Telegrafic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Telegrafic

Externe 31 Decembrie 2011 / 00:00 587 accesări

IRLANDA

Trafic de ţigări

O româncă şi doi lituanieni, suspectaţi că fac parte dintr-o reţea est-europeană de trafic cu ţigarete, sunt investigaţi de autorităţi, care au confiscat joi, pe aeroportul din Dublin, peste 26.000 de ţigarete descoperite în bagajele acestora. Românca, un lituanian şi o lituaniană, toţi în vârstă de peste 20 de ani, a căror identitate nu este precizată, au fost opriţi şi percheziţionaţi de ofiţeri din cadrul Serviciului de Vamă, după ce au sosit cu un zbor de la Zurich, în Elveţia. Potrivit site-ului thejournal.ie, cele 26.540 de ţigarete confiscate au fost evaluate la 11.500 de euro, iar prejudiciul la bugetul de stat, la 10.000 de euro. Ţigaretele, marca L&M şi Marlboro, au fost descoperite în trei geamantane şi par să provină din Rusia. Niciunul dintre cei trei suspecţi nu a fost arestat dar vameşii pregătesc dosare ce urmează să fie transmise la procură, pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, Serviciul de Vamă a îndemnat firmele şi publicul să ofere autorităţilor eventualele informaţii pe care le deţin despre traficul sau comerţul ilegal cu ţigarete, prin apel gratuit la un număr de telefon.

POLONIA

Centru social în flăcări

Şapte persoane au murit şi una a fost rănită în urma incendiului care a izbucnit într-un centru social, în noaptea de joi spre vineri, la Biala Podlaska, un oraş din estul Poloniei. Cadavrele sunt carbonizate. Este imposibil de stabilit sexul acestora, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei. Printre victime se află şi doi copii, în vârstă de 2 şi, respectiv, 3 ani, potrivit poliţiei. Incendiul, a cărui cauză nu a fost identificată încă, a izbucnit la scurt timp după miezul-nopţii. Trei persoane au reuşit să iasă la timp din casă, iar pompierii au evacuat o a patra persoană, care a fost spitalizată imediat.

VENEZUELA

Tragedie la Caracas

Cel puţin 14 persoane au murit iar alte 16 au fost rănite joi, în Venezuela, după ce un camion-cisternă plin cu benzină s-a răsturnat şi a explodat, provocând un important incendiu, pe un drum care asigură legătura între Caracas şi Los Teques, la periferia capitalei. Incendiul, care a atins opt vehicule, s-a extins pe o porţiune de un kilometru din acest drum iar pompierii au reuşit să controleze flăcările după o intervenţie de aproximativ o oră.

BULGARIA

Scandal cu romi

Aproximativ 300 de romi din satul Malko Vranovo, în nord-estul Bulgariei, au atacat, vineri, o ambulanţă chemată după un accident rutier soldat cu doi moţi şi doi răniţi. Furioşi că ambulanţa a ajuns prea târziu, romii au aruncat cu pietre în aceasta. Nicio persoană nu a fost rănită iar ambulanţa a suferit avarii minore, a anunţat postul local de televiziune. Potrivit rudei unuia dintre tinerii decedaţi şi a unui rănit, ambulanţei i-au trebuit 30 de minute să ajungă la faţa locului din Slivo Pole, situat la o distanţă de 18 kilometri, ce poate fi parcursă în mai puţin de zece minute. Medicii susţin însă că au ajuns în zece minute.

RUSIA

Incendii

Sute de studenţi au fost evacuaţi după ce un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la Universitatea de Stat din Moscova, o clădire istorică. Pompierii au evacuat circa 500 de persoane din clădirea construită în epoca lui Stalin. O tânără din China a fost spitalizată după ce a inhalat prea mult fum. Focul a cuprins o suprafaţă de 20 de metri pătraţi de la etajul 18 dar a fost stins ulterior, a declarat un ofiţer din forţele de ordine. Autorităţile au lansat o anchetă pentru a stabili cauzele incendiului.

Nouă persoane au fost rănite în incendiul izbucnit în timpul reparaţiilor la un submarin nuclear, la un doc din portul Murmansk din nordul Rusiei. Toate victimele sunt pompieri care au inhalat prea mult fum. Ei au primit îngrijiri la spital, după care au fost externaţi. Submarinul Ekaterinburg se afla în reparaţii, când structurile de lemn ale docului s-au aprins iar flăcările s-au apropiat de navă. Ministerul rus al Apărării a anunţat că reactoarele nucleare de pe vas erau deja închise, în momentul izbucnirii incendiului. De asemenea, toate armamentele au fost mutate de la bordul submarinului, înainte de a intra în doc. Agenţiile ruse au relatat că submarinul a fost scufundat parţial, pentru a ajuta la stingerea flăcărilor. Ekaterinburg este un submarin nuclear de clasă Delta-IV, fabricat de Uniunea Sovietică, în 1985 şi poate tranporta 16 rachete balistice intercontinentale. Siguranţa la bordul submarinelor ruseşti este un subiect sensibil pentru armată, după dezastrul de pe Kursk din august 2000, când au pierit 118 oameni.

TURCIA

Răzbunare kurdă

Rebelii din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au lansat, vineri, un apel la luptă populaţiei kurde din Turcia, după moartea a 35 de civili într-un raid aerian lansat de armata turcă, miercuri seară, la frontiera cu Irakul. PKK utilizează termenul kurd de serhildan pentru a desemna acţiuni de protest violente, implicând ciocniri cu poliţia şi de nesupunere civilă. Potrivit lui Bahoz Erdal, unul din liderii PKK, masacrul a fost organizat şi planificat, nefiind un accident sau un act neintenţionat. Responsabili locali şi Hüseyin Celik, vicepreşedinte al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, provenit din mişcarea islamistă) de guvernământ, au declarat că victimele erau contrabandişti care făceau trafic de ţigări între Irak şi Turcia. La rândul său, armata turcă a indicat că operaţiunea a vizat rebeli care încercau să se infiltreze în Turcia şi a avut loc într-o zonă care nu adăposteşte populaţie civilă şi unde se află baze ale organizaţiei teroriste. În schimb, reprezentantul PKK susţine că acest comerţ de frontieră are loc sub supravegherea numeroaselor posturi militare aflate de-a lungul graniţei şi este imposibil ca aceşti civili să nu fi fost recunoscuţi.

IRAN

Sfidare în Ormuz

Forţele navale iraniene, care efectuează din 24 decembrie manevre militare în Strâmtoarea Ormuz, vor testa, sâmbătă, rachete cu rază scurtă şi lungă de acţiune. ”Rachete cu rază scurtă şi lungă de acţiune, sol-mare, sol-sol şi sol-aer vor fi testate sâmbătă”, a declarat amiralul iranian Mahmoud Moussavi. Teheranul ameninţa zilele trecute că va închide Strâmtoarea Ormuz, pe unde este transportat 40% din petrolul mondial, ca reacţie la noile sancţiuni impuse de SUA şi UE. Generalul Hassan Salami, unul dintre comandanţii Gardienilor Revoluţiei, a respins, joi, avertismentele SUA în legătură cu efectele unei blocări a Strâmtorii Ormuz, subliniind că ”Iranul va acţiona cu determinare pentru apărarea intereselor vitale”.

SIRIA

Proteste

Peste 250.000 de manifestanţi s-au adunat, vineri, în mai multe localităţi din provincia siriană Idleb, la apelul activiştilor antiregim, anunţă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Protestatarii s-au reunit după rugăciunea comună de vineri în 74 de localităţi din această provincie, în principal în oraşul Idleb, situat la 320 de kilometri nord-vest de Damasc, dar şi la Maaret al-Noman, Khan Cheikhoune şi Saraqeb. Armata siriană a fost retrasă din Khan Cheikhoune şi Saraqeb, înaintea unei vizite a observatorilor Ligii Arabe, veniţi pentru monitorizarea situaţiei de pe teren. Iniţial, organizaţia anunţase că circa 60.000 de persoane participau la protestele de la Duma, la periferia oraşului Damasc.

UNGARIA

Lege controversată

Parlamentul ungar a adoptat, vineri, controversata lege cu privire la Banca Centrală a Ungariei (MNB), care măreşte influenţa Guvernului lui Viktor Orban asupra acestei instituţii menite a fi independentă, ignorând astfel criticile UE, ale BCE şi ale FMI. Legea a fost adoptată cu 293 voturi pentru, 4 împotrivă şi o abţinere, datorită majorităţii de două treimi de care dispune în legislativ partidul Fidesz al premierului Viktor Orban. Reforma Băncii Centrale a Ungariei îi retrage preşedintelui acesteia prerogativa de a-şi alege adjuncţii, al căror număr creşte de la doi la trei şi care vor fi numiţi de acum înainte de şeful Guvernului. Consiliul monetar al MNB, care decide politica privind rata dobânzii, se va lărgi de la şapte la nouă persoane, iar cei doi membri externi suplimentari vor fi, ca alţi patru, numiţi de parlament, deci de Fidesz. Cel de-al treilea şi nou adjunct a fost deja calificat drept comisar politic de către guvernatorul MNB, Andras Simor, care nu este agreat de Viktor Orban, din cauza politicii sale privind rata ridicată a dobânzii. Reforma MNB seamănă cu o preluare totală a puterii instituţiei de către guvernul conservator al lui Viktor Orban, denunţase mai devreme Andras Simor.

SPANIA

Salarii îngheţate

Guvernul spaniol a informat, vineri, sindicatele spaniole că salariile funcţionarilor publici vor rămâne îngheţate, cel puţin până în luna martie a anului 2012. Salariile funcţionarilor din administraţia spaniolă au fost reduse în medie cu 5% în 2010 şi au rămas îngheţate pe toată durata anului care se încheie. Anunţul a fost făcut de preşedintele sindicatului CSI-CSIF, Miguel Borra. Acesta a mai spus că posturile rămase vacante în sănătate, educaţie, corpul de siguranţă al statului şi în rândul funcţionarilor de la fisc vor fi reocupate numai în proporţie de 10%. Măsura îngheţării salariilor funcţionarilor publici va fi cuprinsă în decretul de lege prin care Guvernul spaniol va prelungi, începând de vineri, proiectul de buget pentru 2011 până în martie 2012, aşa cum anunţase deja. Ministrul Economiei şi Concurenţei, Luis de Guindos, confirma de asemenea că economiile înregistrate la buget în cadrul primului pachet de măsuri de austeritate, care urmăresc mai ales reducerea deficitului, ar putea ajunge la 4 miliarde de euro.



12