Poliţiştii din localitatea constănţeană Cernavodă au intervenit, sâmbătă, pentru a salva un bărbat care s-a urcat pe podul „Sfânta Maria“, din localitate, şi ameninţa că se sinucide. După aproape o oră de negocieri, oamenii legii, ajutaţi de prietenii bărbatului, au reuşit să îl convingă pe acesta să renunţe la gestul disperat. Poliţiştii au stabilit că bărbatul care a încercat să îşi pună capăt zilelor este Vasile Bereschi, în vârstă de 37 de ani, din Cernavodă. Odată ce a fost coborât de pe schela podului, bărbatul a fost transportat cu o ambulanţă la Clinica de Neuropsihiatrie Palazu Mare unde a rămas internat pentru primirea îngrijirilor medicale necesare. Oamenii legii spun că nu este pentru prima oară când Vasile Bereschi încearcă să îşi pună capăt zilelor. Ultimul incident de acest fel a avut loc la începutul lunii martie a.c. La acea dată, mai multe echipaje de pompieri, poliţişti şi cadre medicale au intervenit în forţă după ce un bărbat a sunat, de acasă, la postul de poliţie din Cernavodă şi a ameninţat că îşi va pune capăt zilelor. Pentru că uşa de la intrarea în apartament era încuiată, pompierii au forţat-o, iar când au intrat în locuinţă, l-au găsit pe Vasile Bereschi dormind într-una din camere. El le-a declarat poliţiştilor că a vut să se sinucidă pentru că inspectorii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului i-au luat fiica.