România va participa cu două perechi în proba de dublu mixt din cadrul turneului de tenis de la Jocurile Olimpice care au loc la Rio de Janeiro, Irina Begu și Horia Tecău, respectiv Monica Niculescu și Florin Mergea.
În primul tur (optimi de finală), Begu și Tecău vor înfrunta polonezii Agnieszka Radwanska și Lukasz Kubot, iar Niculescu și Mergea vor juca împotriva spaniolilor Carla Suarez Navarro/David Ferrer. Ambele meciuri sunt programat miercuri.
Begu a pierdut în primul tur la simplu, iar Niculescu a fost nevoită să se retragă din turul al doilea din cauza unor dureri la spate. Begu și Niculescu au pierdut în primul tur la dublu feminin, în timp ce Mergea și Tecău sunt programați să joace marți în sferturi la dublu masculin, împotriva brazilienilor Marcelo Melo/Bruno Soares.
Tot marți vor juca în optimi la dublu feminin româncele Andreea Mitu și Raluca Olaru, împotriva rusoaicelor Ekaterina Makarova/Elena Vesnina.