Odată cu venirea verii în Europa a venit timpul ca excesul de benzină de pe continent să fie trimis pe cealaltă parte a mapamondului, în Australia, la o distanţă de 16.000 mile (peste 25.000 de kilometri), transmite Bloomberg, potrivit agerpres.ro. Potrivit calculelor efectuate de Bloomberg, de la ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a dat publicităţii estimările meteorologice pentru intervalul 11.03.2019 - 08.04 2019. Potrivit meteorologilor, până la finalul lunii martie temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice perioadei, apoi se va situa în jurul ...
Vremea va fi în continuare caldă pentru această dată. În zonele montane, iar trecător și în Transilvania, se vor semnala precipitații mixte. Vântul va avea intensificări temporare în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 grade in estul Transilvaniei ...
Meteorologii prognozează că următoarele două săptămâni vor fi diferite atât din punct de vedere climatologic, cât şi al precipitaţiilor, cu valori termice maxime de 23 - 24 grade Celsius, în primul interval, respectiv mai scăzute şi cu până la 10 grade în unele regiuni ...
ANM a actualizat prognoza meteo pentru luna septembrie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată SĂPTĂMÂNA 3 – 10 SEPTEMBRIE 2018 Mediile valorilor termice se vor situa în general ...
Vremea se va menţine în general instabilă la sfârşit de săptămână. Sunt aşteptate ploi ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în vestul, nordul, centrul ţãrii, precum şi în zonele de deal şi munte şi local ...
Vremea se va menţine călduroasă, dar nu vom scăpa de instabilitate. Înnorări temporar accentuate şi intervale în care se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtã durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie se vor semnala în zonele montane ...
Peste 30 de locuinţe din zona metropolitană Greater Manchester, situată în nordul Angliei, au fost evacuate în timp ce pompierii fac eforturi să stingă un incendiu de vegetaţie care se propagă de câteva zile pe fondul temperaturilor ridicate ce afectează regiunea Saddleworth Moor, informează ...
Soare, mare și cocktailuri. Cam asta are lumea în minte când vine vorba despre vară. Dar, în mare parte, vara înseamnă temperaturi caniculare, grijă mare la ce bagi în gură, protecție maximă ca să nu ajungi pe vreun pat de spital fie din cauza mâncării, fie a căldurii. ...
Autorităţile Protecţiei civile din Guatemala au evacuat luni de urgenţă comunitatea El Rodeo, ca urmare a scurgerii de materii piroclastice expulzate de Vulcanul Fuego, a cărui erupţie violentă din 3 iunie a provocat moartea a cel puţin 114 de persoane şi dispariţia altor 197, relatează EFE, potrivit ...
Vremea se menţine caldă pentru această perioadă. Pe parcursul zilei de vineri în sud şi sud-est, precum şi în zonele montane vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii restrânse se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab pânã la ...
Vremea va fi mult mai caldă săptămâna viitoare în cea mai mare parte a ţării, temperaturile urmând să atingă valori de până la 30 de grade Celsius, mai ridicate cu 8-10 grade decât ar fi normal pentru această perioadă, dar nu vor lipsi nici aversele şi descărcările electrice ...
Meteorologii anunţă că vremea va fi în continuare caracterizată de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. În weekend, vremea va deveni frumoasă și se va încălzi ușor. PROGNOZA METEO ÎN ŢARĂ Cerul va fi variabil la senin, exceptând regiunile ...
Vremea va fi în general frumoasă, iar în regiunile intracarpatice va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 24 de grade, mai scăzute pe litoral unde se vor înregistra între 12 şi 16 grade; minimele ...
Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate față de normalul perioadei, în următoarele zile, la Constanța. Astfel, marți, 30 ianuarie, sunt anunțate temperaturi maxime de 14 grade C, în vreme ce minimele se vor situa în intervalul - 1 și 3 grade C. Și ultima zi a lunii, miercuri, 31 ...
Vremea se află într-un proces accentuat de încălzire. Luni, vremea va fi cu mult mai caldă decât ar fi în mod normal la această dată, în special, în regiunile vestice, sud-vestice și de sud. În nord-vestul, nordul și centrul țării, iar în primele ore și ...