Întîlnirea prevăzută astăzi, între liderul palestinian, Mahmoud Abbas şi premierul israelian, Ehud Olmert, a fost amînată, dar cei doi se vor vedea la sfîrşitul lunii iunie, în Egipt, pentru a asista la o reuniune a Cvartetului pentru Orientul Mijlociu. Întîlnirea ar fi trebuit să aibă loc la Ierihon şi ar fi fost prima de la 15 aprilie. Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmud Abbas, a acuzat Israelul că încearcă să limiteze la strict ordinea de zi această întîlnire, spunînd că el ar fi adus în discuţie respingerea de către palestinieni a barierei de securitate, colonizarea, prizonierii şi fondurile palestiniene blocate de Israel.
Între timp, situaţia din teren continuă să fie tensionată. Un palestinian în vîrstă de 80 de ani a fost împuşcat mortal, ieri, în timpul unui raid al armatei israeliene în Cisiordania. Surse palestiniene au declarat că soldaţii au descins în primele ore ale dimineţii într-o casă din oraşul Hebron. Ei l-au ucis pe loc pe proprietarul care le-a deschis uşa şi au împuşcat-o pe soţia acestuia, care se află acum în stare gravă la spital. Alţi trei bărbaţi au fost răniţi în cursul atacului. Armata israeliană susţine că soldaţii săi au deschis focul ca răspuns la atacarea unuia dintre militarii participanţi la operaţiune. Israelul şi-a intensificat, în ultimele două săptămîni, raidurile în Cisiordania şi Gaza, după ce luptătorii grupărilor Hamas şi Jihadul Islamic au lansat mai multe rachete asupra teritoriului statului evreu.
Gruparea palestiniană Jihadul islamic a afirmat, ieri, că a dezvoltat o nouă rachetă asemănătoare rachetei ruse Grad, capabilă să lovească locurile strategice din Israel. Noua rachetă conţine o încărcătură explozibilă mai mare şi poate lovi zone îndepărtate. Au fost efectuate recent testări, încununate de succes, a subliniat comunicatul. Jihadul islamic a revendicat, în trecut, tiruri cu rachete Grad asupra teritoriului israelian din Fîşia Gaza.
Pe de altă parte, o organizaţie a coloniştilor israelieni construieşte 100 de locuinţe în Cisiordania, în pofida angajamentelor asumate de premierul Ehud Olmert faţă de SUA şi Iordania, a anunţat, miercuri, postul de radio militar israelian. Organizaţia Amana a construit circa 30 de locuinţe în colonia Alon, situată în apropiere de Marea Moartă şi alte 12 la Yakir, în nordul Cisiordaniei. Proiectele au fost puse în aplicare cu acordul guvernului, care a aprobat construcţiile cu cîţiva ani în urmă, iar majoritatea caselor au fost deja vîndute.