Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 19 Iulie 2012 / 00:00 444 accesări

FRANŢA

Român căzut în cap

Un român de circa 30 de ani a fost transportat în stare gravă la un spital din Lille, după ce a căzut în cap de la o înălţime de cinci metri, în timp ce încerca să pătrundă prin efracţie într-un apartament. Românul a suferit un traumatism cranian sever şi fracturi la nivelul femurului şi braţului. El a primit îngrijiri de la o echipă SMUR şi a fost transportat ulterior la un spital din Lille, însoţit de poliţişti. Comisariatul poliţiei din Tourcoing a deschis o anchetă, pentru a stabili dacă bărbatul era singur în momentul căderii şi pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul.

CANADA

Români reţinuţi

Un grup de cetăţeni români, inclusivi cinci copii, care au pătruns clandestin pe teritoriul Canadei, la bordul unei maşini venind din SUA, au fost reţinuţi la Magog, marţi dimineaţă şi se află în custodia autorităţilor pentru imigraţie. Românii ar fi vrut să depună cerere de azil în Canada dar Agenţia canadiană pentru Securitatea Frontierelor (CBSA), care se ocupă de caz, nu a confirmat cererea de azil sau naţionjalitatea acestora, precizând că ei au venit la bordul unei maşini dinspre SUA, fără să oprească la punctul de trecere a frontierei. Dacă solicită azil, procedura standard prevede un interviu cu autorităţile din domeniul imigraţiei, în vederea stabilirii eligibilităţii pentru acest statut, perioadă în care solicitanţii sunt reţinuţi. În cazul în care sunt consideraţi eligibili, ei sunt prezentaţi în faţa Comisiei pentru Imigraţie şi Refugiaţi.

SUA

O tragedie americană

Un pilot american suspectat de uciderea fostei sale prietene a încercat să fure un avion, cu care a lovit un terminal de pe un aeroport din Utah, după care s-a sinucis, a anunţat, marţi, presa locală. Brian Joseph Hedgelin era dat în urmărire pentru ca să fie interogat în legătură cu moartea săptămâna trecută a fostei sale prietene, în Colorado, în momentul în care a reuşit să urce la bordul unui avion de pe aeroportul municipal din Saint George, Utah. Pilot al companiei SkyWest, în vârstă de 40 de ani, el a avariat avionul, care era gol şi nu se afla în serviciu, dar şi vehicule aparţinând aeroportului şi terminalul. Ulterior, Joseph Hedgelin s-a sinucis. Poliţia din Colorado Springs a anunţat, la rândul său, că l-a dat în urmărire, în urma găsirii sâmbătă a cadavrului Christinei Cornejo, fosta prietenă a lui Hedgelin. Aceştia au avut o relaţie de patru ani, iar bărbatul a fost arestat în martie, pentru că a hărţuit-o.

RUSIA

Protest extrem

O femeie a suferit arsuri grave, ieri, după ce şi-a dat foc în biroul local al partidului de guvernământ, Rusia Unită, la Novosibirsk, în Siberia occidentală. Este vorba despre o localnică de 50 de ani, care solicitase în mod repretat, din 2005, ajutorul gratuit al juriştilor partidului, pentru soluţionarea unui litigiu imobiliar. Femeia a pierdut toate procesele şi era nemulţumită de calitatea serviciilor juridice oferite. Ajungând ieri la biroul Partidului Rusia Unită, ea s-a stropit cu benzină şi şi-a dat foc, după care a fost spitalizată cu arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. Alţi patru angajaţi ai biroului au fost de asemenea internaţi, dintre care unul cu arsuri grave.

BULGARIA

Restricţie pe Dunăre

Nivelul scăzut al Dunării în zona Belene, pe malul bulgar al fluviului, a determinat mai multe nave să rămână în apropierea oraşului, aproximativ o săptămână. Potrivit şefului Administraţiei Navale din Ruse, este vorba de nave mari, ai căror proprietari au decis să nu îşi asume riscuri inutile. Toţi proprietarii de nave au fost anunţaţi cu privire la această situaţie, încă de săptămâna trecută. Agenţia Executivă pentru Explorare şi Mentenanţă pe Dunăre din Ruse a enumerat 29 de zone critice, majoritatea în zonele Belene, Vardin, Batin şi Kosui. Marţi, nivelul Dunării la Ruse era la 112 centimetri peste zero, iar în următoarele zile, acesta ar putea creşte cu maxim şase centimetri.

GERMANIA

CD compromiţător

Guvernul regional al Rhenaniei de Nord-Westphalia a cumpărat, săptămâna aceasta, un nou CD care conţine nume ale unor germani suspectaţi că au fraudat fiscul prin intermediul unei bănci din Elveţia, în pofida protestelor Confederaţiei Helvetice. CD-ul a fost achiziţionat cu o sumă de şapte cifre, precizează ”Bild”, fără să precizeze suma. ”În prezent există numeroase oferte de achiziţionare de date din Elveţia, provenind fie de la piraţi şi experţi în informatică, consilieri ai clientelei din cadrul unor instituţii financiare sau mici hoţi care au prieteni la bancă”, explică un anchetator din cadrul fiscului, citat de ”Bild”. Cumpărarea de date bancare obţinute ilegal tensionează, de mai mulţi ani, relaţiile dintre Berlin şi Berna, care au semnat, în primăvară, un acord privind eradicarea evaziunii fiscale. Acordul încă urmează să fie ratificat dar această etapă se loveşte de opoziţia landurilor germane controlate de opoziţia social-democrată, inclusiv Rhenania de Nord-Westphalia. Puternicele landuri consideră textul prea indulgent cu fraudatorii şi băncile elveţiene.

AFGANISTAN

Camioane NATO distruse

Cel puţin 22 de camioane cu provizii aparţinând NATO au fost distruse ieri, de explozia unei bombe în nordul Afganistanului, au anunţat autorităţile locale, acuzându-i pe rebelii talibani de acest atentat. Explozia, care s-a produs în zori, a provocat un incendiu care a distrus vehiculele parcate într-un loc special pe timpul nopţii, a precizat Ghulam Sakhi Baghlani, viceguvernator al provinciei Samangan, unde s-a produs atacul. Camioanele distruse veneau din Uzbekistan şi se îndreptau spre sudul Afganistanului.

TANZANIA

Ferbot scufundat

Zeci de persoane au fost date dispărute ieri, după scufundarea unui feribot care transporta aproximativ 250 de persoane între Tanzania şi Zanzibar, anunţă un oficial local. În septembrie 2011, 203 persoane au murit într-un naufragiu petrecut în largul coastelor din Zanzibar.

JAPONIA

Emoţii... nucleare

Personalul de la centrala nucleară Fukushima Daiichi a extras, ieri, combustibilul din rezervorul de stocare al unuia dintre reactoare. Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea japoneză, zeci de tehnicieni în combinezoane albe de protecţie scoteau o bară cu ajutorul unei macarale. Este pentru prima dată când administratorul centralei, TEPCO, scoate combustibil nuclear după accidentul de la 11 martie 2011 la centrala din nord-estul Japoniei, situată la 220 de kilometri de Tokyo. Combustibilul existent în cuvele reactoarelor 1, 2 şi 3 s-a topit parţial, din cauza opririi consecutive a sistemelor de răcire, provocată de valul seismic cu o înălţime de 15 metri. Cuva reactorului 4, oprită pentru mentenanţă, era goală la 11 martie 2011, dar o pană a sistemului de răcire a provocat creşterea temperaturii în rezervor, unde se aflau peste 1.300 de bare de combustibil uzat şi 200 de bare de combustibil nou, în momentul în care centrala a fost lovită de tsunami. În zilele care au urmat, o acumulare de hidrogen în clădirea reactorului a provocat o explozie, avariindu-l puternic şi punând în pericol combustibilul depozitat în rezervor, înainte ca apa să fie răcită treptat. TEPCO vrea să analizeze starea primelor două bare de combustibil, pentru a stabili metoda de extragere a celorlalte.

INDIA

Cerere de anchetă

India a solicitat, marţi, Emiratelor Arabe Unite, să ancheteze moartea unui pescar indian ucis de o navă de război americană în largul Dubaiului, când aceasta a deschis focul asupra unei mici ambarcaţiuni cu motor. Ambasada Indiei la Washington este în contact cu Guvernul american cu privire la incidentul din Golf şi a fost asigurată de o investigaţie completă. Petrolierul USNS Rappahannock a deschis focul împotriva ambarcaţiunii civile după ce aceasta nu a răspuns la avertismente şi continua să se apropie cu viteză de nava americană. La Abu Dhabi, un înalt responsabil al Ministerului Afacerilor Externe, Tarek Ahmed al-Hidane, a anunţat că un pescar indian a fost ucis şi alţi trei de aceeaşi naţionalitate au fost grav răniţi. Incidentul s-a produs, conform acestui responsabil la intrarea în portul Jebel Ali, în emiratul Dubai. Ambasada SUA la New Delhi a publicat un comunicat transmiţănd condoleanţele sale familiilor echipajului ambarcaţiunii, adăugând că aceasta nu a ţinut cont de avertismente şi se apropia cu viteză de nava americană. Este vorba de al doilea caz în care sunt implicaţi pescari indieni. În februarie, doi soldaţi ai marinei italiene prezenţi ca paznici pe un petrolier pentru a evita un atac al piraţilor în Oceanul Indian au ucis doi pescari indieni pe care i-au confundat cu piraţi, în largul coastelor Keralei. Poliţia indiană i-a inculpat formal pe cei doi italieni în mai, în urma unui impas diplomatic intre Roma şi New Delhi. Italia consideră că incidentul s-a produs în apele internaţionale şi că justiţia indiană nu deţine astfel competenţa necesară.



12