Tenismanul Ștefan Paloși, vicecampion național U16

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Campionatul Național Under 16

Tenismanul Ștefan Paloși, vicecampion național U16

Sport 17 Mai 2016 / 17:17 708 accesări
Constănțeanul Ștefan Paloși a cucerit medalia de argint la Campionatul Național rezervat juniorilor sub 16 ani (sursa foto: frt.ro)

Constănțeanul Ștefan Paloși a cucerit medalia de argint la Campionatul Național rezervat juniorilor sub 16 ani (sursa foto: frt.ro)

Centrul Național de Tenis din București a găzduit săptămâna trecută Campionatul Național Individual de Vară de tenis de câmp rezervat juniorilor sub 16 ani, competiție la care sportivii constănțeni au reușit să urce de două ori pe podium. În întrecerea masculină individuală, cel mai bun rezultat a fost obținut de Ștefan Paloși (CS Idu Mamaia), cap de serie nr. 6, care a ajuns în finală, depășindu-i pe Radu Hristache (Tenis Comesad București), cu scorul de 6-4, 1-6, 6-4, Dan Năstase (CS Kofe), cu scorul de 6-1, 6-0, Cezar Crețu (TC București), principalul favorit, cu scorul de 1-6, 7-5, 6-2, și Nicholas Ionel (Al-Body Tennis Club), cap de serie nr. 7, cu scorul de 6-7 (5/7), 7-5, 6-4. Din păcate, constănțeanul a ratat titlul național, fiind învins în ultimul act de favoritul nr. 2, Filip Jianu (Dinamo București), cu scorul de 3-6, 6-3, 6-2. Venit din calificări, Alexander Gima (LPS „Nicolae Rotaru”) a ajuns până în sferturi, învingându-i pe Cristian Andreescu (Unirea Slobozia), cap de serie nr. 8, cu 4-6, 7-6 (7/3), 6-3, și Adrian Georgescu (TC București), cu scorul de 7-6 (7/4), 4-6, 6-1, dar a ratat prezența în semifinale, după ce a cedat în duelul cu favoritul nr. 3, Nini Dică (CS Sport 4 Fun Timișoara), cu scorul de 3-6, 2-6. Pe tabloul principal s-au mai aflat Sebastian Gima (LPS „Nicolae Rotaru”), care s-a oprit în turul secund, după ce l-a învins în runda inaugurală pe Mihai Țăroiu (LPS-CSS Pitești), cu scorul de 6-3, 6-3, dar a cedat apoi în fața viitorului campion, Filip Jianu, cu scorul de 2-6, 1-6, și Adrian Bejenaru (LPS „Nicolae Rotaru”), eliminat în primul tur de Laurențiu Mandocescu (TC București), cu scorul de 6-1, 6-3.

MANU, CAMPIOANĂ LA DUBLU FEMININ

La individual feminin, Carmen-Roxana Manu (LPS „Nicolae Rotaru”), cap de serie nr. 3, a fost eliminată în sferturi, în urma unei înfrângeri surprinzătoare cu Vanessa Răuță (Olimpia București), cu scorul de 7-5, 6-4, după ce trecuse de Ilinca Bărănescu (CSS Ploiești), cu scorul de 6-2, 6-2, și de Iulia Ilinca (AS Elite Tg. Jiu), cu scorul de 6-2, 6-1. Tot în sferturi s-a oprit și Ramona-Eva Chivu (CS Mamaia Idu), care a abandonat din cauza unei accidentări în meciul cu favorita nr. 4, Mihaela Mărculescu (TC Enache), la scorul de 4-1 în favoarea adversarei. În primele două runde, constănțeanca trecuse de Gabriela Davidescu (CSS Ploiești), cap de serie nr. 8, cu scorul de 7-5, 7-5, și de Vanessa Nițu (AS Club Politehnica București), cu scorul de 7-5, 6-2. Pe tabloul principal a fost prezentă și Maria Raud (LPS „Nicolae Rotaru), învinsă în runda inaugurală de Vanessa Nițu, cu scorul de 7-6 (8/6), 6-0.

La dublu feminin, Manu și-a luat revanșa și a câștigat titlul național, chiar alături de Vanessa Răuță, cele două trecând în finală de principalele favorite, Andreea Velcea și Oana Corneanu (ambele de la CS Sport 4 Fun Timișoara), cu scorul de 6-2, 5-7, 10-5. În schimb, Chivu, care a făcut pereche cu Alessia Ciucă (CS Sport 4 Fun Timișoara), nu a putut evolua în finala mică din cauza accidentării și a încheiat pe locul 4. Situația s-a repetat și la dublu mixt, unde Chivu și Paloși au încheiat pe locul 5, retrâgându-se de la startul finalei mici.

Citește și:

Victorii constănțene în turneul de la Mamaia

Duel constănţean pentru trofeu la CNI de Iarnă sub 16 ani la tenis



12