Tentativă de fraudă la FAN Courier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Tentativă de fraudă la FAN Courier

Eveniment 09 Februarie 2011 / 00:00 3394 accesări

Reprezentanţii FAN Courier au avertizat, ieri, asupra unor tentative de fraudă. Potrivit acestora, există o firmă fantomă care se foloseşte de numele companiei de curierat pentru a prelua coletele clienţilor, pe care apoi nu le mai livrează destinatarilor. „Am descoperit recent faptul că există o firmă care funcţionează sub denumirea de Reality Express Curier şi susţine că are sediul pe strada Fabrica de Glucoză numărul 11C, Bucureşti, Pipera”, a declarat directorul de dezvoltare al FAN Courier, Adrian Mihai. Reprezentanţii FAN Courier atrag atenţia că la adresa respectivă funcţionează, de fapt, un punct de lucru al FAN Courier, iar „presupuşii curieri ridică coletele oamenilor şi dispar fără urmă”. FAN Courier îşi avertizează clienţii că la datele de contact de pe site-ul firmei Reality Express Curier figurează adresa FAN Courier şi un număr de telefon care nu poate fi accesat. „Îi atenţionăm pe toţi clienţii şi colaboratorii FAN Courier, credem că este important să fie vigilenţi şi să ştie că angajaţii nostri au echipament adecvat, inscriptionat cu sigla companiei şi legitimaţie care poate fi solicitată în orice moment, pentru siguranţă”, a adăugat Adrian Mihai. Reprezentanţii companiei au făcut o sesizare la poliţie privind această tentativă de fraudă. FAN Courier are un portofoliu de peste 14.000 de clienţi, din care aproximativ 90% sunt persoane juridice (din domeniul imobiliar, telecomunicaţii şi IT, industria auto, cosmetică, leasing) şi un parc auto de 1.500 de maşini.

Taguri articol


12