În ciuda faptului că telemedicina este un procedeu… salvator, în multe dintre situaţii, puţine dintre spitalele din România îl şi utilizează. Telemedicina este o metodă modernă care vine în întâmpinarea multor probleme, care poate salva, în unele cazuri, chiar şi vieţile pacienţilor. Necesitatea aplicării sistemului performant este recunoscută şi de actualul ministru al Sănătăţii, Attila Cseke. Oficialul, prezent vineri la Constanţa, la inaugurarea celei mai mari Unităţi de Primire a Urgenţelor din ţară, a declarat că, la ora actuală, în puţine judeţe se practică telemedicina, chiar dacă, spune demnitarul, este binevenită. Ajutorul dat “la distanţă” preîntâmpină numeroase situaţii, de la supraaglomerarea inutilă a spitalelor mari, cu potenţial, şi până la salvarea pacienţilor. Dacă medicii din spitalele mai mici ar cunoaşte exact situaţia bolnavilor lor, nu i-ar mai trimite inutil în marile centre universitare, punând chiar ei în aplicare unele metode medicale, la sfatul colegilor mai bine pregătiţi. Multe dintre unităţile sanitare din străinătate lucrează de ceva timp cu telemedicina, existând o permanentă colaborare cu specialiştii din diferite spitale. De exemplu, dacă în cazul unui pacient stabilirea unui diagnostic cert este dificilă, doctorii respectivi, aflaţi în contact şi cu alte centre de specialitate, apelează imediat la ajutorul colegilor. Aşa s-au salvat numeroşi pacienţi, în medicină existând şi situaţii contra cronometru.
MAI AVEM DE AŞTEPTAT. Mulţi medici constănţeni susţin sistemul de telemedicină, similar colegilor din marile spitale din străinătate. Din păcate mai avem de aşteptat până când el va fi folosit frecvent. “Avem câteva exemple în care acest sistem funcţionează, şi chiar bine. Ca şi sistem este foarte bun, sunt situaţii de urgenţă în care telemedicina este extrem de importantă”, a declarat demnitarul. Cât priveşte aplicarea sistemului şi la Constanţa, Cseke nu a putut să ofere un răspuns cert. „Nu ştiu să vă spun când va fi dat în folosinţă sistemul de telemedicină şi la Constanţa”, spune ministrul de resort.