Autorităţile din oraşul belgian Landen, situat la aproximativ 60 de kilometri est de Bruxelles, au încercat, astăzi, să determine un grup de nomazi să părăsească un teren ocupat ilegal de trei zile difuzând muzică techno cu volumul la maxim. Aproximativ 30 de rulote s-au instalat duminică seara pe un teren din oraşul flamand, fără acordul proprietarului sau al autorităţilor locale. În urma discuţiilor cu autorităţile locale, reprezentanţii grupului de nomazi au promis că vor părăsi terenul ieri dimineaţă, însă, ulterior, şi-au amânat plecarea pentru mâine. În consecinţă, primarul din Landen, socialistul Gino Debroux, a decis instalarea unei instalaţii de sonorizare cu o capacitate de 14.400 waţi şi a cerut sprijinul unui DJ local. Muzica techno a fost difuzată la volum maxim în această dimineaţă, potrivit unei înregistrări video postată pe site-ul cotidianului local, Het Belang van Limburg. "Iniţiativa" autorităţilor din Landen a avut un succes relativ, deoarece înregistrarea surprinde o fetiţă de aproximativ zece ani dansând printre rulote pe acordurilor melodiilor techno. Între timp, negocierile cu poliţia au fost reluate, iar muzica a fost oprită, după ce nomazii s-au declarat "pregătiţi să ridice tabăra", a declarat primarul Gino Debroux. Iniţiativa primarului din Landen a fost însă criticată în cadrul propriului partid. "Nu este în regulă ceea ce se întâmplă în Landen. Nu este deloc în regulă", a reacţionat, într-un mesaj postat pe Twitter, ministrul regional flamand pentru Protecţie Socială, socialista Freya Van den Bossche.