Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, ieri, că desemnarea unui premier tehnocrat ar însemna “o jignire adusă românilor”, apreciind că această temă trebuie abandonată, fiind una “falsă şi neproductivă pentru PDL”. El consideră că, printr-o asemenea construcţie, cu un premier tehnocrat ajutat de alţi tehnocraţi şi de ministri PDL, şi cu Emil Boc trimis la partid, se vrea ca “PDL să nu mai conteze deloc în guvernarea ţării”. Preda este de părere că trebuie abandonată această dezbatere privind un premier independent, iar subiectele de discuţie ale politicienilor trebuie să fie cu totul altele: “Eu cred că nu e normal să discutăm asta acum, ci să ne concentrăm pe ce înseamnă credibilitatea PDL, cu lupta anticorupţie, cu cei din interior suspecţi de corupţie şi în cazul cărora trebuie să luăm decizii cât mai repede, trebuie să terminăm lucrările începute, şcolile. Astea sunt lucrurile care ne interesează, nu dezbateri ideologice de recredibilizare prin fugă”.