Revelaţia acestui an pentru tenisul de câmp românesc, Raluca Şerban, ajunsă pe locul 218 WTA în urma rezultatelor foarte bune înregistrate în 2018, a luat o decizie care ar putea surprinde pe unii, însă modul în care a fost tratată de forul de specialitate din ţară a ...
Tenismena constănţeană Simona Halep se află pentru a 56-a săptămână pe primul loc în clasamentul WTA, cu 6.921 de puncte, urmată de Angelique Kerber (Germania), cu 5.875 de puncte, şi de Caroline Wozniacki (Danemarca), cu 5.586 de puncte. În clasamentul WTA dat publicităţii luni ...
Finala Cupei Davis a fost câștigată de reprezentativa Croației, punctul decisiv al victoriei în marea finală cu Franța, desfășurată la Lille, fiind obținut de Marin Cilic, învingător duminică, cu scorul de 7-6 (7/3), 6-3, 6-3, în meciul cu Lucas Pouille. Vineri, Borna Coric s-a impus ...
Tenismena constănţeană Simona Halep a primit, vineri, la Timişoara, din partea Universităţii de Vest (UVT), titlul de Doctor Honoris Causa „Beneficiorum Publicorum”. După ce i-a fost decernat titlul universitar, Simona Halep a primit de la rectorul UVT, Marilen Gabrile Pirtea, un tablou realizat de ...
Tragerea la sorți a partidelor din cadrul finalei ediției din acest an a Cupei Davis, programată la sfârșitul săptămânii, vineri, sâmbătă şi duminică, la Lille, între Franţa, deţinătoarea Salatierei de Argint, și Croația, a decis următoarea ordine a meciurilor - Vineri, 23 ...
Tenismena constănţeană Simona Halep va începe viitorul sezon în turneul de categorie Premier de la Sydney, programat în perioada 7-13 ianuarie 2019, potrivit tennis.life. Ocupanta primului loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis a renunţat să participe la turneul ...
Tenismanul român Marius Copil a urcat de pe locul 61 pe 60 în clasamentul ATP dat publicităţii luni, cu 823 de puncte. Următorii tenismeni români din ierarhia ATP la simplu se află pe următoarele poziţii: 293 (287). Dragoș Dima 173p, 530 (533). Nicolae Frunză 63p, 584 (583). Bogdan Apostol ...
Tenismena constănţeană Simona Halep începe, luni, săptămâna cu numărul 55 pe primul loc în ierarhia WTA, cu 6.921 de puncte, urmată de Angelique Kerber (Germania), cu 5.875 de puncte, şi de Caroline Wozniacki (Danemarca), cu 5.586 de puncte. Clasamentul nu va mai suferi modificări ...
Turneul Campionilor de la Londra s-a încheiat, duminică seară, cu victoria tenismanului german Alexander Zverev (Germania, locul 5 ATP), care l-a învins în două seturi, scor de 6-4, 6-3, pe Novak Djokovic (Serbia, locul 1 ATP), după o oră şi 20 de minute de joc. Zverev a devenit primul german ...
Tenismena constănţeană Simona Halep, liderul ierarhiei mondiale WTA, s-a decis ce va face după despărţirea de antrenorul australian Darren Cahill. Prezentă la un eveniment dedicat copiilor, Halep a anunţat la soluţia la care s-a gândit pentru primele turnee programate anul viitor. „Sunt ...
În ultimul act al Turneului Campionilor de la Londra se vor întâlni duminică, de la ora 20.00, Novak Djokovic (Serbia, locul 1 ATP) şi Alexander Zverev (Germania, locul 5 ATP), care s-au impus sâmbătă seară în confruntările din semifinale. Rezultatele din penultimul act: Roger ...
Au fost stabilite confruntările din penultimul act al Turneului Campionilor de la Londra, după disputarea partidelor din etapa a treia a Grupei A. Novak Djokovic a ocupat primul loc în grupă, cu victorii pe line, iar Alexander Zverev s-a clasat pe locul secund. Rezultate: Alexander Zverev (Germania, locul ...
Turneul Campionilor de la Londra şi-a desemnat semifinaliştii din Grupa B, elveţianul Roger Federer, de pe primul loc, şi sud-africanul Kevin Anderson, de pe locul secund, urmând să evolueze în penultimul act, ambii obţinând câte două victorii. Federer s-a calificat pentru a 15-a oară ...
Meciurile din etapa a doua din Grupa A a Turneului Campionilor de la Londra, desfăşurate miercuri seară, au stabilit primul tenisman calificat în penultimul act. Sârbul Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a câştigat întâlnirea cu Alexander Zverev (Germania, locul 5 ATP), cu ...
Partidele din etapa a doua a Grupei B din cadrul Turneului Campionilor de la Londra au fost câştigate de favoriţi, Kevin Anderson obţinând a doua victorie, în timp ce Roger Federer şi-a trecut în cont primul succes. Anderson l-a spulberat pe Kei Nishikori, după ce acesta s-a impus în ...
Primele partide din Grupa A a Turneului Campionilor, competiţie care se desfăşoară la Londra, în perioada 11-18 noiembrie, s-au încheiat, luni seară, cu victoriile favoriţilor. Liderul clasamentului ATP, sârbul Novak Djokovic l-a învins pe John Isner (SUA, locul 10 ATP), cu scorul de 6-4 ...