a fost degradat la ciclon de categoria 2 pe Scara Saffir-Simpson dar continuă să reprezinte o periculozitate majoră, au anunţat, luni seara, Centrul de Meteorologie din Mexic şi Centrul american pentru Uragane din Miami. Ciclonul, însoţit de rafale de vânt cu o viteză de peste 175 kilometri/oră, se deplasa spre nord-est cu 28 kilometri/oră. A fost extinsă alerta de furtună tropicală emisă luni pentru o parte din statul mexican Baja California. Sezonul uraganelor în zona Pacificului a început la 15 mai şi se încheie în luna noiembrie.



12