Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 04 Iulie 2012 / 00:00 504 accesări

FRANŢA

Români arestaţi

Doi şoferi români au fost arestaţi de jandarmeria franceză, după ce au evitat, în mod repetat, plata taxelor de autostradă, prejudiciul ridicându-se anual la peste un milion de euro în acest sector. Compania Vinci Autoroutes denunţă fraudele masive privind plata taxelor de autostradă, la care apelează transportatorii, majoritatea români, în tranzitul între Spania şi Franţa, prejudiciul ridicându-se la circa 1,25 milioane de euro pe an, adică 3.500 de euro pe zi. Arestat după ce a evitat punctele de taxare de la Biriatou şi Biarriatz cu un card de credit furat, pe care l-a cumpărat la un preţ de 10 euro bucata, Ioan Aurel S, de 49 de ani, rezident în Spania, lucrează pentru Giraud Iberica din mai 2010. El povesteşte că într-un spaţiu de odihnă între Perpignan şi Narbonne, nişte complici îi lasă tichetele de autostradă. Românul recunoaşte că apelează destul de frecvent la această practică. ”Interesul meu este să dau companiei cât mai puţine tichete posibil. Cu cât mai puţine tichete predau, cu atât mi se reţin mai puţini bani din salariu”, explică el. ”Sunt înregistrată din iulie 2011. Îmi dă 1.500 de euro pe lună în mână, nu mereu la dată fixă. De un an şi jumătate fraudăm la fiecare deplasare”, povesteşte Ana, şoferiţă de camion, adăugând că recunoaşte infracţiunile dar că a fost nevoită să le comită, pentru a-şi păstra locul de muncă.

BULGARIA

Român încarcerat

Vameşii bulgari de la punctul de frontieră cu Turcia, Malko Târnovo, au efectuat o captură record de 63 de kilograme de argint ascunse de un român într-o maşină. Argintul a fost găsit în timpul unei verificări de rutină a unei maşini cu numere de înmatriculare româneşti. Şoferul, un român de 32 de ani, a precizat că nu are nimic de declarat la vamă. În timpul unei percheziţii, agenţii vamali au găsit un pachet cu argint ascuns în cavitatea dintre scaunul din faţă şi pedale. Vameşii au găsit mai mult argint ascuns în alte zone ale maşinii, confiscând în total 63,150 de kilograme de metal sub formă de foiţe, monede, lingouri şi bijuterii. Autorităţile vamale sugerează că argintul ar fi fost dus în Turcia şi vândut pe piaţa neagră, după ce ar fi fost topit. Românul a fost reţinut iar maşina a fost confiscată.

ELVEŢIA

Tragedie montană

Cinci alpinişti străini şi-au pierdut viaţa, ieri, într-un accident de alpinism în Elveţia, pe vârful montan Lagginhorn. Cei cinci făceau parte dintr-un grup de şase persoane care escaladau acest vârf înalt de 4.010 m. Accidentul s-a produs la coborâre şi a survenit în jurul orei 13.00. Atunci când grupul de şase persoane se afla la doar o sută de metri de vârf, unul dintre alpinişti, singurul supravieţuitor al accidentului, s-a oprit deoarece nu se simţea bine. Ceilalţi cinci şi-au continuat escaladarea şi au atins vârful. La coborâre, cei cinci alpinişti au căzut în gol mai multe sute de metri, murind cu toţii la locul accidentului. Cauza tragediei nu a fost încă determinată. Potrivit poliţiei, victimele sunt cetăţeni străini, fiind în curs o procedură de identificare formală.

IRAK

Atentat sângeros

Cel puţin 25 de persoane au fost ucise iar alte aproximativ 70 au fost rănite, ieri, în explozia unui camion-capcană într-o piaţă din oraşul irakian Diwaniya, la 160 de kilometri sud de Bagdad. Imediat după atentat, forţele de securitate din oraş, care are aproximativ 440.000 de locuitori, au instituit o interdicţie de circulaţie pentru întreaga localitate. Anterior, ieri dimineaţă, patru pelerini şiiţi au fost ucişi în explozia aproape simultană a două maşini-capcană, în apropierea oraşului şiit sfânt Kerbala, la 110 kilometri sud de Bagdad.

MAREA BRITANIE

Piloţi salvaţi

Două avioane de vânătoare aparţinând Forţelor Aeriene Regale britanice s-au prăbuşit ieri, în apropierea coastelor Scoţiei, după o coliziune în aer, anunţă Ministerul britanic al Apărării. Forţele Aeriene Regale au fost informate în legătură cu un incident în care au fost implicate două avioane de tip Tornado GR4; incidentul a avut loc în zona Moray Firth (Scoţia). Piloţii avioanelor s-au catapultat şi au fost salvaţi din mare, de echipajele de intervenţie trimise în zona incidentului.

BRAZILIA

Atac... fonic la preşedinţie

Pilotul unui avion de vânătoare din Brazilia a depăşit limita de viteză în cursul unei ceremonii oficiale, spărgând geamurile sediului Preşedinţiei ţării şi Curţii Supreme de Justiţie. Pilotul a fost suspendat din funcţie şi riscă să fie sancţionat, au anunţat forţele aeriene braziliene. Incidentul s-a produs duminică, de Ziua Drapelului, în cursul unui miting aerian.

NOUA ZEELANDĂ

Seism

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 s-a produs ieri, în largul coastelor Noii Zeelande, unda seismului fiind resimţită la Wellington, a anunţat Institutul american de Geofizică USGS. Seismul s-a produs la ora locală 22.36, la 105 kilometri sud-vest de New Plymouth (Insula de nord) şi la aproximativ 173 de kilometri de capitala Wellington, unde, de asemenea, a fost resimţit. Epicentrul s-a situat, în schimb, la foarte mare adâncime, 236 de kilometri. Noua Zeelandă a fost afectată, în septembrie 2010 şi februarie 2011, de două cutremure puternice, care au devstat regiunea Christchurch, de pe insula de sud. În urma celui de al doilea cutemur au murit 185 de persoane. Ţara, situată pe Centura de Foc a Pacificului, la întâlnirea plăcilor tectonice australiană şi a Pacificului, înregistrează până la 15.000 de cutremure pe an.

JAPONIA

Cutremur

Un cutremur de pământ cu magnitudinea de 5,4 grade pe Scara Richter a zdruncinat, ieri dimineaţă, unele zone ale coastei de est a Japoniei, fiind puternic resimţit în capitala niponă Tokyo, situată în insula Honshu, unde a provocat panică, mai ales după ce au început să se clatine clădirile turn. Seismul a avut loc în jurul orei locale 11:31. Epicentrul cutremurului de pământ a fost localizat în sudul Golfului Tokyo, la o adâncime de 100 de metri sub ocean. Ca urmare a mişcării telurice a fost suspendată temporar circulaţia trenurilor de mare viteză, precum şi a trenurilor electrice pe anumite linii. Aeroporturile din capitala japoneză funcţionează în mod normal. Autorităţile nu au raportat eventuale victime sau prejudicii materiale şi nu au instituit nici alertă de tsunami.

CROAŢIA

Imigranţi salvaţi

Aproximativ 65 de imigranţi clandestini africani şi asiatici au fost aduşi luni seară în Croaţia, după ce au fost salvaţi de paza de coastă croată, în apele internaţionale din Marea Adriatică, ambarcaţiunea acestora defectându-se. Autorităţile croate au montat corturi în apropierea portului, pentru a permite echipelor medicale să îi primească şi să îi examineze pe imigranţi, înainte de a îi plasa într-un fost depozit transformat în adăpost improvizat. Mica ambarcaţiune, menită să adăpostească doar 20 de persoane, se afla în derivă de cel puţin două zile în apele internaţionale dintre Italia şi Croaţia, conform poliţiei croate. Conform ministrului croat al Apărării, este vorba despre imigranţi somalezi, egipteni, sirieni şi afgani care porniseră cel mai probabil din Grecia şi vroiau să ajungă în Italia. Marea Adriatică este adesea folosită de imigranţii clandestini care doresc să intre în UE.

UNGARIA

Pensii neimpozitate

Parlamentul Ungariei a anulat, luni, o prevedere legislativă datând din 1997, în baza căreia, începând de anul viitor, pensiile ar fi urmat să fie impozitate. Ministrul Resurselor Umane, Zoltan Balog, a explicat că legea din 1997 stipula un sistem diferit de calculare a pensiilor, bazat pe pensia brută derivată din salariul brut şi care ar fi urmat să fie pus în aplicare din 2013. Respectivul sistem ar fi implicat impozitarea pensiilor, însă recentele modificări adoptate în Ungaria în ce priveşte sistemul de pensii private fac ca acest lucru să nu mai fie necesar.

GRECIA

Finanţări ilegale

Cinci bănci elene sunt investigate de procuratura din Grecia, pentru împrumuturi acordate partidelor, în special PASOK şi Noua Democraţie, iar până la 50 de bancheri de de la instituţiile de credit vor trebui să prezinte documente autorităţilor. Băncile care trebuie să-şi explice deciziile de a acorda credite partidelor sunt ATEbank, Piraeus, Eurobank, Marfin şi Attica Bank. Ancheta trebuie să descopere dacă a fost încălcată legislaţia la acordarea de împrumuturi bancare partidelor. Creditele au fost garantate doar cu fondurile pe care formaţiunile politice urmau să le primească de la stat. Partidele din Grecia au primit fonduri publice de circa 550 de milioane de euro în ultimul deceniu. În pofida înrăutăţirii situaţiei economice, partidele au primit, anul trecut, de la stat, 54 de milioane de euro, comparativ cu 48 de milioane de euro în 2010. PASOK şi Noua Democraţie au împreună datorii de circa 250 de milioane de euro, chiar dacă au beneficiat cel mai mult de fonduri de la stat. Cele două formaţiuni politice istorice au reuşit să formeze Guvernul, împreună cu un al treilea partid, Stânga Democratică, după ce au obţinut majoritatea parlamentară la noile alegeri anticipate din iunie. Victoria forţelor care susţin respectarea angajamentelor asumate de statul elen pentru ajutorul extern a calmat parţial aşteptările analiştilor ca Grecia să părăsească Zona Euro.

IRAN

Manevre militare

Iranul a lansat o serie de rachete balistice, dintre care unele capabile să atingă Israelul, în cadrul unor exerciţii în centrul ţării, simulând atacarea unei baze străine din regiune, a anunţat presa, ieri. Rachete de tip Shahab 1, 2 şi 3, Qiam, Fateh şi Tondar au fost lansate în cadrul manevrelor Marele Profet 7, a anunţat postul de televiziune în arabă Al Alam. Racheta de tip Shahab 3, cu o rază de acţiune de 2.000 de kilometri, este una dintre rachetele balistice care fac parte din panoplia iraniană capabilă să atingă Israelul sau baze americane din Orientul Mijlociu. Celelalte rachete utilizate în acest exerciţiu au raze de acţiuni cuprinse între 200 şi 750 de kilometri. Aceste manevre, cu o durată de trei zile, efectuate de Gardienii Revoluţiei, sunt menite să transmită un mesaj unor naţiuni care s-ar aventura să atace Iranul, a declarat generalul Amir Ali Hajizadeh, comandantul forţelor balistice iraniene.

SUA

Zboruri anulate

Armata americană a suspendat, luni, zborurile a circa zece avioane de transport militar C-130 folosite pentru a combate incendiile care afectează vestul şi nordul ţării, la scurt timp după prăbuşirea unuia dintre ele în South Dakota, duminică, provocând un număr nedeterminat de victime în rândul echipajului. Aceste avioane transportă în general şase persoane, dar numărul poate varia în funcţie de misiune. Avioanele C-130 sunt folosite de mai multe zile într-un incendiu istoric în Colorado, unde autorităţile au anunţat progrese în lupta lor cu flăcările. Suspendarea zborurilor se referă la circa zece avioane C-130 echipate special pentru a combaterea incendiilor. Restul flotei de C-130 a forţelor aeriene nu este vizată. Preşedintele Barack Obama a adus un omagiu echipajului avionului C-130 care s-a prăbuşit, subliniind că membrii săi şi-au pus viaţa în joc, în fiecare zi, pentru concetăţenii lor. Incendiul care devastează regiunea din 23 iunie a devenit cel mai grav din istoria statului Colorado, pe planul pagubelor. Potrivit unei estimări oficiale, el nu va fi controlat complet până la 12 iulie.

MAREA BRITANIE

Sisteme antiaeriene

Sisteme de rachete sol-aer vor fi instalate în şase locaţii, la Londra şi în apropierea capitalei britanice, în cursul Jocurilor Olimpice, anunţă Ministerul britanic al Apărării. Obiectivul acestui dispozitiv este, în primul rând, protejarea parcului olimpic, explică Ministerul Apărării. Sistemele antiaeriene vor fi instalate pe două clădiri rezidenţiale şi pe alte imobile, în zona Greenwich, în pofida protestelor localnicilor. Serviciile de informaţii occidentale suspectează că organizaţia al-Qaida în Peninsula Arabia pregăteşte deturnarea unui avion de pasageri american şi prăbuşirea acestuia în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra. Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de informaţii, filiala reţelei teroriste al-Qaida a recrutat un norvegian convertit la islam care ar urma să deturneze un avion comercial american şi să îl prăbuşească, probabil pe o locaţie a Jocurilor Olimpice, care se vor desfăşura la Londra în perioada 27 iulie - 12 august. Aproximativ 600.000 de persoane au cumpărat bilete la Jocurile Olimpice, iar evenimentul sportiv va atrage milioane de turişti suplimentari la Londra.



12