FC Farul a scăpat de ploaie!
Aflaţi la Ayia Napa, în Cipru, în primul stagiu de pregătire din acest an, elevii lui Ion Marin au un program foarte solicitant, tehnicianul constănţean programîndu-le cîte două antrenamente pe zi. Ambele şedinţe de pregătire pun accent pe capitolul fizic, abia în cel de-al doilea cantonament, în Antalya, urmînd să se lucreze şi din punct de vedere tehnico-tactic. După ce a primit liber în prima zi a stagiului, din cauza unei accidentări, Mala a revenit la antrenamente, efectuînd alergări uşoare alături de Maxim. Astăzi, la prînz va sosi în Cipru şi portuhezul Chico, în timp ce situaţia lui Ben Teekloh, care a avut probleme cu viza, este incertă. Spre mulţumirea staff-ului tehnic, dar şi a jucătorilor, temperatura a crescut simţitor, ajungînd la 15 grade Celsius, şi nu a mai plouat, astfel că terenurile de antrenament se prezintă în condiţii excelente.
La Open-ul Sloveniei, Andrei Filimon l-a învins pe favoritul nr. 4
Ieri, Open-ul Sloveniei, competiţie care se desfăşoară la Velenje, a continuat cu partidele de simplu şi dublu de pe tablourilor principale. Calificată direct în runda primelor 64 de sportive, Eliza Samara nu a avut parte de un debut foarte bun în cadrul competiţiei de la simplu, fiind eliminată cu 4-3 de croata Andreja Bakula. Aseară, sportiva de la LPS “Nicolae Rotaru” - CS Farul a concurat în alte două probe. La dublu, împreună cu Daniela Dodean, a luptat pentru calificarea în semifinale contra perechii Petra Lovas / Varga Timea (Ungaria), iar la simplu under 21 împotriva italiencei pe Simona Soldi pentru calificarea în optimi. Surpriza competiţiei a realizat-o Andrei Filimon, care s-a calificat ieri în primii 32 la simplu, după ce l-a învins cu 4-2 pe favoritul nr. 4 al competiţiei, Kalinikos Kreangă, românul care reprezintă Grecia. Pentru calificarea în optimi, cel de-al doilea sportiv constănţean prezent în Slovenia l-a înfruntat aseară pe rusul Dimitrij Mazunov. Tot aseară, Filimon a concurat şi la dublu, unde alături de Adrian Crişan a înfruntat perechea Cheung / Li (Hong Kong).
„Se strînge laţul!”
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală împotriva a zece impresari şi patroni de cluburi de fotbal, aceştia fiind acuzaţi de mai multe infracţiuni şi de prejudicierea a patru cluburi cu suma de 10 milioane de euro. Potrivit comunicatului DNA, cei vizaţi de procurori în acest caz sînt: impresarii Ioan Becali, Victor Becali şi Gheorghe Popescu, patronul clubului de fotbal Rapid Bucureşti - Gheorghe Copos, avocatul Sică Puşcoci, fostul director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi - Mihai Stoica, preşedintele executiv al clubului de fotbal Dinamo - Cristian Borcea, fostul preşedinte al clubului de fotbal Dinamo - Mircea Stoenescu, preşedintele clubului de fotbal Gloria Bistriţa - Jean Pădureanu şi acţionarul la clubul de fotbal Dinamo - Gheorghe Neţoiu. Procurorii au început urmărirea penală împotriva acestora pe 10 ianuarie, în baza răspunsurilor primite în cadrul a 17 comisii rogatorii efectuate în mai multe state din Europa şi Asia (între care China, Coreea de Sud, Olanda, Spania, Italia) precum şi analizele efectuate de Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) şi Garda Financiară, se mai precizează în comunicatul DNA. În discuţie sînt transferurile de la Dinamo, Rapid, Gloria şi Oţelul în străinătate a 12 fotbalişti: Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Lucian Sănmărtean, Florin Bratu, Dan Alexa, Adrian Mihalcea, Nicolae Mitea, Cristian Dulca, Ionel Ganea, Iulian Arhire.
Ranko Despotovici a fost prezentat oficial la Rapid
Atacantul sîrb Ranko Despotovici a declarat ieri, la prezentarea sa oficială ca jucător al Rapidului, că a venit în Giuleşti pentru a juca în Liga Campionilor şi că vrea să devină golgeterul Ligii I. “Nu promit că voi înscrie 100 de goluri. Promit că voi lupta în fiecare meci, iar inima mea va bate pentru Rapid”, a spus Despotovici. El a fost achiziţionat de la Vojvodina Novi Sad (prima ligă din Serbia), pentru 1,2 milioane de euro. Sîrbul va purta pe tricou numărul 9, acelaşi pe care l-a avut şi Mazilu, plecat săptămîna trecută la Dnepr Dnepropetrovsk. Despotovici a fost desemnat golgeterul primei ligi din Serbia în sezonul trecut, cînd a marcat 17 goluri, şi a fost singurul jucător din campionatul intern convocat la echipa naţională.
Prima înfrîngere pentru Boloni
Echipa antrenată de tehnicianul român Laszlo Boloni, Al Jazira, a pierdut ieri pentru prima oară în acest sezon în campionatul din Emiratele Arabe Unite, 1-2 cu Al Shaab. Marcator pentru echipa lui Boloni a fost olandezul Cocu. Cîştigătoare a Cupei Campionilor Golfului pe 31 decembrie 2007, Al Jazira se află acum doar pe locul al treilea în clasament, avînd însă un meci mai puţin disputat.