Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) atrag atenţia asupra unui nou tip de fraudă. Oamenii legii spun că au primit reclamaţii de la diverse persoane care au fost sunate de falşi angajaţi ai unor operatori de telefonie mobilă. Sub pretextul că s-au descoperit nereguli legate de facturile victimelor, acestea au fost rugate să tasteze un cod de cifre. Fără să-şi dea seama că intră într-o capcană, păgubiţii s-au conformat, aflând după o lună că, în realitate, au încărcat diverse cartele cu sute de euro, bani pe care au fost nevoiţi să-i plătească din propriile buzunare. Autorităţile îi sfătuiesc pe abonaţii reţelelor de telefonie mobilă să ignore eventuale mesaje primite de la diverşi corespondenţi, prin care li se cere să apeleze numărul 0607745241. Specialiştii spun că la fel de periculoase sunt şi codurile care încep cu 09 şi pe care abonaţii sunt rugaţi să le tasteze pentru o „verificare a telefonului mobil”. În realitate, spun poliţiştii, hoţii folosesc dispozitive special create pentru a citi cartela SIM a victimei cu ajutorul codului respectiv. În continuare, nu le rămâne nimic altceva de făcut decât să creeze o nouă cartelă, prin intermediul căreia vor vorbi în contul păgubiţilor. Seria ţepelor nu se opreşte, însă, aici. Oamenii sunt sfătuiţi ca, în cazul în care primesc un apel, iar pe telefon apar literele „ACE”, să nu răspundă. Poliţiştii spun că este vorba despre un virus care distruge cartela SIM şi telefonul mobil.