Într-o seară, la un talk-show, l-am urmărit pe sociologul Alin Teodorescu, a cărui bună credinţă n-am pus-o niciodată la îndoială, făcând un scurt inventar al temelor de campanie mai importante care s-au vînturat prin viaţa politică românească, în ultimii aproape 14 ani. Mi s-a părut instructiv acest excurs, mai ales prin raportarea la actuala campanie.

În 1996 s-a votat „schimbarea”. Acest cuvînt era pe toate buzele. După tot ce s-a întîmplat în acea perioadă cu trei guverne, dacă mai ţineţi minte, nu mă pot gîndi decît la replica unui personaj dintr-o celebră piesă a lui Caragiale: „Să se revizuiască tot, dar să nu se schimbe nimic!” În anul 2000, după vînzoleala politică anterioară, cel mai cunoscut slogan de campanie a fost „buna guvernare”. O să rîdeţi, vorba bancului, dar, cu toată lipsa de transparenţă de care a fost acuzat, la vremea respectivă, Cabinetul Năstase, aceea rămîne cea mai bună şi cea mai stabilă guvernare, pînă astăzi! Apoi a urmat faimoasa urare „Să trăiţi bine”… Intenţionat am pus puncte de suspensie, în locul semnului exclamării, deoarece, după cum ştiţi, binele a fost împărţit inegal şi nedemocratic, deşi ţara a avut cea mai mare creştere economică din ultimele două decenii postcomuniste. Anul trecut, la alegerile parlamentare, a fost scoasă de la naftalină o altă temă din 2004, anume „corupţia”, pentru că PNL, dar, mai ales, PD-L, rămăseseră corijente la acest capitol. Nu ştiu cum să comentez chestia asta, ca să-i pot da un bobîrnac jurnalistic lui Traian Băsescu, care a afirmat, acum cîteva luni, că „sistemul ticăloşit nu a fost distrus, dar a ieşit la suprafaţă”. În ce fel? Nu cumva, în sensul în care, acum, camarila din jurul lui Băsescu se află la putere şi se vede cu ochiul liber!? Cine se temea, pe vremuri, adică în urmă cu cinci ani, de „dictatura” lui Năstase, cum a fost chiar cazul meu, s-a fraierit rău votîndu-l pe Băsescu şi căzînd din lac, în puţ…

Acum, la primele alegeri exclusiv perzidenţiale, Crin Antonescu a lansat tema „bunului simţ”, iar Băsescu, în stilul său şmecheresc, i-a furat pe jumătate ideea. Trec peste faptul jenant că ar trebui să deducem din această chestie că am rezolvat totul şi nu ne-a mai rămas de „lucrat” decît la capitolul bun simţ. În primul rînd, bunul simţ este o însuşire individuală. „Masele populare” nu au niciodată „bun simţ”. În al doilea rînd, vorba lui Cristian Tudor Popescu, în isteria agresivă generalizată în care trăim, suprapusă pe criza economică, sloganul „O Românie de bun simţ” este „de rîsul curcilor”, dacă nu chiar absurd, adaug eu. Nu vreau să insist pe cazul lui Traian Băsescu şi al referendumului, deoarece mi-am propus această temă pentru editorialul de mîine, dar cea mai crasă lipsă de bun simţ o dovedeşte, în actuala campanie, însuşi şeful statului!

În schimb, o să fiu cît se poate de sincer, mărturisind că replica lui Mircea Geoană („Nu vreau să cîştig pe vot negativ!”) mi se pare cu adevărat o intenţie de bun simţ autentic, deşi mă tem că nu este suficient pentru a-l învinge pe animalul politic…