Naţionala masculină de handbal a României întîlneşte Bulgaria
În această seară, de la ora 19.00, echipa naţională de handbal a României va înfrunta Bulgaria, într-un joc amical. “Tricolorii” se află în plin stagiu de pregătire, la Bucureşti, în perspectiva preliminariilor Campionatului Mondial din 2009, ce va avea loc în luna ianuarie. Din lotul pregătit de Aihan Omer fac parte şi patru jucători constănţeni: Ionuţ Stănescu, Laurenţiu Toma, Daniel Mureşan (toţi HCM Constanţa) şi Dan Savenco (CSM Medgidia).
Patru medalii pentru gimnaştii Şcolii Speciale Nr. 2 Constanţa
Sala “Tomis” a fost gazda finali de ţară la gimnastică actobatică şi artistică, organizată de Fundaţia “Special Olympics” România, la care au participat şase judeţe din ţară. Echipa Şcolii Speciale nr. 2 Constanţa, antrenată de profesorii Gheorghe Bacula şi Corina Popa, a concurat cu patru sportivi şi a obţinut tot atîtea medalii. Trei au fost de aur, prin Mariana Ghiţă, Vasile Şleapcă şi Cristian Vatu, iar una de argint, prin Elena Teodosie.
Restructurări masive la U. Cluj
Managerul general al Universităţii Cluj, Alin Tişe, a declarat, ieri, că s-a hotărît ca zece jucători să fie puşi pe lista de transferuri, printre care se află Martin Tudor, Gigel Coman sau Marius Baciu. “S-a făcut o analiză a fiecărui jucător. S-a ţinut cont de randamentul acestora, de perspectivă, vîrstă, stare de sănătate, dar şi salariile enorme, pentru că unii au contracte asemănătoare cu cele de la echipele fruntaşe. S-a hotărît ca următorii jucători să fie puşi pe lista de transferări: Martin Tudor, Cosmin Cruşoveanu, Milan Jovanovic, Mugur Bolohan, Park Jae-Hong, Gigel Coman, Sorin Iodi, Romik Haciatrian, Marius Baciu şi Sandu Negrean”, a declarat Alin Tişe. Managerul clujenilor a mai precizat că unii dintre jucătorii rămaşi la echipă vor fi împrumutaţi, urmînd ca la Cluj să se aducă zece jucători.
Meci amical de fotbal între Rusia şi România, în primăvară
După ce meciul test contra Franţei a picat definitiv, datorită tragerii la sorţi a grupelor pentru EURO 2008, FRF a reuşit să găsească un alt adversar de calibru pentru echipa naţională de fotbal. Astfel, la această oră sînt aproape finalizate negocierile cu echipa Rusiei, pe care România ar urma să o întîlnească pe 26 martie, în deplasare. “În mare parte s-au pus la punct toate detaliile, dar nu am renunţat nici la varianta Suedia, cu care negociem disputarea unui meci la finele lunii mai”, a declarat Florin Prunea, directorul Departamentului Relaţii Internaţionale al FRF.
Lazio îl vrea pe Lobonţ, iar Fiorentina pe Dică
Conform Corriere dello Sport, clubul Lazio Roma a readus în actualitate interesul pentru portarul echipei Dinamo Bucureşti, Bogdan Lobonţ, care este urmărit şi de Benfica Lisabona. Un alt club din Serie A, Fiorentina, este interesat de jucătorul stelist Nicolae Dică. Formaţia unde evoluează Adrian Mutu îi mai are în vizor pe Ledesma şi Maidana de la Boca Juniors plus Drenthe de la Real Madrid. De jucătorul român au mai întrebat şi alte cluburi, cum ar fi Middlesbrough, Lens şi Benfica Lisabona, sigură fiind pînă acum doar plecarea în iarnă a golgeterului stelist.
Cătălin Căşaru a urcat pe podium în Cupa României la lupte greco-romane
La sfîrşitul săptămînii trecute, la Piatra Neamţ, a avut loc Cupa României la lupte greco-romane, ultima competiţie oficială a anului 2007, la care au participat circa 100 de sportivi, juniori şi seniori, din toată ţara. Clubul LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa a deplasat trei tineri luptători, antrenaţi de Valentin Dobrin şi Ioan Giuglea, cea mai bună comportare avînd-o Cătălin Căşaru. Deşi este cadet încă, el s-a clasat pe locul al doilea la juniori, la categoria 66 kg, fiind învins în finală de către titularul lotului naţional, Dorin Cercel (Slatina), care este cu doi ani mai mare. Ceilalţi doi constănţeni au concurat la categoria 84 kg, unde Dorel Udrea a ocupat locul 5, iar Laurenţiu Rusu nu s-a clasat.