Olfactoterapia sau terapia care foloseşte mirosurile se dovedeşte utilă în îmbunătăţirea memoriei, în creşterea pragului de durere în cazul tratamentelor indicate în cancer şi în depăşirea stărilor de anxietate. Acest tip de terapie este prezent deja în unele spitale. De exemplu, în secţia de neurologie a spitalului Raymond-Poincare de Garches, din Franţa, această terapie este folosită pentru persoanele care au avut traumatisme craniene, informează Top Sante. “Pacienţii care au suferit traumatisme craniene sau un accident vascular cerebral au adesea probleme de memorie şi de limbaj. Pentru a le depăşi, am avut ideea de a folosi mirosuri”, explică Marie-France Archambault, fondatoarea unui centru de olfactoterapie. În colaborare cu International Flavors and Flagrances, ea a creat o “servietă olfactivă”, care conţine fiole cu mai multe mirosuri, de la cele alimentare până la cele de lemn proaspăt tăiat sau de săpun. Există ateliere unde pacienţii care beneficiază de olfactoterapie au parte de adevărate călătorii olfactive. Pentru cei cu tulburări de limbaj, mirosurile reprezintă o adevărată poartă senzorială, care îi ajută în terapie. Olfactoterapia aduce beneficii şi în neurologie, pentru persoanele a căror funcţie cognitivă a avut de suferit din cauza unui accident vascular cerebral ori în caz de Alzheimer şi scleroză în plăci. De asemenea, secţiile de oncologie pot beneficia de această terapie. “Chimioterapia implică numeroase tulburări de miros şi de gust. Încercăm să reeducăm aceste simţuri prin utilizarea unor mirosuri alimentare (uleiuri esenţiale), cum sunt cele de condimente sau de plante aromate”, explică Sabine Le Camus, olfactoterapeut.