Adrian Mutu a fost desemnat cel mai bun sportiv al regiunii Florenţa
Fotbalistul român Adrian Mutu, de la AC Fiorentina, a primit miercuri premiul pentru cel mai bun sportiv al regiunii Florenţa, într-o ceremonie intitulată \"Sărbătoarea sportului\", comunică site-ul violanews.com. Mutu a declarat cu această ocazie că speră ca în viitor să cucerească un titlu de campion al Italiei cu Fiorentina, aşa cum a făcut-o pe cînd juca la Juventus Torino.
Alexandru Tudor a fost promovat în Premier Class
Arbitrul Alexandru Tudor a fost promovat în Premier Class, a doua grupă valorică a UEFA, lucru care îi va permite să conducă la centru partide din Champions League, a anunţat ieri preşedintele CCA, Gheorghe Constantin. \"Iată că UEFA recunoaşte valoarea arbitrajului românesc, într-o perioadă în care unii încearcă tot mai mult să demonstreze contrariul. Promovarea lui Tudor deschide calea şi altor arbitri români, iar primii pe listă sînt Alexandru Deaconu şi Augustus Constantin, care sînt şi ei aproape de promovare\", a declarat Gheorghe Constantin. UEFA are cinci grupe valorice pentru arbitri: Elite Class, Premier Class, Second Class, Third Class şi Fourth Class. Deaconu şi Augustus fac parte din a patra grupă valorică, iar în cazul în care vor fi promovaţi, vor ajunge în Second Class.
VCM Piatra Neamţ a eliminat pe Dinamo din Cupa Challenge
Echipa masculină de volei VCM Piatra Neamţ s-a calificat miercuri în optimile de finală ale Cupei Challenge, după ce a învins pe teren propriu cu scorul de 3-0 (25-21, 31-29, 25-22) şi 15-13 în \'\'setul de aur\'\' pe Dinamo Bucureşti. Nemţenii au obţinut calificarea după 82 de minute de joc, după ce în primul meci Dinamo cîştigase tot cu 3-0. În optimi, adversara de mîine a Tomisului va întîlni formaţia finlandeză Pielaveden Sampo Pielavesi, primul joc urmînd să se joace sub Pietricica, pe 23 ianuarie, iar returul pe 30 ianuarie.
Dumitru Sechelariu a demisionat din funcţia de preşedinte onorific al lui FCM Bacău
Dumitru Sechelariu a declarat, ieri, că a demisionat din funcţia de preşedinte onorific al lui FCM Bacău şi va fi înlocuit de fratele său Sergiu Sechelariu. “Am demisionat din funcţia de preşedinte de onoare, dar voi rămîne în Consiliul de Administraţie. Practic, a fost o afacere în familie, ca să zic aşa, pentru că fratele meu este noul preşedinte onorific al clubului. El a dorit să se ocupe mai mult de fotbal şi i-am dat această posibilitate”, a declarat Dumitru Sechelariu. Omul de afaceri a adăugat că va încerca revenirea în Liga I cu FCM Bacău, însă a condiţionat acest lucru de alegerea fratelui său în funcţia de primar al municipiului moldovean.
Albert Streit s-a transferat de la Eintracht Frankfurt la Schalke 04
Mijlocaşul german de origine română, Albert Streit, s-a transferat de la Eintracht Frankfurt la Schalke 04, club cu care a semnat un contract pînă în 2012. Managerul general al lui Schalke, Andreas Muller, a ajuns la o înţelegere cu preşedintele lui Eintracht, Haeribert Bruchhagen, pentru transferul mijlocaşului de 27 de ani din luna ianuarie a anului viitor. Iniţial, Streit trebuia să ajungă la Gelsenkirchen în iunie 2008, cînd îi expira contractul cu echipa din Frankfurt. “Am ajuns la un acord pentru transferul lui Streit de la data de 1 ianuarie, presupunînd că va trece testul medical de vineri. Albert urmează un program intens de recuperare şi anticipăm că va reveni la sfârşitul lui ianuarie”, a declarat managerul general al lui Schalke, Andreas Muller. În prezent, mijlocaşul german este accidentat. Albert Streit va avea drept de joc în optimile Ligii Campionilor cu Schalke.
Dramă în familia unui campion la tir sportiv
Un băiat de 16 ani din localitatea arădeană Cladova, care a obţinut mai multe trofee în competiţiile de tir sportiv şi ai cărui părinţi sînt plecaţi în Spania, s-a sinucis în cursul nopţii de miercuri spre joi, cu arma de vînătoare a tatălui său. Gheorghe Blaj a participat recent la un concurs de tir la Iaşi, unde a ocupat locul II. Potrivit primelor cercetări, tînărul de 16 ani şi-a sunat, miercuri noaptea, sora care locuieşte în Spania şi a anunţat-o că se sinucide, însă nu a spus motivul pentru care recurge la acest gest. Sora lui a alertat un unchi dintr-o localitate apropiată care s-a deplasat la casa băiatului, însă bărbatul a ajuns prea tîrziu, găsindu-l mort pe nepotul său. “Băiatul a folosit arma de vînătoare a tatălui său pe care a luat-o din dulapul cu arme, pe care l-a spart cu o rangă. Apoi şi-a tras un cartuş în gură, decedînd pe loc”, a declarat inspector Camelia Tuduce, purtător de cuvînt în cadrul IPJ Arad. Tînărul de 16 ani locuia în casa bunicii lui din localitatea Cladova, dar în în aceste zile era singur acasă, deoarece femeia se află internată în spital. Gheorghe Blaj urma să plece în cursul zilei de ieri în Spania la părinţi, pentru a-şi petrece sărbătorile alături de ei.
Ellis Meachen, director de rugby al naţionalelor României
Colegiul Director al Federaţiei Române de Rugby a aprobat ieri în unanimitate angajarea neo-zeelandezului Ellis Meachen pe postul de director de rugby al echipelor naţionale ale României. Meachen va superviza pregătirea loturilor de seniori, tineret şi juniori şi va stabili împreună cu antrenorii planurile de joc. El îşi va începe contractul la meciul din deplasare al Selecţionatei Bucureştiului cu Worcester Warriors, din 19 ianuarie 2008, şi va sta în România cel puţin 10 luni pe an. Obiectivele stabilite de FRR sînt cîştigarea Cupei Europene a Naţiunilor 2009-2010, calificarea la Cupa Mondială din 2011 şi ocuparea unui loc la CM care să permită calificarea automată la turneul final din 2015.
Steliana Nistor, a treia sportivă din Balcani în anul 2007
Gimnasta Steliana Nistor a ocupat locul trei în clasamentul celor mai buni sportivi din Balcani în 2007, ea fiind devansată de campioana bulgară de canotaj Rumyana Neykova (locul 1) şi de tenismanul croat Novak Djokovici (locul 2). Neykova, în vîrstă de 34 de ani, a fost medaliată cu argint la Campionatele Mondiale de la Munchen şi a cîştigat medalia de aur la Campionatele Europene de la Poznan în septembrie. Steliana Nistor a fost medaliată cu argint la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Stuttgart, la indivual compus dar şi la bîrnă. Sondajul anual este realizat cu ajutorul jurnaliştilor sportivi din Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia.