SUSPECŢII OBIŞNUIŢI Serviciile de securitate ruse şi ucrainene au descoperit un grup de militanţi care complotau pentru a-l asasina pe premierul rus Vladimir Putin. Membrii grupării, care se aflau deja pe lista cu persoane căutate, au fost reţinuţi în oraşul ucrainean Odessa. Aceştia ar fi intenţionat să îl asasineze pe Putin la Moscova, la scurt timp după alegerile prezidenţiale din 4 martie. Suspecţii lucrau pentru liderul islamist Doku Umarov, inamic declarat al Kremlinului, ce a revendicat majoritatea atentatelor comise în Rusia în ultimii ani, printre care atentatul de pe aeroportul din Moscova din ianuarie 2011, soldat cu 37 de morţi. Autorităţile au descoperit complotul islamiştilor după o explozie într-un apartament din Odessa, în care şi-a pierdut viaţa o persoană. Alte două persoane au fost arestate. Unul dintre suspecţi, Ilvi Pianzine, interogat de poliţia ucraineană, a declarat că membrii grupării au ajuns în Ucraina din Emiratele Arabe Unite, via Turcia. Potrivit lui, grupul urma să se antreneze în Ucraina şi să pregătească bombe înainte de a comite atentatele programate pentru Rusia. Celălalt suspect a fost identificat drept Adam Osmaiev, vizat din 2007 de un mandat internaţional de căutare. Adam Osmaiev, cetăţean rus din Cecenia, se mutase la Odessa după ce a locuit mult timp la Londra. Acesta ar colabora cu autorităţile ucrainene în speranţa că nu va fi extrădat în Rusia. Detalii ale complotului şi o înregistrare video care arată coloana oficială a lui Putin au fost descoperite pe laptopuri aflate în apartamentul din Odessa.
O POLITICĂ PROPRIE Anunţul a intervenit în aceeaşi zi în care publicaţia „Moskovskie Novosti” a publicat un articol pe teme de politică externă semnat de premierul Vladimir Putin, principalul favorit la alegerile prezidenţiale din 4 martie. Articolul abordează relaţiile Rusiei cu NATO, SUA şi UE, problema apărării anti-rachetă, Primăvara Arabă, situaţia din Iran şi Coreea de Nord, precum şi rolul reţelelor sociale în recentele evenimente politice. Vladimir Putin afirmă că Rusia îşi continuă politica externă independentă. „Sunt convins că securitatea globală poate fi asigurată doar împreună cu Rusia”, susţine Putin, care avertizează asupra oricăror încercări de a slăbi ţara şi de a-i afecta capabilităţile defensive. “AMERICANII SUNT OBSEDAŢI DE IDEEA INVULNERABILITĂŢII LOR ABSOLUTE, CARE ESTE UTOPICĂ ŞI IMPOSIBILĂ DIN PUNCT DE VEDERE TEHNOLOGIC ŞI GEOPOLITIC. ŞI ACESTA ESTE NUCLEUL PROBLEMEI”, REMARCĂ PREMIERUL RUS. Acesta a criticat recurgerea nejustificată la forţă armată, o tendinţă care, potrivit lui, este exacerbată în rândul partenerilor occidentali. Premierul nu îşi ascunde îngrijorarea faţă de perspectiva unui atac împotriva Iranului şi propune ca acestei ţări să-i fie recunoscut dreptul de a dezvolta un program nuclear civil, în timp ce a reafirmat poziţia sa în dosarul nuclear nord-coreean: denuclearizarea Peninsulei Coreea şi reluarea rapidă a negocierilor în şase. Nu în ultimul rând, Rusia şi UE trebuie să creeze un spaţiu economic comun pentru a contracara criza economică.
Este cel de-al şaptelea articol publicat de Vladimir Putin în campania electorală. În celelalte, premierul, care a mai fost preşedinte al Rusiei în perioada 2000-2008, a abordat chestiuni economice, de apărare, legate de minorităţi, dezvoltare democratică sau politici sociale.
PUTEREA PUMNULUI Poziţia premierului rus este foarte bine exprimată de vicepremierul Dmitri Rogozin, care referindu-se la situaţia militară şi politică actuală a ţării a declarat că „Rusia trebuie să poată demonstra puterea pumnului său de fier, îmbrăcat în mănuşa de catifea\" a diplomaţiei”. Programul de armament al Rusiei pentru următorul deceniu prevede producerea a 400 de rachetele balistice intercontinentale, opt submarine strategice nucleare, 50 de nave de război, 600 de aeronave de luptă şi 1.000 de elicoptere.