Temerile celor mai bogaţi oameni ai lumii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Forumul Economic Mondial

Temerile celor mai bogaţi oameni ai lumii

Monden 24 Ianuarie 2013 / 00:00 583 accesări

CONFERINŢE PE BANDĂ RULANTĂ Întâlnirea anuală a 2.630 de lideri economici, politici sau sociali, cărora li se adaugă tot felul de celebrităţi a început ieri, la Davos. A 43-a ediţie se mândreşte cu prezenţa a 75 dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, de la Bill Gates la ”miliardarul fără casă” Nicolas Berggruen. SUA sunt reprezentate de cel mai mare contingent de miliardari, 18 la număr, urmate de India cu 17 şi de Rusia cu nouă. Printre participanţi se numără Bill Gates, cunoscutul finanţist George Soros sau Alisher Usmanov, cel mai bogat om din Rusia. Bill Gates va fi, de altfel, cel mai bogat participant la summit, în absenţa mogulului mexican Carlos Slim Helu, dar şi miliardarul indian Rahul Bajaj, preşedintele grupului industrial Bajaj Group, care a participat la fiecare ediţie a Forumului din 1979 în prezent.

Pe lângă cele peste 250 de conferinţe şi discursuri organizate de forum, printre care s-au strecurat şi evenimente culturale precum ”Lecţii de viaţă din Jazz”, miliardarii intervievaţi înaintea reuniunii speră să se întâlnească cu alţi investitori şi cu lideri politici, discuţii care au loc de obicei în spatele uşilor închise. Google a anunţat recent că nu va mai organiza tradiţionala petrecere privată, fără a preciza motivele anulării evenimentului. Petrecerea Google a atras, în ultimii ani, personalităţi importante din politică şi business, dar şi vedete.

PROVOCĂRILE MOMENTULUI Cei mai mulţi dintre miliardarii intervievaţi susţin că sunt îngrijoraţi în principal de situaţia din Europa, în pofida semnalelor pozitive din ultima perioadă. O parte dintre cei 75 de miliardari sosiţi la Davos consideră că situaţia economiei europene ar trebui să fie o prioritate la conferinţele din acest an. Europa se luptă cu efectele crizei datoriilor de stat şi cu şomajul scăpat de sub control, în timp ce SUA se află în faţa unui nou impas politic privind ridicarea plafonului datoriei de stat şi reducerea deficitului bugetar. Japonia se confruntă cu efectele îngrijorătoare ale îmbătrânirii populaţiei, pe fondul unei datorii de stat ce depăşeşte de peste două ori producţia internă, în timp ce creşterea anvergurii şi influenţei marilor economii emergente amplifică riscurile presupuse de volatilitatea inerentă acestora.

Unul dintre cele mai importante evenimente de ieri, la deschiderea reuniunii, a fost conferinţa ”Contextul financiar global”, la care au vorbit, printre alţii, directorul general al băncii JPMorgan Chase, Jamie Dimon şi fondatorul Elliott Management, Paul Singer. Premierul italian, Mario Monti, a susţinut un discurs după-amiază, urmat de un altul din partea directorului general al FMI, Christine Lagarde. Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, va vorbi mâine, în conferinţa ”Viitorul Euro”.

PESIMISM, CUVÂNT DE ORDINE Reuniunea de anul trecut a avut loc în contextul mişcărilor Occupy. Câţiva participanţi au cerut atunci mai multă atenţie către inechitatea socială şi disparitatea veniturilor, însă apelul nu s-a materializat în discuţii deschise. Potrivit sondajului realizat în rândul participanţilor, inegalitatea socială şi tensiunile astfel generate s-ar număra şi în acest an printre principalele motive de îngrijorare ale celor mai puternici oameni din lume. Sondajul arată că liderii economiei şi finanţelor mondiale sunt mai pesimişti decât erau cu un an în urmă. Printre grijile mai puţin urgente se numără creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră şi impactul schimbărilor climatice, probleme greu de abordat în vremuri mai puţin prospere.



12