BULGARIA
Inundaţii
Opt persoane au murit în sud-estul Bulgariei în urma ruperii unor baraje în apropiere de satul bulgar Biser, din regiunea Haskov. Circa două sute de case au fost inundate. Alte două persoane au decedat în apropierea oraşului Madjarovo după ce autoturismul în care se aflau a căzut de pe un pod. Oraşul Zlatograd din sudul Bulgariei era pregătit pentru a fi evacuat, din cauza precipitaţiilor abundente, în timp ce alte zone din ţară rămân sub Cod Portocaliu. Localităţile izolate Zlatograd şi Nedelino, din regiunea Smolian, au decretat stare de urgenţă încă de duminică, după ce ploile şi topirea zăpezii au făcut ca mai multe cursuri de apă din zonă să iasă din matcă. Nivelul râului Varbiţa a crescut drastic, iar zeci de case din Nedelino au fost inundate. Localităţile Kardjali şi Smolian sunt vizate de Cod Roşu, iar meteorologii au avertizat că inundaţiile erau foarte probabile ieri în regiunea Rodopi. În paralel, tot vestul Bulgariei este sub Cod Portocaliu, iar majoritatea estului ţării este sub Cod Galben, în condiţiile în care ninsorile continuă. Temperaturi extrem de scăzute sunt aşteptate până miercuri.
GRECIA
Gard împotriva imigranţilor
Oficialii eleni au anunţat, ieri, că au început construirea unui gard de 12,5 kilometri de-a lungul graniţei sale terestre cu Turcia, menit să împiedice imigraţia ilegală. Structura din provincia Evros, ce va fi finalizată în august sau septembrie, va consta din două garduri paralele, ce vor avea deasupra sârmă ghimpată şi 25 de camere cu senzori termici. UE a anunţat că nu va finanţa acest proiect, insistând că el nu este o formă eficientă de combatere a imigraţiei ilegale. Gardul va costa Grecia trei milioane de euro. Se estimează că 54.974 imigranţi ilegali au intrat în Grecia pe la graniţa sa terestră cu Turcia, în 2011.
FINLANDA
Un nou preşedinte
Fostul ministru de Finanţe Sauli Niinisto a triumfat în alegerile prezidenţiale, obţinând aproape 63% din voturi în faţa rivalei Pekka Haavisto, din Partidul Verzilor. Victoria sa înseamnă că, pentru prima dată, Partidul Coaliţiei Naţionale, de centru-dreapta, va avea posturile de preşedinte şi premier în acelaşi timp. Alegerile pun capăt celor 30 de ani în care social-democraţii au ocupat preşedinţia ţării, fără pauză. Participarea în turul doi a fost de 68,8%, cea mai mică pentru un scrutin prezidenţial din 1950 în prezent.
FRANŢA
Grevă
Mai multe sindicate din sectorul transporturilor aeriene din Franţa, ale diferitelor categorii de personal, au lansat un apel la grevă din 6 până în 9 februarie. Conflictul a fost generat de o propunere de lege a unui deputat al Uniunii pentru o Mişcare Populară vizând limitarea dreptului la grevă în transporturile aeriene, aşa cum s-a întâmplat cu transporturile feroviare în 2007, şi mai ales cu cele urbane pariziene. Pe aeroportul Paris-Roissy, atmosfera era calmă ieri, în prima zi de grevă. Încă nu se ştie care va fi amploarea mişcării, dar încă de duminică seară au fost anunţate 126 de anulări din totalul de 1.190 de decolări şi aterizări prevăzute pentru luni. Operatorul aerian Air France şi-a anulat două treimi din zboruri. Ieri la prânz au zburat doar 449 de avioane ale companiei franceze, din cele 1.3320 de aparate de zbor programate iniţial.
FILIPINE
Bilanţul seismului
Seismul care s-a produs în Filipine, ieri, s-a soldat cu cel puţin 43 de morţi şi a provocat alunecări de teren soldate cu circa 40 de dispăruţi. Seismul a avut magnitudinea de 6,9 grade, iar epicentrul a fost localizat la cinci kilometri de oraşul Tayasan. Alte cel puţin 13 persoane au murit în provincia Noel Degamo şi 40 sunt date dispărute într-o localitate unde s-a produs o alunecare de teren. Un comandant al armatei a confirmat cel puţin 43 de decese. Peste o sută de replici au fost înregistrate, cea mai puternică având magnitudinea de 6,2 grade. O alertă de tsunami a fost emisă după seism, dar ridicată după trei ore.
EGIPT
Procesul finanţărilor ilegale
În Egipt, 44 de persoane, printre care 19 americani şi alţi străini, vor fi judecaţi pentru acuzaţii de finanţare ilegală a organizaţiilor non-guvernamentale care operau în această ţară, au declarat duminică surse judiciare egiptene. Niciuna dintre aceste persoane nu a fost reţinută în aşteptarea procesului a cărui dată nu a fost precizată, a adăugat sursa. Această acţiune în justiţiei urmează unei percheziţii la 17 locaţii ale unor ONU-uri egiptene şi internaţionale de apărare a drepturilor omului la 29 noiembrie. Printre acestea figurează organizaţiile americane National Democratic Institute (NDI), International Republican Institute (IRI) şi Freedom House, precum şi o organizaţie germană, Fundaţia Konrad Adenauer. Acest caz a tensionat relaţiile între oficialii de la Washington şi puterea militară egipteană care a succedat preşedintelui Hosni Mubarak după îndepărtarea acestuia la 11 februarie 2011.
PANAMA
Noriega, în spital
Fostul lider militar al Panama, Manuel Noriega, a fost internat duminică, în Panama, din cauza unui posibil atac cerebral. În vârstă de 77 de ani, Manuel Noriega a fost transferat din celula sa din închisoarea El Renacer la spitalul Santo Tomas, după ce a prezent simptome de hipertensiune şi posibil atac cerebral. Pe 11 decembrie, fostul lider militar a fost extrădat din Franţa în Panama pentru a-şi ispăşi pedeapsa pentru uciderea lui Hugo Spadafora, rivalul său politic, şi a cel puţin încă unei persoane. A fost judecat şi condamnat in absentia. S-a vehiculat că, din cauza vârstei şi a sănătăţii şubrede, cât a stat în închisoare în SUA a suferit de cancer la prostată şi atac cerebral, Manuel Noriega ar putea cere să fie transferat din închisoare în arest la domiciliu. Preşedintele George H.W. Bush a ordonat invadarea Panama, o limbă de pământ de o importanţă geostrategică crucială, ce face legătura între cele două Americi şi între oceanele Pacific şi Atlantic, în decembrie 1989, sub pretextul că Noriega ameninţă viaţa şi proprietatea din SUA. Acesta a încercat să se refugieze la Ambasada Vaticanului în Panama. S-a predat în ianuarie 1990 şi a fost dus în SUA, unde i s-a intentat un proces civil. A fost pus sub acuzare pentru spălarea banilor provenind din droguri şi trafic cu droguri. A fost acuzat că are legături cu celebrul Pablo Escobar, şeful cartelului drogurilor din Medellin, şi că a adunat o avere de mai multe milioane de dolari.