Comisarii Gărzii Financiare (GF) Constanţa au întocmit sesizări penale în cazul a două societăţi comerciale care au prejudiciat statul, prin neplata taxelor, cu peste 2,5 milioane de lei. Comisarii financiari au stabilit că SC Alexanders Services SRL Constanţa, societate ce nu funcţionează la sediul social declarat, a efectuat achiziţii intracomunitare în valoare totală de 4.163.043 de lei. Având în vedere că nu se pot verifica înregistările în contabilitatea firmei, prejudiciul creat bugetului de stat a fost estimat la 1.602.772 de lei, fapt pentru care i s-a întocmit sesizare penală. Potrivit GF Constanţa, în urma controalelor efectuate, la sediul social declarat al firmei, din Constanţa, aflat în strada Comarnic nr. 72, în Complexul Expoziţional Km 5, s-a descoperit că mai au sediul social declarat un număr mare de firme, peste 78 dintre ele având întocmite sesizări penale din aceleaşi motive. Sesizare penală a fost întocmită şi în cazul altei societăţi ce nu funcţionează la sediul social declarat, SC Ducu Pro SRL Constanţa, care a livrat fier beton şi a prestat servicii către o firmă din Constanţa, în valoare totală de 3.281.754 lei. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că administratorul acesteia, Mavrodin Emil, are întocmite alte două sesizări penale, tot pentru nefuncţionare la sediul social declarat. Prejudiciul produs de această firmă bugetului statului se estimează la 965.222 de lei.