Spania – Români arestaţi pentru trafic de droguri
Garda Civilă din oraşul spaniol Sevilla a anihilat o reţea formată din şase cetăţeni, dintre care trei români şi a efectuat o captură de 7.100 de kilograme de haşiş, pe care aceştia le introduseseră în ţară din nordul Africii. Garda Civilă a capturat în total nouă tone de haşiş, în cadrul a două operaţiuni. Drogurile urmau să fie introduse în Marea Britanie şi centrul Europei, unde s-ar fi ridicat la o valoare de zece milioane de euro.
Italia – În aşteptarea sentinţei
Minora româncă cercetată în cazul “crimei cu umbrela” săvîrşită de Doina Matei la metroul din Roma aşteaptă în România decizia Procuraturii pentru Minori, care nu a exclus un proces pentru stabilirea faptelor ei, relatează “Il Messaggero” în ediţia online. Italianca Vanessa Russo, în vîrstă de 22 de ani, a murit după ce, la 26 aprilie, a fost înţepată în ochi cu o umbrelă de românca Doina Matei, condamnată, luni, la 16 ani de închisoare. În momentul altercaţiei din staţia de metrou Termini din Roma, Doina Matei era însoţită de minora Constantina I., care la acea vreme avea 17 ani. Cele două românce au fugit după incident, fiind arestate după cîteva zile. Constantina I., care a împlinit între timp 18 ani, fusese anchetată iniţial pentru complicitate la crimă, dar ulterior a fost eliberată şi în urmă cu cîteva săptămîni a primit permisiunea de a reveni în România. În prezent, magistraţii italieni încearcă să stabilească rolul minorei în fuga prietenei sale. Constantina a declarat tot timpul că pur şi simplu a urmat deciziile prietenei sale, cu care a fugit pentru că nu ştia ce să facă. Procurorii au stabilit că minora nu a fost implicată în altercaţie.
Japonia – Incident la un complex nuclear
Cinci muncitori japonezi au suferit mai multe arsuri, după ce au fost stropiţi cu substanţe chimice în timpul unei inspecţii de rutină la complexul nuclear Chugoku Electric Power Co, a anunţat un operator din cadrul centralei. Centrala nucleară, cu o capacitate de 460 de megawaţi, situată în vestul Japoniei, a fost închisă începînd cu 5 decembrie, pentru o inspecţie. În timpul incidentului nu au fost înregistrate scurgeri de substanţe radioactive sau pagube ecologice. Muncitorii au fost stropiţi cu substanţe chimice amestecate cu acid nitric şi au fost spitalizaţi, aflîndu-se sub tratament.
Afganistan – Agenţi masacraţi
Ieri, 15 agenţi afgani ai unei companii private de securitate americane au fost ucişi în timpul unei ambuscade organizate de talibani, în vestul Afganistanului. Alţi zece agenţi ai companiei USPI, care asigură securitatea ONG-urilor, organizaţiilor internaţionale şi trupelor străine din Afganistan, au fost răniţi în atacul produs în districtul Bala Buluk din provincia Farah, a precizat comandantul poliţiei regiunii, colonelul Saydo Khan.
Ungaria – Ratificarea Tratatului de la Lisabona
Ungaria a devenit prima din cele 27 de state membre UE care a ratificat Tratatul de la Lisabona. Parlamentul ungar a ratificat, luni seară, tratatul, prin trei voturi separate, dintre care unul în legătură cu un amendament al Constituţiei ţării. În toate cele trei voturi s-a înregistrat o majoritate netă în favoarea tratatului. “Istoria europeană ne arată că răspunsul la problemele istorice este un acord istoric”, a declarat premierul ungar, Ferenc Gyurcsany, în timpul dezbaterii pentru ratificare. Tratatul de la Lisabona, aprobat în luna octombrie, după luni de negocieri dificile, înlocuieşte proiectul de constituţie respins de francezi şi de olandezi în anul 2005. Tratatul urmează să intre în vigoare în 1 ianuarie 2009, după ce toate statele membre UE îl vor ratifica.
Italia – Dezbateri pe tema decretului-lege privind siguranţa
Camera Deputaţilor din Italia a început, marţi, dezbaterile pe tema decretului care permite expulzarea cetăţenilor comunitari, din raţiuni de ordine publică, relatează “La Repubblica” în ediţia online. Guvernul Romano Prodi (centru-stînga) ar putea să îşi asume răspunderea pentru acest proiect, la fel cum a procedat şi în Senat. Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a atras atenţia asupra unor “erori referitoare la normele antidiscriminare”.
Japonia - Sistem de interceptare antibalistic testat cu succes
Forţele Navale nipone au reuşit să intercepteze şi să distrugă o rachetă balistică în cadrul unui test care a avut loc, luni, la o altitudine de 160 de kilometri desupra Oceanului Pacific, primul exerciţiu de acest fel efectuat de Japonia. Testul, care a costat 55 de milioane de dolari, s-a încheiat la ora locală 7.12 (0.12 ora României). “Este un eveniment extrem de important pentru alianţa dintre Japonia şi SUA”, a declarat un oficial din cadrul Ministerului japonez al Apărării, în cursul unei conferinţe de presă la care a fost prezent şi generalul Henry Obering, comandantul Agenţiei americane pentru Apărarea Antirachetă. Conferinţa de presă a avut loc pe Insula Kauai din arhipelagul Hawaii. Posturile de televiziune au surprins lansarea rachetei de interceptare, iar imagini obţinute prin satelit arată două obiecte care intră în coliziune. Racheta de interceptare a fost lansată de pe distrugătorul nipon Kongo, prima navă capabilă să neutralizeze rachete cu încărcături chimice, biologice sau nucleare.