Teoria celor şapte ani de căsnicie este eronată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Teoria celor şapte ani de căsnicie este eronată

Social 08 Decembrie 2014 / 17:43 344 accesări

Teoria celor şapte ani de căsnicie, inspirată din filmul omonim cu Marilyn Monroe, lansat în 1955, este eronată, întrucât cuplurile au nevoie de 10 ani pentru a atinge nivelul minim de fericire conjugală, potrivit unui studiu realizat de o universitate americană, informează dailymail.co.uk. Teoria celor şapte ani de căsnicie este un concept psihologic potrivit căruia fericirea din viaţa de cuplu începe să se deterioreze după şapte ani petrecuţi alături de partenerul de viaţă, iar acest fapt creşte riscul de divorţ. Conceptul a devenit celebru graţie filmului omonim din 1955, în care Marilyn Monroe a interpretat rolul unei blonde atrăgătoare, ce a devenit subiectul fanteziilor unui bărbat căsătorit. Însă un studiu recent a arătat că acest concept psihologic este eronat, întrucât punctul de cotitură în viaţa de cuplu, ce marchează momentul în care cei doi parteneri de viaţă ating nivelul minim de fericire conjugală, se produce după 10 ani de viaţă comună. Studiul a fost realizat pe un eşantion alcătuit din peste 2.000 de femei născute între anii 1957 şi 1964. Ele au răspuns unui chestionar care a inclus diverse întrebări despre vieţile lor de cuplu din ultimii 35 de ani. În timpul acestui studiu, cercetătorii de la Brigham Young University, din statul american Utah, au aflat că, în cazul a două treimi din totalul căsniciilor, gradul de fericire maritală era foarte mare la începutul căsătoriei, după care acesta a început să scadă constant. Participantele la studiu au dezvăluit că au fost cel mai nefericite în vieţile lor de cuplu în cel de-al 10-lea an de căsnicie. Oamenii de ştiinţă consideră că acest punct de cotitură coincide cu perioada în care femeile sunt extrem de ocupate, atât în viaţa profesională, cât şi în cea de familie, din cauza copiilor. Însă acest nivel de nemulţumire este de durată scurtă şi, după doar cinci ani, femeile încep să se certe mult mai puţin cu partenerii lor de viaţă. Acelea care au reuşit să rămână alături de soţii lor timp de peste trei decenii spun că fericirea lor maritală a început să crească din nou după acest prag, fără să atingă însă niciodată acelaşi nivel ca imediat după căsătorie. Cuplurile care locuiesc împreună de peste trei decenii se ceartă mult mai rar decât în oricare alt moment din căsnicia lor. Oamenii de ştiinţă au asociat această cotitură emoţională cu momentul în care copiii oricărui cuplu îşi câştigă independenţa financiară.



12