huram, jucătorul meciului Portugalia - Franţa
Fundaşul Lilian Thuram, aflat la selecţia cu nr.120 din carieră, a fost desemnat cel mai bun jucător al semifinalei Portugalia - Franţa 0-1. "Într-un meci în care nu a ieşit nimeni în evidenţă în mod deosebit, am ales un jucător care a fost mai consistent pe durata celor 90 de minute. Unii fotbalişti au fost foarte buni pe perioade de 15-20 de minute, dar Thuram a fost strălucitor tot meciul. Modul în care a condus echipa şi a consolidat apărarea Franţei a fost extraordinar", a declarat Francisco Maturana, membru al Comisiei Tehnice a FIFA. Site-ul oficial al competiţiei notează că evoluţia lui Thuram în defensiva Franţei a fost "fără cusur". "Este extraordinar să trăieşti astfel de momente, să le aduci bucurie oamenilor şi, atunci cînd ai şansa să practici această meserie, trebuie să o faci cu plăcere. Am ajuns în finala Campionatului Mondial! Încă de la începutul competiţiei, ne-am stabilit acest obiectiv, dar, ca orice vis, trebuie ca şi acesta să se termine frumos", a declarat Thuram, la finalul partidei cu Portugalia.
Figo renunţă la naţională după finala mică
După semifinala pierdută miercuri seară în faţa Franţei, Luis Figo a declarat că nu va mai juca pentru naţionala Portugaliei după turneul final din Germania. "Meciul de la Stuttgart va fi ultimul la naţională pentru mine. După 15 ani (n.r. - Figo a fost selecţionat prima oară pe 12 octombrie 1991), a venit timpul să renunţ!" Căpitanul portughezilor, cu 127 de selecţii la activ, speră să-şi ia rămas bun de la naţională cu un loc pe podiumul CM, locul al treilea, la fel ca Portugalia lui Eusebio în 1966.
Juventus are opt jucători în finală!
Ca şi la semifinale, Juventus Torino este clubul cel mai bine reprezentat în marea finală din 9 iulie. Deşi are probleme grave în campionatul intern, "Bătrîna Doamnă" va avea sigur campioni mondiali în 2006! Ei vor fi ori italienii Buffon, Cannavaro, Del Piero, Zambrotta şi Camoranesi, ori francezii Vieira, Thuram şi Trezeguet. Juve este urmată de Olympique Lyon, cu cinci francezi (Coupet, Malouda, Wiltord, Abidal şi Govou), şi de AC Milan, cu cinci italieni (Nesta, Gattuso, Pirlo, Gilardino şi Inzaghi). Şi Palermo are în lotul Italiei un contingent important, alcătuit din Grosso, Zaccardo, Barone şi Barzagli.
Nesta ratează finala, la fel ca Saha
Staff-ul medical al Italiei a anunţat ieri că Alessandro Nesta este indisponibil pentru finala contra Franţei. "Nesta nu se poate reface pînă duminică. El este definitiv forfait pentru finală", a declarat Enrico Castellacci, medicul "squadrei azzurra". Fundaşul italian, accidentat în meciul din grupă cu Cehia, va fi înlocuit din nou de Marco Materazzi. În schimb, poate reveni în primul 11 mijlocaşul Daniele de Rossi, care şi-a terminat cele patru etape de suspendare pentru eliminarea din partida cu SUA. Finala va fi ratată şi de francezul Louis Saha, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, la fel ca şi portughezul Ricardo Carvalho, care nu va juca în finala mică, împotriva Germaniei.
Franţa joacă în alb la Berlin
FIFA a confirmat ieri că în finala... albastră dintre "Squadra Azzurra" şi "Les Bleus", Italia îşi va păstra culorile tradiţionale. Aşadar, Franţa va evolua din nou în alb, la fel ca şi în toate celelalte meciuri din faza eliminatorie, cu Spania, Brazilia şi Portugalia. Împotriva Italiei, Franţa a mai jucat în alb şi în sfertul de finală de la CM 1998, cînd s-a impus după lovituri de departajare, însă în finala EURO 2000, de la Rotterdam, "cocoşii galici" au cîştigat titlul echipaţi în albastru...
Merk şi Michel, favoriţi pentru finală
Germanul Markus Merk (44 de ani), care a condus la centru şi finala EURO 2004, şi slovacul Lubos Michel (38 de ani), sînt consideraţi ca favoriţi pentru a arbitra finala Campionatului Mondial. Comisia de arbitraj a FIFA va anunţa sîmbătă brigada pentru partida Italia - Franţa.
Barthez a depăşit recordul lui Bossis
În meciul Franţa - Portugalia de miercuri seară, Fabien Barthez a devenit primul fotbalist francez care a jucat în 16 meciuri la Campionatul Mondial. Portarul lui Olympique Marseille a jucat 7 partide în 1998, 3 în 2002 şi alte 6 în 2006, depăşindu-l pe fundaşul Maxime Bossis, cu 15 întîlniri disputate între 1978 şi 1986. Miercuri, Bossis a fost egalat şi de Lilian Thuram, care l-ar putea depăşi dacă va juca în finală.