De astăzi, Constanţa se înscrie în rîndul judeţelor care au fost avertizate cu cod portocaliu, cu temperaturi ce vor depăşi 42 de grade Celsius. Meteorologii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) spun că vremea se va menţine excesiv de caldă pînă la începutul săptămînii viitoare, în aproape toate judeţele, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Ţinînd cont de explicaţiile meteorologilor despre măsurarea temperaturilor, în realitate, în oraşe şi în cîmpuri, la cele 42 de grade Celsius se adaugă cel puţin încă zece. „Pentru perioada 21-22 iulie, codul portocaliu va fi extins la nivelul tuturor judeţelor”, a declarat ieri Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii. El a anunţat, totodată, că a fost încheiat un protocol cu Colegiul Farmaciştilor, la nivel naţional, în baza căruia, toate farmaciile dotate cu aer condiţionat se transformă în spaţii de prim-ajutor, în care oamenii pot intra să se răcorească. Potrivit afirmaţiilor sale, şi cabinetele medicilor de familie cu instalaţii de aer condiţionat vor fi folosite ca puncte de prim-ajutor. Nicolăescu face apel către populaţie să nu părăsească incintele răcoroase în intervalul 11.00 - 17.00, “cînd temperatura este ucigătoare”.
Telefoane de urgenţă în judeţ
În judeţul Constanţa, numerele de telefon de urgenţă la care pot apela persoanele aflate în dificultate din cauza caniculei sînt: Constanţa - 70.81.97, Medgidia - 82.08.00 (interior 131), Hîrşova - 87.03.21, Techirghiol - 73.56.22, Eforie - 74.86.33 (interior 113), Năvodari - 76.08.22, Cernavodă - 23.80.30, Băneasa - 85.01.50, Negru Vodă - 78.07.78, Basarabi - 23.43.50, Ovidiu - 25.53.40.