Teletext

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Teletext

Sport 24 Octombrie 2007 / 00:00 989 accesări

RCJ Farul, favorită la Braşov

Învinsă sîmbătă la mare luptă de Steaua, Rugby Club Judeţean Constanţa se deplasează astăzi la Braşov, unde vizează a patra victorie din acest sezon. Constănţenii, care ocupă locul secund în clasamentul Seriei a II-a, cu 14 puncte, întîlnesc codaşa CFR CSU Braşov, ultima clasată, cu doar 4 puncte. “Timpul este foarte urît şi sperăm să încheiem partida fără accidentaţi. Mă interesează în primul rînd jocul echipei, care vreau să rămînă în creştere, şi mai puţin punctul bonus. Avem destul de mulţi absenţi, dar nu este un impediment în obţinerea victoriei”, a declarat antrenorul Leodor Costea. Partida contează pentru etapa a patra a Diviziei Naţionale şi este programată de la ora 10.00, urmînd să fie arbitrată de Valeriu Lazăr la centru, ajutat la margini de Rober Diaconescu şi Ştefan Răzvan. Meciurile etapei - Seria I: RC Bîrlad - Olimpia Bucureşti; Grivita Bucureşti - CSM Baia Mare; Dinamo - U. Cluj (a fost amînat pentru 14 noiembrie); Seria a II-a: CFR CSU Braşov - RCJ Farul; RCM Timişoara - CSM Suceava; Steaua - Poli Agro Iaşi (amînat pentru 14 noiembrie).

CIP Deva a dat recital la Constanţa

Ieri s-a disputat, la Sala Sporturilor, întîlnirea dintre Futsal Municipal Constanţa şi CIP Deva, din etapa a şasea a Ligii I. Avînd în componenţă 90% din echipa naţională a României, calificată la turneul final al Campionatului European, CIP Deva s-a impus fără probleme, cu 6-1 (la pauză 4-1). Omul meciului a fost ex-constănţeanul Mimi Stoica, autorul unui hattrick în prima repriză (min. 3, 13 şi 16). Celelelte goluri ale oaspeţilor au fost înscrise de L. Sczocs (min. 5), A. Csoma (min. 27) şi Pantelimon (min. 32), onoarea constănţenilor fiind salvată de Badea, care a transformat o lovitură de pedeapsă în min. 20. Badea a avut şansa “dublei” în ultimul minut, însă a ratat o lovitură de pedeapsă. Pentru FM Constanţa au evoluat: Traşcă, Resmeriţă, Stoianof, Şerban, Badea, Cărăuleanu, G. Mihai, Ciobănaşu, Brătianu. La oaspeţi a evoluat foarte bine un alt ex-constănţean, Gabi Dobre.

Cinci constănţeni la Concursul de cadeţi la box

În perioada 25-27 octombrie, la Turceni (jud. Gorj), se va desfăşura Concursul naţional la box, competiţie rezervată cadeţilor. La această întrecere Constanţa va fi reprezentată de cinci sportivi de la CS Farul: George Damcaliu (46 kg), Mihai Oprea (48 kg), Denis Iaşar (50 kg), Alin Niţu Alin (57 kg) şi Andrei Drăghici (60 kg). Pugiliştii antrenaţi de Mihai Constantin au ca obiectiv o medalie, însă aceştia vizează şi un loc în cadrul lotului naţional de cadeţi. “Sperăm ca trei sportivi să fie cooptaţi în lotul naţional de cadeţi. Din cadrul echipei noastre, cele mai mari şanse la o medalie le are Andrei Drăghici”, a spus Mihai Constantin.

Tragerea la sorţi a optimilor Cupei României

Tragerea la sorţi a optimilor de finală ale Cupei României - Timişoreana va avea loc joi, de la ora 13.30, în sala Peluză de la Casa Fotbalului, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal (FRF). Echipele calificate în această fază a competiţiei vor fi repartizate astfel - Urna A: Dinamo Bucureşti, Steaua Bucureşti, CFR Cluj, Rapid Bucureşti, Oţelul Galaţi; Urna B: Poli Timişoara, U. Cluj, Unirea Urziceni, Pandurii Tg. Jiu, Poli Iaşi, Ceahlăul Piatra Neamţ, Gloria Buzău, Dacia Mioveni; Urna C: FC Braşov, Jiul Petroşani, Sănătatea Servicii Publice Cluj. Se vor împerechea echipele din urna A cu echipe din urna C (trei meciuri) şi, în continuare, celelalte echipe din urna A cu echipe din urna B (două meciuri). Echipele rămase din urna B vor juca între ele (trei meciuri). Echipele din ligile inferioare şi echipele din aceeaşi urnă mai slab clasate sînt organizatoarele partidelor, care se vor disputa pe 4, 5 şi 6 decembrie.

România se menţine pe locul 14 în clasamentul IRB

Naţionala de rugby a României a rămas pe locul 14, cu 67,61 de puncte, în clasamentul IRB, dat publicităţii de Federaţia Internaţională după terminarea Cupei Mondiale. Noul lider în ierarhia IRB este campioana mondială Africa de Sud (90,89 p), care a devansat reprezentativa Noii Zeelande (89,63 p), iar pe poziţia a treia a urcat Argentina (87,56), medaliata cu bronz la Cupa Mondială.

Naţionala de volei feminin a României, la primul turneu de calificare pentru JO

Naţionala de volei feminin a României va participa la turneul de precalificare la Jocurile Olimpice din 2008, între 7 şi 10 noiembrie, la Gabrovo (Bulgaria), alături de reprezentativele Bulgariei, Belgiei, Belarusului şi Slovaciei. Pentru Naţionala feminină participarea la turneul preolimpic din Bulgaria este primul pas în încercarea de a ajunge la turneul final de la Beijing. Conform regulamentului sînt constituite trei turnee precalificante, în Olanda, Turcia şi Bulgaria, între 7 şi 10 noiembrie, doar prima clasată obţinând un loc la cel de-al doilea turneu de calificare la JO. Acesta va avea loc între 15 şi 20 ianuarie 2008, la Halle (Germania), cu participarea a opt echipe, urmînd ca prima clasată să obţină biletele pentru Beijing. Programul Naţionalei României la turneul de la Gabrovo este următorul: România - Belgia (7 noiembrie, ora 15.00), România - Belarus (8 noiembrie, ora 15.00), România - Slovacia (9 noiembrie, ora 15.00) şi România - Bulgaria (10 noiembrie, ora 17.30).

Adrian Pustiu a demisionat, Vicenţiu Dumitrescu antrenor la VCM Rm. Sărat

Tehnicianul Adrian Pustiu a demisionat din funcţia de antrenor principal al echipei de volei masculin VCM Rm. Sărat, înlocuitorul său fiind Vicenţiu Dumitrescu. Pustiu a invocat probleme de sănătate, mai ales că nici ultimele analize la inimă nu-i ieşiseră prea bine, dar se pare că adevăratul motiv al despărţirii l-au reprezentat probleme familiale cu care s-a confruntat antrenorul braşovean. “Noi am fi vrut să continuăm, dar n-am avut argumente să-l convingem să rămînă. De fapt, cred că ar fi fost şi imposibil. Vroia să se întoarcă acasă, la Braşov, alături de soţie, mai ales că nici starea lui de sănătate nu era prea grozavă. Ne-am despărţit ca nişte prieteni, mai rămîne să-i achităm pe 5 noiembrie ultima tranşă din banii pe care îi datorăm”, a declarat directorul clubului, Gheorghe Lăpuşte. Noul tehnician al voleibaliştilor rîmniceni, Vicenţiu Dumitrescu, a intrat de curînd în posesia licenţei de antrenor şi va debuta în noua postură miercuri, la Cluj-Napoca, acolo unde VCM Rm. Sărat întîlneşte pe Universitatea. Dumitrescu va renunţa la cariera de jucător, urmînd să se dedice exclusiv antrenoratului.



12