Aflat pe locul 147 ATP, tenismanul Marius Copil a obţinut cea mai bună performanţă din carieră la Brisbane (Australia), turneu dotat cu premii în valoare totală de 452.670 de dolari. Venit din calificări, Copil a ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei, unde l-a întâlnit pe fostul lider mondial, australianul Lleyton Hewitt, nr. 60 ATP. Copil a început bine partida, conducând cu 3-1 în primul set, dar nu a rezistat ritmului impus de favoritul gazdelor, fiind învins cu 6-4, 6-2. „Încrederea lui Copil a fost la cote înalte şi am simţit acest lucru încă din startul meciului. Am avut nevoie de câteva game-uri pentru a-mi da seama care sunt punctele sale slabe”, a spus Hewitt la finalul partidei. Prezenţa în sferturi i-a adus sportivului român în vârstă de 23 de ani un cec în valoare de 13.335 de dolari şi 45 de puncte ATP, la care se adaugă 12 puncte ATP pentru succesele obţinute în calificări.
Nici Victor Hănescu, nr. 80 ATP, nu a continuat seria succeselor la turneul ATP de la Doha, dotat cu premii totale de 1.195.500 de dolari. Hănescu a pierdut în sferturile de finală în faţa germanului Florian Mayer, nr. 40 ATP, cu 4-6, 7-6 (10/8), 4-6, după o partidă care a fost amânată cu două ore din cauza ploii. Pentru parcursul de la Doha, Hănescu va primi un cec în valoare de 30.655 de dolari şi 45 de puncte ATP.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, Monica Niculescu a disputat finala probei de dublu a turneului WTA de la Shenzen (China), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari. Niculescu şi partenera sa, Klara Zakopalova (Cehia), au întâlnit, în ultimul act al turneului, cuplul format din Liudmila Kichenok şi Nadiya Kichenok, ambele din Ucraina.
Constănţeanca Simona Halep, nr. 11 WTA, va debuta, duminică, în turneul Premier de la Sydney (Australia), premergător primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, programat în perioada 13-25 ianuarie. Halep, câştigătoare în 2013 a premiului “Most Improved Player of the Year”, va efectua sâmbătă tragerea la sorţi a partidelor pentru tabloul feminin.