Tensiunile externe sperie leul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tensiunile externe sperie leul

Economie 15 Aprilie 2014 / 00:00 473 accesări

Moneda naţională s-a depreciat uşor în prima parte a sesiunii interbancare de ieri, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,4695 lei/euro, cu 0,75 bani peste nivelul de vineri. În acelaşi timp, referinţa leu/dolar american a crescut de la 3,2130 la 3,2336 unități. Totodată, perechea leu/franc elveţian a urcat de la 3,6677 la 3,6768 unități. Valutele din regiune au consemnat, de asemenea, deprecieri în raport cu euro, investitorii fiind îngrijoraţi de violenţele din estul Ucrainei, care au dat naştere unui nou schimb tensionat de replici între Washington şi Moscova. Tot ieri, ratele medii ale dobânzilor afişate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei la 24 de ore au crescut la 2,02 - 2,52% pe an. Indicatorul ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a rămas la 2,97% pe an.

Taguri articol


12