CHINA
Seism puternic
Cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui seism cu magnitudinea de 5,7 care a afectat, vineri, o zonă din sud-vestul Chinei, potrivit agenţiei China Nouă. De asemenea, numeroase persoane au fost rănite şi s-au înregistrat importante pagube materiale. Epicentrul a fost localizat la graniţa dintre provinciile Yunnan şi Guizhou. Cutremurul s-a produs la ora locală 11.00 şi a fost urmat de o serie de replici care au produs panică, determinându-i pe locuitori să părăsească repede clădirile de locuinţe şi de birouri. Potrivit unui comunicat al autorităţilor din Zhaotong, cel puţin 150 de persoane au fost rănite şi circa 20.000 de locuinţe au fost avariate. Imaginile difuzate de televiziune arătau sute de oameni pe străzile oraşului Yiliang, refuzând să se întoarcă în clădiri. Transporturile sunt perturbate în anumite regiuni şi comunicaţiile sunt afectate. Majoritatea persoanelor decedate au fost înregistrate în districtul Yiliang. Agenţia oficială de presă chineză estimează că 700.000 de locuitori au fost afectaţi direct de seism. Cutremurul a fost resimţit şi în provincia vecină Sichuan, afectată în mai 2008 de un puternic seism, soldat cu aproape 70.000 de morţi şi 18.000 de dispăruţi.
FRANŢA
Dramă conjugală
Un bărbat şi-a omorât concubina şi copilul pe care îl avea cu aceasta şi a încercat să se sinucidă, în nordul Franţei, pe fondul unui conflict conjugal. Conform primelor elemente ale anchetei, directoarea şcolii primare unde învăţa copilul de 8 ani a semnalat la poliţie absenţa acestuia. Poliţiştii s-au deplasat la locuinţa din Boulogne-sur-Mer (Pas-de-Calais) şi au găsit cadavrul copilului într-o baie de sânge. Mama, decedată, prezenta numeroase plăgi. Tatăl a fost găsit în stare de comă pentru că încercase să se sinucidă înghiţând medicamente. Bărbatul a fost transportat la spital iar viaţa lui nu este în pericol. Cazul intervine în contextul masacrului din estul Franţei, în care au murit trei britanici şi un francez.
ITALIA
Avion prăbuşit
Două persoane au murit, vineri, după prăbuşirea unui avion uşor, de tip Cessna, în apropierea aeroportului Cimapino din Roma. Avionul venea de la Brescia şi se îndrepta spre aeroportul Urbe din Roma, prăbuşindu-se într-o zonă industrială situată în apropierea aeroportului Ciampino. Cei doi ocupanţi ai aparatului au ars de vii în incendiul declanşat după impactul cu solul. Conform agenţiei ANSA, şase persoane se aflau într-o hală industrială avariată în urma coliziunii, dar nimeni nu a fost rănit.
TURCIA
Rebeli omorâţi
Cel puţin 18 rebeli kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi un soldat turc au fost ucişi de la demararea, miercuri seară, a unei ample operaţiuni în sud-estul ţării, de către armata de la Ankara, au afirmat, vineri, surse locale. Mii de soldaţi, poliţişti şi gardieni săteşti, o miliţie kurdă pusă pe picioare de Ankara, pentru a lupta împotriva rebelilor, participă la operaţiunea din munţii provinciei Sirnak, situată în apropierea Irakului. Operaţiunea are loc după ce 10 soldaţi turci şi circa 20 de rebeli au fost ucişi duminică seară, la Beytüssebap, o localitate din provincia Sirnak, unde o unitate a PKK a atacat cu mitraliere şi lansatoare de rachete un complex din domeniul securităţii. În această vară, PKK şi-a înmulţit atacurile împotriva forţelor de securitate din sud-estul Turciei, cu populaţie majoritar kurdă, dar şi în vest. Reluarea tensiunilor intervine în contextul în care Ankara acuză regimul sirian că susţine rebelii kurzi pentru a face rău Turciei, favorabilă insurgenţilor sirieni. Mai multe zone din nordul Siriei, de la graniţa cu Turcia, sunt, în prezent, în mâinile unor grupări kurde siriene, unele dintre acestea fiind apropiate de PKK. Conflictul cu PKK, considerat de Ankara o organizaţie teroristă, s-a soldat cu 45.000 de morţi din 1984.
SPANIA
Avion cu probleme
Un avion al companei Ryanair, care transporta 160 de pasageri din Madrid către insulele Canare, s-a întors după jumătate de oră pe aeroportul de unde a decolat, din cauza depresurizării cabinei, au anunţat, vineri, compania şi administraţia aeroporturilor Aena. Mai multe persoane au avut sângerări de urechi din cauza incidentului. În total, 12 pasageri şi patru membri ai echipajului au avut nevoie de îngrijiri medicale pe aeroportul Barajas din Madrid. Ryanair s-a confruntat recent cu mai multe incidente. Un avion al companiei care venea din Leeds (nordul Angliei) a cerut, marţi, prioritate la aterizare în Lanzarote (insulele Canare) din cauza nivelului scăzut de carburant, potrivit Aena. Compania face obiectul unei anchete deschise în august, după trei aterizări de urgenţă ale Ryanair, în iulie, din cauza lipsei de kerosen.
FRANŢA
Variantă de anchetă
Anchetatorii vor analiza pista unui conflict din cauza banilor între Saad al-Hilli, una dintre cele patru victime ale atacului din Alpi şi fratele său, a anunţat, vineri, procurorul din Annecy, Eric Maillaud. Potrivit unei surse apropiate anchetei în Franţa, fratele lui Saad al-Hilli s-a prezentat joi într-un comisariat din Marea Britanie, pentru a se apăra de orice implicare în crima din Alpi. Maillaud a declarat că nu are nicio confirmare oficială cu privire la această informaţie. Procurorul a făcut apel la prudenţă în privinţa acestei piste, punându-şi întrebări cu privire la diferenţa pe care o implică trecerea de la un diferend financiar la o crimă cvadruplă.
GERMANIA
Zboruri anulate
Aproximativ jumătate dintre cele 1.800 de curse Lufthansa au fost anulate vineri, din cauza unei greve de 24 de ore a personalului navigant. Toate regiunile din Germania şi toate tipurile de zboruri (pe distanţe medii şi lungi) sunt afectate. Frankfurt, principalul nod aerian al companiei şi al treilea aeroport european, a fost puternic afectat. Greva de 24 de ore a stewardeselor şi stewarzilor companiei Lufthansa în toate aeroporturile germane, în cadrul unui conflict privind revendicările salariale, a început joi, la ora 22.00 GMT. Sindicatul UFO, care susţine că printre membrii săi se numără 18.000 de stewardese şi stewarzi ai companiei, a cerut întreruperea activităţii pe aeroporturile din Frankfurt, Berlin, Munchen, Düsseldorf, Stuttgart şi Hamburg. Mişcarea de protest, care a început în urmă cu o săptămână, pe aeroportul din Frankfurt, a continuat marţi la Frankfurt, Berlin şi Munchen, intensificându-se progresiv.
CANADA
Interzis la iranieni
Canada își închide ambasada din Teheran şi-i expulzează pe diplomaţii iranieni, ca urmare a ajutorului militar oferit de Iran Siriei, a anunţat, vineri, ministrul canadian de Externe, John Baird. Ambasada Canadei de la Teheran va fi închisă imediat iar diplomaţii care se află pe teritoriul canadian vor fi declaraţi persona non grata şi vor fi nevoiţi să plece în 5 zile. ”Poziţia Canadei faţă de regimul din Iran este bine cunoscută. Canada consideră că Guvernul iranian reprezintă, în prezent, cea mai semnificativă ameninţare la pacea şi securitatea globală”, se arată într-un comunicat al MAE canadian.
EGIPT
Zboruri internaţionale suspendate
Compania naţională egipteană Egyptair a anunţat vineri că a trebuit să suspende zborurile internaţionale, timp de 12 ore, din cauza unei greve a însoţitorilor de bord. Egyptair a decis să-şi suspende zborurile internaţionale cu plecare de pe aeroportul din Cairo, în intervalul orar 04.00 - 16.00. Zborurile interne nu au fost afectate, potrivit companiei, care susţine că face tot posibilul pentru a rezolva problema. Însoţitorii de bord ai companiei Egyptair sunt în grevă de vineri dimineaţă, solicitând în special condiţii mai bune de muncă. Sute de pasageri blocaţi din cauza grevei şi suspendării zborurilor începeau să se adune pe aeroportul din Cairo şi unii i-au criticat pe angajaţii companiei egiptene. Mai multe greve au avut loc în Egipt, în diferite sectoare profesionale, după îndepărtarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, la 11 februarie, sub presiunea manifestaţiilor. Conflictele sociale în sectoare precum industria sau transporturile au apăsat asupra unei economii deja foarte afectate de declinul turismului şi scăderea investiţiilor străine.
SUA
Haqqani, organizaţie teroristă
Administraţia Obama a introdus organizaţia islamistă Haqqani, responsabilă de o serie de atacuri antiamericane comise în Afganistan, pe lista organizaţiilor teroriste, scrie ziarul ”New York Times”. Decizia intervine la capătul a doi ani de dezbateri şi pe fondul presiunilor exercitate de numeroşi membri ai Congresului. Potrivit unor surse din cadrul Departamentului de Stat, introducerea organizaţiei Haqqani pe lista organizaţiilor teroriste va contribui la blocarea activităţilor de colectare de fonduri de către militanţi, în state precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Pakistan. De asemenea, Pakistanul va fi obligat, conform acordurilor cu SUA, să ia măsuri împotriva membrilor Haqqani.
NICARAGUA
Alertă de seism
Nicaragua a declanşat, pe timpul nopţii de joi spre vineri, alerta verde în departamentul Managua, de teama unui seism de mare magnitudine, după o serie de mici cutremure produse în ultimele ore, din cauza activării unei importante falii locale. Odată cu acest decret, toate structurile sistemului naţional de observare şi prevenţie a dezastrelor (Sinapred) ale departamentului Managua sunt în alertă pentru a face faţă unui eventual seism de mare magnitudine, a anunţat directorul Sinapred, Guillermo Gonzalez. El a îndemnat populaţia să pună în practică orice măsuri de precauţie, fără să-şi piardă calmul în faţa posibilităţii producerii unui seism de mare magnitudine sau a unui cutremur care ar puta afecta atât capitala, cât şi localităţile limitrofe. Măsura a fost luată pe baza unei directive a preşedintelui Daniel Ortega, după ce reţeaua de seismologie naţională a detectat în ultimele ore o serie de seisme între vulcanul Apoye şi Nejapa Miraflores, un sector situat la nord-vest de capitală, unde se întâlnesc importante falii seismice. Au fost înregistrate 17 seisme, dintre care trei au fost de magnitudine de 2,3 până la 3,7, la mai puţin de şase kilometri adâncime în acest sector, a anunţat directorul Institutului nicaraguan de studii teritoriale (Ineter), Javier Mejia.