Tensiuni la discursul lui Iohannis în Parlament. PSD a părăsit sala!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tensiuni la discursul lui Iohannis în Parlament. PSD a părăsit sala!

Politică 07 Februarie 2017 / 12:35 2860 accesări

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat dur, marți, lipsa Guvernului de la discursul său din Parlament. „M-aș fi adresat și Guvernului, dar este ocupat, dar nu-i bai, la ei am fost deja”, a spus Klaus Iohannis. Șeful statului a criticat și acţiunile PSD din ultima perioadă, în vociferările parlamentarilor PSD. Potrivit preşedintelui, "o importantă cercetare sociologică realizată în ultimele zile arată că 80% dintre români sunt de părere că ţara merge într-o direcţie greşită. "Cum s-a ajuns aici la numai o lună după alegeri?", se întreabă Iohannis. "În 11 decembrie, PSD a repurtat o mare victorie. Dar după aceea, doamnelor și domnilor, cu o ciudată strategie tip kamikaze, a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societății românești. A promis în campanie ceva și în primele zile s-a apucat de altceva. Pohta ce-aţi pohtit, grija ce-ați avut-o se vede că nu a fost cea declarată în campanie. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate, grija primă a fost să vă ocupați de dosarele penalilor și românii sunt indignați și revoltați. Asta e situația. Unii mulțumiți, unii nemulțumiți. Ce facem, dragilor?", a afirmat Iohannis de la tribuna Parlamentului, citat de stiripesurse.ro. Nemulțumiți de discursul șefului statului, care a părut a fi în campanie electorală, aproape toți parlamentarii PSD au părăsit sala de ședințe. În replică, Iohannis a afirmat: „Ați obosit deja? (către parlamentarii PSD și ALDE care ieșeau din sală, n.red.) Ghinion. Președinții celor două Camere acreditează ideea că eu nu aș digera rezultatul votului. Cică aș dori răsturnarea guvernului legitim. Nu. Fals! Ați câștigat! Acum guvernați! Dar nu oricum. Legiferați pentru România, nu pentru un grup de politicieni penali. Lumea v-a votat pentru că v-a crezut. Sunt mari așteptări din partea mediului economic. E nevoie de o guvernare transparentă, predictibilă. Nu vă bateți joc de România! Nu puneți România în dificultate, păstrați trendul ascendent. Păstrați creșterea economică. Sunt așteptări mari de la partenerii noștri internaționali. Dacă PSD nu rezolvă această criză rapid, voi convoca consultări la Palatul Cotroceni. Ce fel de națiune vrem să fim? Vrem să fim o națiune puternică, prosperă? O națiune care se poate mândri cu o Justiție independentă? O națiune în care autoritățile colaborează loial? O națiune cu un Parlament puternic, cu un guvern performant? Sau vrem să fie o națiune slabă, disprețuită, care pune totul în joc pentru a salva din situații dificile? Merită România acest sacrificiu pentru câțiva politicieni? Aceasta e întrebarea, acesta este scopul referendumului. O națiune se construiește cu politicieni integri la vârful statului. Asta îmi doresc eu pentru România. Pentru a afla voința suverană a poporului român, voi convoca acest referendum. Aștept răspunsul de la Parlament. Imediat după ce îl primesc, voi convoca referendumul. Probabil ați urmărit imaginile de la demonstrațiile din ultimele zile. Imaginea aceea din Piața Victoriei cu luminile. Când politicienii au vrut să ducă țara în întuneric, românii au adus lumina. Democrația nu este niciodată de la sine înțeleasă. Pentru multă democrație este nevoie de multă educație. Îi felicit pe părinții care și-au dus copiii în Piața Victoriei pentru o lecție autentică de democrație.

Să păstrăm așadar democrația vie și țara curată, la propriu și la figurat. Pentru generațiile care vin după noi, pentru viitorul României!“, potrivit Agerpres.



12